Eurodeputata Maria Grapini habar nu are de separația puterilor în stat și cum îl cheamă pe liderul de la Kiev pe care se apucă să-l amenințe public pentru o lege adoptată, de fapt, de Rada Supremă


Eurodeputata Maria Grapini habar nu are de separația puterilor în stat și cum îl cheamă pe liderul de la Kiev pe care se apucă să-l amenințe public pentru o lege adoptată, de fapt, de Rada Supremă

Într-un text de un habarnism inacceptabil pentru un politician „european”, controversata europarlamentară Maria Grapini, renumită pentru gafele sale gramaticale colosale, dar și pentru tot soiul de populisme râncede, lansează un atac ticălos la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski pentru o lege votată recent, de fapt, de Rada Supermă, parlamentul unicameral al Ucrainei. 

Este vorba despre Legea minorităților naționale, într-adevăr, dezamăgitoare pentru comunitatea românească din Ucraina (PODUL a relatat AICI), însă Grapini, în loc să se adreseze legiuitorului și să-i reclame acestuia nemulțumirile sale, venite cu cel puțin o săptămână întârziere față de multiplele dezbateri publice pe această temă, simte să i se adreseze, total neprotocolar și nediplomatic, liderului de la Kiev căruia îi stâlcește, de altfel, și numele -  „domnule Zelinski” - amenințându-l apoi și spunându-i să-i fie rușine.

Grapini -cunoscută în spațiul public și pentru felul josnic în care a încercat să încurce candidatura Laurei Codruța Koveși pentru șefia Parchetului European, participând apoi la numărare voturilor și încercând să fure până și din voturile în favoarea fostei șefe a DNA -  amenință acum, în cel mai pur stil aurist (detalii AICI), cu blocarea demersului de aderare a Ucrainei la UE și sistarea ajutoarelor Uniunii Europene.

Grapini pe Facebook: Acum ca a trecut Craciunul, pot sa va spun domnule Zelinski, sa va fie rusine?
Cum va permiteti sa incalcati dreptul romanilor de a studia in limba romana? De ce incalcati drepturile minoritatilor,desi ati cerut aderarea Ucrainei la UE?
Romania si romanii au primit in casele lor refugiatii din Ucraina si dumneavostra va bateti joc de romani?
Demersurile mele catre Comisia europeana sunt ferme: daca nu respectati drepturile romanilor de pe teritoriul Ucrainei, sa fie blocat demersul de aderare si sa se sisteze ajutoarele de la UE.
Domnule Zelinski, ar trebui sa stiti ca aveti si obligatii,nu numai drepturi!”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.