Lucrările de consolidare de la Pasajul Unirii ţin „exclusiv" de Primăria Sectorului 4, care a preluat această lucrare de la Administraţia Străzilor, a afirmat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizând, totodată, că Inspectoratul de Stat în Construcţii este o instituţie care "nu funcţionează".
Declarațiile primarului general vin în contextul accidentului grav produs vinerea trecută (23 decembrie) la intrare în Pasajul Unirii din Capitală când un autocar cu 47 de turiști greci a intrat în limitatorul de înălțime. O persoană a murit, iar alte 21 de persoane au fost rănite. Joi, 29.12, mai mulți turiști greci au anunțat că dau în judecată statul român pentru pagubele pe care le-au suferit în urma accidentului.
Accidentul din 23 decembrie a fost al șaptelea incident rutier petrecut de la redeschiderea Pasajului, din luna septembrie. Reabilitarea lui a costat 12 milioane de euro și a fost executată de Primăria Sectorului 4.
„Este o chestiune care ţine exclusiv de Primăria Sectorului 4, care a preluat de la Administraţia Străzilor întreaga lucrare, şi cea trecută - pentru pasaj şi cea viitoare - pentru planşeu. Este e o chestiune pe care o să o lămurească autorităţile. Din punctul meu de vedere, din nou, e o chestiune foarte serioasă, pe care o spun de, cred, 15 ani: avem o problemă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru că, oriunde în lumea asta, construirea este o chestiune de securitate naţională. Această instituţie nu funcţionează", a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat de ce a fost nevoie ca o Primărie de sector să preia un pasaj de la Administraţia Străzilor pentru lucrări de consolidare, Nicuşor Dan a spus că PMB are un buget de aproximativ cinci miliarde de lei, dintre care aproape trei miliarde de lei sunt alocate pentru subvenţii la transport şi termoficare, în timp ce bugetele Primăriilor de sector totalizează 7 miliarde de lei, scrie agerpres.ro.