Nicolae (predica pe scurt)

Înainte de a fi numele unei persoane, a unui Sfânt, prin etimologie și istoriile asociate, Nicolae/Nikolaus/Nicolas/Nicholas/Νικόλαος reprezintă o stare de spirit. În mod evident redusă, de înțeles, la partea generoasă, blândă, a cuiva care, ajuns la senectute, împarte în neștire daruri fără să mai cerceteze cu adevărat dacă, mari sau mici, primitorii chiar le și merită. Dacă au fost, cum bine se zice, cuminți. Este traducerea în iureșul sărbătorilor, a celor nenumite ca atare prin anumite locuri, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR): sume uriașe, promisiuni, așteptări, entuziasm, bucurie, optimism, calcule, complicități, liste de cumpărături, vacanțe plătite în avans. Fiecare primește, acum sau în curând, ceva. Pentru început. Că doar mai există un darnic, chiar mai spectaculos, care, îmbrăcat în roșu și cu barbă (ca) de vată, golește cu determinare nordică sacii plini de cutioaie, cutii, cutiuțe, ambalaje, luna decembrie fiind astfel deloc întâmplător, ci pur descriptiv, numită, atunci și azi, “luna cadourilor”. Mai ales dezbrăcată de orice semnificație religioasă, transformată în olimpiada gratuităților – ce nu îți dă Moș Nicolae primești cu siguranță de la Moș Crăciun, în caz de avarie sărind părinții sau bunicii –, perioada ajunge toxică pentru copiii obișnuiți astfel de timpuriu să fie consumatori ai iubirii și slăbiciunii noastre, mofturoși, închipuiți și răzgâiați. 

Dincolo de apucăturile devenite substitute ale tradițiilor, pregătirea pentru Nașterea Domnului a devenit ceva secundar, prim-planul fiind ocupat de această arcă a lui Noe plină de tot ceea ce are și mai ales nu are nevoie omul de azi, indiferent de vârstă: de la pijamale și mașini de tuns barba la cafetiere și Lego, de la șosete de lână și veste călduroase la drone și (încă) un serviciu de patru persoane. Dorit sau nu, util sau bun de dat mai departe, în altă hârtie, cadou la prima vizită, pierdem sistematic din vedere Darul. Decorăm, înfrumusețăm după gustul și puterile noastre, eliminând simbolul, ne dau lacrimile nostalgiei, casa mirosind a măr copt și scorțișoară, facem prăjituri și căutăm prunele uscate, afumate, nițel suculente, tocmai bune pentru curcan. Neaoși, asasinăm în bătătură, cu pricepere care ar trebui să înfioare orice soacră, un porc sau doi, pârlind, tranșând, făcând tot felul de chestii, ca și cum ar fi un alfabet din care construim cuvinte, afumăm și, hélas, afumându-ne, în aromele acumulate conturându-se la orizont o nirvana comună: a noastră și a animalului deopotrivă. Și, iarăși, pierdem din vedere Darul. Nu știm cine pe cine duce de nas. Cert este că straturile de griji, cumpărături, alergătură, nervi, colete incomplete, telefoane, reclamații, înjurături scurte, reușesc să ne confiște timpul. Mai mult devine din ce în ce mai puțin. 

Or, Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, în Turcia de azi, întrupează complet altceva. Nu este sursă de dulciuri și nici pretext de sărbători tâmpe, de bucurii în absența Bucuriei, de celebrări improprii ale unui Mister asupra căruia avea să revină constant în timpul vieții sale pământești: cum ajunge Creatorul omului să devină El însuși om, cum Cel din cer umblă pe pământ, cum Cel puternic trece prin neputința copilului, obraz lipit de obrazul Mamei Sale, cum Cel de neatins poate fi invitat la masă, acoperit într-un sfârșit de pânze, dus la mormânt și prăvălind la intrare piatra grea, dar care, cumva, scapă, fuge, ne lasă, luându-ne? În spatele figurii blânde, a ierarhului atent la nevoile semenilor săi, se întinde un ocean teologic. De unde și reacția lui dură – o palmă dată cu toată forța ereticului Arie, se spune (mai zilele trecute mă tot așteptam să văd citat ca argument acest precedent) – la Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325. Desigur, Tradiția se intersectează aici, precum și în alte locuri, cu aproximațiile inevitabile ale izvoarelor, memoriilor. Important este însă altceva: “extragerea” Sfântului Nicolae, asemeni Sfântului Martir Valentin, din logica marketingului actual, eliberarea de balastul superficialității cantitative și revenirea la mesajul genuin, la cel calitativ, simplu și prins în doar câteva cuvinte de laudă și cântare: “Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Sus să avem inimile!