"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Astăzi pe ambele maluri de Prut este sărbătorită limba română.
„Limba noastră cea română“ a fost celebrată pentru prima dată în Republica Moldova pe 31 august 1990, după ce, la 31 august 1989, fusese adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar limba română dobândise statutul de limbă oficială în Republica Moldova.
În timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească în limba moldovenească şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior, prin articolul 13 din Constituţia din 1994 s-a statuat drept limbă oficială limba moldovenească. Acest lucru a fost făcut de către comuniști și dăinuie și în mintea celor care se pretind pro-europeni, dar în loc de limba română, rostesc cu buzele subțiri și egoiste ”limba de stat”. În 2013 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a interpretat că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență şi a ridicat la rang de limbă oficială limba română. Însă Constituția nici până acum nu a fost modificată.
În România, 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Demersul legislativ a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
Limba este elementul principal al identității unui popor. Astfel, învaţată în familie, şcoală, universitate şi apoi iubită şi promovată, ea este vie şi puternică pentru că exprimă și uneşte. Din păcate unii o ignoră, pentru alții ea dezbină.
Mancurții o neagă cu înverșunare și până acum avem în Constituție un articol care definește mancurtul din moldovan. Avem compatrioți acasă și peste hotare care preferă să o schimonosească la greu sau să o "uite", atunci când se întorc de peste hotare.
Unii plecând peste hotare nu își mai învață copilul limba română. Am întâlnit destui moldoveni peste hotare a coror copii nu știu nici o iotă româna. O dovadă elocventă a mancurtizării. Faptul că cineva încearca să îmi explice lipsă utilității de a învăța copilul în Italia sau SUA a limbii române, încă odată demonstrează cât costă unii moldoveni și de ce țara a ajuns în așa hal. Nici nu vreau să mă gândesc cum vorbesc nepoții cu bunicii lor și cum se simt ei. Pentru că odraslele lor le-a fost în cot să își învețe copii să vorbească în limba lor. În străinătate am întâlnit perechi de naționalități diferite care au învățat de mici copii să vorbească în 2 sau chiar 4 limbi, fără a-și nega identitatea. Oare ai noștri nu pot face la fel?
Iar cel mai patetic și urât e când vezi funcționari de stat care nu cunosc limba română. Cunoașterea limbii române trebuie să fie un criteriu de baza pentru aleșii poporului și pentru orice funcție publică. Nu am văzut nicăieri ca un om să fie angajat în funcție de stat fără a vorbi limba oficială a statului în care activează, chiar dacă face parte din minoritatea lingvistică.
Reglementările, legile sau chiar sancţiunile nu sunt însă suficiente pentru a înlătura pericolul degradării limbii române. Neglijenţa cu care e vorbită limba, greşelile frecvente care tind sa devină reguli, utilizarea aşa-numitului limbaj de lemn sau pătrunderea masivă şi nejustificată a neologismelor sau a termenilor noi de care nu este nevoie, pentru că limba română are un vocabular suficient de bogat, precum şi rusomania sau anglomania exagerată nu îmbogăţesc, ci aduc confuzie şi degradeaza limba română.
Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute”.
Despre virtuţile limbii române Mihai Eminescu spunea “Limba este însăţi floarea sufletului etnic al românimii”.
A vorbi corect este o necesitate. Direcţia în care evoluează limba română în spaţiul public îngrijorează pe cei care cred în importanţa limbii vorbite şi scrise în spaţiul civilizaţiei.
Modul de exprimare corect şi îngrijit este prea des ignorat, se fac frecvente greşeli de exprimare, prin cuvinte şi expresii scrise sau pronunțate greşit sau în acordul gramatical. Din păcate puțini înțeleg importanța vorbirii corecte. Dar trebuie să înțelegem că limba română, cu toate faptele de istorie, evoluţie şi dezvoltare, este principala trăsătură carateriscă a unui neam, e ceea ce îi definește și caracterizează. Felul cum o vorbim, iubim și respectăm ne definește ca neam sub toate ipostazele.
