"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Având în vedere sărăcia din Federația Rusă, rușii de rând au ajuns să considere că un salariu de 30-35.000 de ruble este un salariu excelent. Acesta e unul dintre motivele pentru care tinerii își dau ușor consimțământul de a se înrola în armata Kremlinului (un salariu de 30-40.000 ruble, mâncare gratis, echipamente, la toate acestea adăugându-se și o serie de alte beneficii).
O moarte pe front în slujba lui Putin e estimată la 7 milioane de ruble, însă e bine de știut că autoritățile grijulii de la Moscova fac tot ce le stă în putință pentru a nu mai plăti acești bani familiilor îndoliate, sau în orice caz nu vor să îi plătească în integralitate. De exemplu, e o practică a conducerii militare rusești aceea de a refuza să ia cadavrele militarilor ruși de pe teritoriul Ucrainei, deși Kievul lansează repetate solicitări în acest sens. De ce nu vor rușii să-și ia cadavrele? E simplu: ”no body, no business!” – în lipsa trupurilor neînsuflețite, statul nu mai plătește integral compensațiile, fiindcă nu mai au loc înmormântări ș.a.m.d..
Și dacă se constată că soldatul nu purta o vestă antiglonț, atunci se decide că ”a murit din neglijență”, iar valoarea totală a plăților e redusă la doar 1 milion de ruble. Aceasta în condițiile în care rușii sunt prost echipați, mulți luptând fără veste antiglonț pentru că nu au așa ceva, și nu din pricina neglijenței.
În fine, rușii care izbutesc să primească 7 milioane de ruble se pot considera deținătorii unei averi considerabile, având în vedere tristele realități economice din Federația Rusă. Prin muncă, oare câți ani ar avea un rus după ce ar reuși să acumuleze o sumă de 7 milioane de ruble? La urma urmei, un bărbat consumă mai multe alimente decât femeile și copiii. La asta adăugăm țigările și doza de alcool de după tura de la fabrică, precum și datoriile făcute, poate, pentru achiziționarea unui modest cuptor cu microunde. În Rusia este de-a dreptul fantastic dacă, după cheltuielile lunare, reușești să economisești 10-15.000 ruble pe lună. E vorba de aproximativ 120-180.000 ruble pe an, ceea ce înseamnă că ar dura cel puțin 40-50 de ani pentru a acumula 7 milioane de ruble, or așa ceva depășește speranța de viață a rusului obișnuit.
Conform celor mai recente studii, speranța de viață a oamenilor care trăiesc în zone ”gri” (Rusia e un exemplu concludent) e de aproximativ 60 de ani. După pandemie și după un război purtat la scară largă, probabil că aceasta scade dramatic. Drept urmare, banii primiți de familii pentru fiii/soții morți pe front nu sunt priviți ca o compensație, ci sunt considerați un câștig considerabil și chiar un beneficiu. Pe de altă parte, nu-i rău nici dacă băiatul/soțul se întoarce în viață și sănătos, măcar să aducă acasă prada jefuită în Ucraina.
De multe ori, numeroși bărbați din zonele ”gri” (chiar dacă câștigă câte ceva) sunt încă priviți ca o povară socială. În medie, 84% dintre infracțiunile dintr-o țară sunt comise de bărbați – în zonele ”gri”, acest procent ajunge la 90-92%. Violența domestică și orice manifestare de agresiune în general sunt răspândite. În special, actele de violență sexuală împotriva copiilor sunt departe de a fi cazuri izolate. Toate acestea sunt larg întâlnite în Federația Rusă.
Printre ruși există, de asemenea, și un procent destul de ridicat de persoane cu dizabilități. De exemplu, în regiunea Irkutsk, în centrele și satele regionale, o treime dintre bărbați se confruntă cu cel puțin o dizabilitate (degete sau mâini tăiate la fabrică, degerături soldate cu amputări, pierderea auzului, boli pulmonare cauzate de lucrul cu materiale abrazive ș.a.m.d.). Prin urmare, pierderea unui soț „cu probleme” este considerată un jackpot, mai ales la vârsta mijlocie, când familia a crescut deja descendenți de vârsta școlii. Nu este de mirare că, după vârsta de 40-45 de ani, în zonele ”gri” predomină femeile și copiii. Toate acestea reliefează din nou valoarea scăzută a vieții de-a lungul și de-a latul Federației Ruse, în special în ceea ce-i privește pe bărbați. De aceea, compensațiile pentru deces și vătămare sunt acum atât de atractive pentru rușii obișnuiți. La urma urmei, pentru ei nici nu există o altă cale de a se realiza. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un rus este să ajungă în aglomerările de la Moscova, Sankt Petersburg și din apropierea Mării Negre, unde poate spera la un salariu oarecum decent. Sute de mii de ruși fac asta în fiecare an, în timp ce mult mai mulți rămân captivi într-o situație fără speranță.
Este foarte interesant cum, în tranziția demografică post-industrială, poate exista o asemenea atitudine preindustrială față de viața umană și o evaluare atât de scăzută a valorii acesteia.
