Trafaletul memorial

se folosește cu spor și cu tot atâta pagubă. Dacă nu chiar mai mare. Ce aflu de la un prieten, istoric și teolog deopotrivă, ardeleanul înfiat (ca mine) Dragoș Ursu? Că la Pitești foștii securiști, adică tocmai cei care papă pensiile acelea speciale, și-au comemorat camarazii care, împreună, au luptat împotriva celor care s-au opus comunismului. 

Adică, la București, cu onoruri militare și în prezența unui subor impresionant de clerici, a fost înmormântat Radu Ciuceanu, iar în orașul în care acesta a trecut prin teribilul experiment se varsă o lacrimă pentru călăii lui. 

(Frumoasa slujbă a trecerii domnului Radu Ciuceanu, istoric, profesor universitar, scriitor, fost deținut politic, supraviețuitor al Experimentului Pitești și mărturisitor esențial al temnițelor și al lagărelor de exterminare / sursa foto: Flori Bălănescu, Facebook)

Nu mă (mai) miră nimic. Modul cum puterea actuală înțelege politicile memoriale este oricum sub orice critică. Cunoaștem personajele: dubleta de gemeni Muraru, indolentul de la Cotroceni etc. Ăștia se ușurează pe istoria românească precum, nevinovate, vacile pe imaș. 

Ceea ce mă revoltă acum, privind fotografia "evenimentului" de la Pitești, este prezența preoților. Că erau militari, nici nu mai contează. În materie liturgică, un general nu are a da nicio comandă. Deloc retoric, mă adresez protopopului și episcopului locului: realizează ce porcărie au girat reprezentanții în carne și oase ai Bisericii? Da, să ne rugăm, cum o facem, pentru dușmani, dar nu să îi glorificăm!

Glorificarea liturgică a comunismului este o abatere canonică.