Enel își vinde activele și pleacă din România în 2023. Clienții români au izbucnit în urale, lăsând numeroase comentarii critice la adresa companiei


Enel își vinde activele și pleacă din România în 2023. Clienții români au izbucnit în urale, lăsând numeroase comentarii critice la adresa companiei

Grupul italian Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day, transmite Agerpres.

„Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.

Enel a anunţat că vrea să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.

Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023. 

Potrivit news.ro, în România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud - inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie. Grupul Enel a raportat pentru primul semestru al anului pierderi operaţionale de 115 milioane euro pe sectorul de retail din România şi de 51 milioane euro pentru activitatea locală de infrastructură şi reţele.

Economica.net scrie că presa din Grecia a relatat, luna trecută, că grupul energetic grec PPC (Power Public Corporation) ar intenționea să cumpere activele grupului Enel din România. Enel a negat ulteriori informația. Italienii au mai vrut să vândă acum trei ani operațiunile din România dar s-au răzgândit și au anunțat că vor „suprainvesti” în România, dar asta a fost înainte de venirea crizei. PPC are avantajul că actualul CEO a fost șef al Enel România, deci cunoaște foarte bine compania.

Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa trei milioane de clienți. 

În rețelele de socializare unde a fost distribuită informația privind retragerea Enel din România, majoritatea internauților au lăsat comentarii critice la adresa companiei sau mesaje prin care salutau plecarea acesteia, după cum puteți citi în captura de mai jos. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.