Strigoii


Strigoii

De jure, așa-zisa Transnistria aparține R.Moldova. De facto, zona e controlată în mod draconic de Rusia și de serviciile sale secrete. Din ‘92 și până în prezent, nimeni din lumea asta largă nu a recunoscut ”statalitatea” și ”independența” așa-zisei Transnistria. Nici măcar Rusia, care a pozat în ”mediatoare” și ”pacificatoare”. Asta fiindcă Moscova consideră că acolo e oricum Rusia. La fel cum insistă acum (prin genocid) că Ucraina ar fi Rusia. Sau că întreaga R.Moldova (care, într-o proporție considerabilă, se suprapune stalinist peste Basarabia noastră) ar fi parte a Rusiei. Asta deși rușii-ruși nu sunt nici măcar 5% din totalul populației R.Moldova, iar bilingvismul este o consecință firească a rusificării brutale. 

Așa-zisa Transnistria e un strigoi impus prin războiul rusesc din ‘92. Sângele basarabean vărsat pe Nistru a fost răspunsul Rusiei la podurile de flori peste Prut. Strigoiul transnistrean a fost și a rămas călăul Unirii legitime, firești, istorice. Peste 380 de basarabeni au murit pe front, uciși de Armata a 14-a rusă, crezând că rezistența lor eroică va duce la Reunificarea cu Țara. Acestora li se adaugă mii de răniți și zeci de mii de familii distruse. Ce s-a ales din sacrificiile lor? 

Nu ajută pe nimeni dacă evităm rostirea unei evidențe de necontestat: construct anti-românesc născocit de Rusia stalinistă, R.Moldova ca atare a fost modelul urmat și pentru clonarea de mai târziu, tot prin rapt rusesc, a așa-zisei Transnistria. Dacă R.Moldova va fi fost, finalmente, recunoscută oficial de tratatele internaționale, asta s-a datorat, în principal, voinței Rusiei, care e normal să-și dorească o așa-zisă ”statalitate” în stânga Prutului, pentru a îngropa dezideratul Unirii cu România. ”Statalitatea” asta s-a datorat și politrucilor incompetenți de la București. Dar, inițial, ca structură și scopuri, R.Moldova a fost gândită la Kremlin ca o gubernie subversivă înfiptă în coasta României dezmembrate, ca un soi de pinten al ”lumii ruse”. Un pinten similar reprezintă și așa-zisa Transnistria, de mai bine de 30 de ani înfipt în pintenului inițial, R.Moldova, devenită ”coastă”. Strigoii între ei, cum s-ar zice.   

În oglindă, același pattern e uzitat în cazul rapturilor Rusiei din Ucraina (Donețk și Lugansk), însă apucătura e veche și vizează așa-zisele coridoare de securitate și zone-tampon impuse de Rusia în fața NATO. UE nu e vreo problemă pentru Rusia – prin Germania, Franța, Ungaria și Austria mulți stau capră în fața criminalilor de la Kremlin, vedem urmările. E motivul pentru care distopia pro-europeană a Maiei Sandu și a PAS e tolerată fără pic de probleme de Rusia, ba chiar mimată prin travestirea ”pro-europeană” a lui Ivan Ceban. În schimb, când aude ceva despre NATO în stânga Prutului, Kremlinul face spume ca posedații, amenință și guiță. La fel face și când aude vorbindu-se despre Unire, fiindcă România e NATO și are parteneriat strategic cu SUA.  

Oare nu ar trebui să ne-ntrebăm de ce ”pro-europenismul” fără pic de urmări al puterii moldoveniste de la Chișinău nu supără cu nimic Rusia? Poate fiindcă R.Moldova nu se va putea integra niciodată pe picioarele ei în UE? Și nu-i mai bine să se vorbească despre chestii imposibile, care sună mirobolant și luminat-progresist, prostindu-i pe basarabeni, decât să se vorbească public despre Unire (care e unica soluție de intrare a R.Moldova în UE și NATO) sau despre identitatea românească (în locul așa-zisei ”națiuni civice moldovenești”)? 

Precizând că așa-zisa Transnistria este pământ rusesc, Moscova anunță că nu recunoaște independența și suveranitatea R.Moldova. De asemenea, recunoaște fățiș raptul teritorial săvârșit în 1992. Adică, nici măcar Rusia nu mai vorbește despre așa-zisa ”neutralitate” a R.Moldova. În schimb, Maia Sandu și guvernul PAS o țin langa cu ”neutralitatea” lui pește prăjit, deși până și un plod și-ar da seama că așa ceva nu poate exista. Ce e aia ”neutralitate” cu trupe rusești de ocupație pe teritoriu?

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.