"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În comuna Domașnea din județul Caraș-Severin, acasă la Tanti Călina, depănând amintiri vii despre trecutul însângerat al familiei sale și despre partizanii din zonă, morți în lupte sau trimiși în temnițe și lagăre comuniste.
S-a născut în Domașnea, la 15 decembrie 1936, fiind fiica lui Ilie Cristescu (n.1910) și Maria Paulescu (n.1922). A fost căsătorită cu Pușchiță Vichente (n.1930) cu care a avut doi băieți, Ilie și Petru, amândoi fiind în viață.
Tatăl său a fost membru în organizația anticomunistă condusă de colonelui Ion Uță, amândoi fiind împușcați, alături de alți doi camarazi, într-o confruntare armată cu trupele de securitate, care a avut loc la Borlovenii Noi în noaptea de 7/8 februarie 1949.
(Colonelul Ion Uță, partizan martir și erou decorat al Armatei Regale)
Socrul său, Petru Pușchiță, zis Liber (n.1915), partizan în organizația lui Spiru Blănaru, a fost arestat în martie 1949 și condamnat de Tribunalul Militar Timișoara la 15 ani de muncă silnică. Întrucât sentința a fost considerată de Securitate prea blândă, împreună cu alți șase camarazi, condamnați toți în același proces la pedepse privative de libertate cu termene de timp cuprinse între 10 ani și închisoare pe viață, în noaptea zilei de 2 august au fost scoși din Penitenciarul Timișoara și transportați într-o pădure din apropierea Lugojului unde au fost asasinați prin împușcare, trupurile fiind înhumate pe locul execuției, într-o groapă comună.
Soțul, Vichente, membru și el în organizația lui Blănaru, a fost arestat în martie 1949, fiind condamnat la 3 ani de temniță grea, iar după eliberare a fost trimis pentru doi ani în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu.
Aceste cercetări de teren, pe care cu greutate mai pot să le continui în condițiile actuale, au rămas un demers important prin care se mai poate recupera și cinsti memoria victimelor regimului comunist, fiind singura modalitate prin care se mai poate face măcar o reparație morală pentru cei uciși și dispăruți în lipsa condamnării și tragerii la răspundere a celor vinovați de crime, aducând și o consolare sufletească pentru urmașii în viață ai victimelor.
Investigarea reală a crimelor comunismului a fost și reprezintă în continuare o chestiune de importanță vitală pentru o bună parte a societății românești, iar orice zi trecută înseamnă pierderea unor mărturii ce se mai pot încă obține și recupera de la tot mai puținii supraviețuitori ai acelei perioade, date ce pot să conducă la descoperirea și dovedirea a numeroase cazuri de crime și la identificarea pe teren a multor locuri de înhumare, care s-au dorit a fi ascunse și rămase uitate pentru totdeauna.
