VIDEO. Oroare! PNL Iași a apelat la „experiența” unui „bătăuș de copii” pentru a organiza un așa-zis Forum al Educației, cu participarea ministrului Sorin Cîmpeanu. Senatorul Marius Bodea: „O umilință mai mare pentru cadrele didactice, părinți și elevii români nu a existat în istoria acestei țări!”


VIDEO. Oroare! PNL Iași a apelat la „experiența” unui „bătăuș de copii” pentru a organiza un așa-zis Forum al Educației, cu participarea ministrului Sorin Cîmpeanu. Senatorul Marius Bodea: „O umilință mai mare pentru cadrele didactice, părinți și elevii români nu a existat în istoria acestei țări!”

Un fost învățător ieșean acuzat de abuzuri îndreptate împotriva elevilor săi, Constantin Șerban, membru în Consiliul Județean Iași din partea liberalilor, apare în mai multe postări pe Facebook drept unul dintre organizatorii Forumului Educației de la Iași, atrage atenția siteul edupedu.ro.

Evenimentul organizat, sâmbătă, de PNL Iași - la cârma căruia se află un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, controversatul Alexandru Muraru, format la „școala” infractorului multiplu condamnat Relu Fenechiu - l-a avut în centrul atenției pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a susținut în fața audienței locale proiectele de legi ale educației. În urmă cu un an, Sorin Cîmpeanu îi cerea demisia profesorului Constantin Șerban, în urma apariției unor înregistrări în care acesta putea fi auzit abuzând elevii, mai scrie edupedu.ro. 

VIDEO mai jos cu înregistrarea audio a urletelor fostului învățător Șerban, cooptat de PNL Iași în calitate de mare specialist în educație.

 

 

Sursa foto: Facebook/PNL Iași

Și senatorul USR Marius Bodea comentează situația de la Iași, precizând, într-o postare vehementă pe Facebook, că gazde ale unui așa zis forum al educației au fost „campionii corupției din Romania și un bătăuș de copii”. 

Marius Bodea: Campionii corupției din Romania și un bătăuș de copii au făcut-o sâmbătă pe-a gazdele unui așa zis forum al educației, în care s-a discutat despre reformele în învățământ.

O umilință mai mare pentru cadrele didactice, părinți și elevii români nu a existat în istoria acestei țări. O acțiune a PNL care convine de fapt PSD. 

Au ținut discursuri, la acest așa zis forum, Mihai Chirica, dublu trimis in judecată (a vorbit de 2 ori) și Costel Alexe, de asemenea dublu trimis în judecată. 

A fost prezent și Constantin Șerban, politicianul-învățător care și-a dat demisia după ce a fost acuzat că a lovit mai mulți elevi și care a fost recompensat, ce oroare, cu funcția de președinte al Asociației Profesorilor Liberali. 

Toți au vorbit mieros despre „importanța școlii”, iar punctul culminant a fost când complicele mafiei imobiliare a amintit, ipocrit, despre moștenirea pe care „noi, autoritățile” o lasăm copiilor.

Cadrele didactice prezente în sală au criticat cu curaj și deschis, în puținul timp rezervat lor, propunerilor făcute de Ministerul Educației și au arătat unde sunt problemele legilor pentru învățământul preuniversitar și superior.

Această mascaradă a fost considerată dezbatere publică pe legile educației. La Iași, au stins sâmbătă lumina învățământului în România”.

CITEȘTE ȘI: De necrezut. Klaus Iohannis își trimite consilierul controversat ambasador la Washington. Andrei Muraru este un personaj dubios, impostor dovedit și un apropiat al multiplului condamnat penal Relu Fenechiu



 



 

De asemenea, istoricul ieșean Dorin Dobrincu, specializat în rezistența anticomunistă din România, consideră că forumul de la Iași – „care a adus în oraș un ministru și câțiva secretari de stat, alături de mai mulți politicieni locali, șefi de instituții controlate politic etc” – „poartă amprenta imposturii”.

Redăm integral mai jos textul scris de Dorin Dobrincu pentru siteul Mișcarea pentru dezvoltarea Moldovei, sub titlul Educația și mareea de vorbe goale sub siglă de partid”: 

„Acțiunile organizate sub sigla România Educată poartă amprenta imposturii. A fost și cazul acțiunii desfășurate la Iași, în ziua de 6 august a.c., așa-numitul Forum al Educației, o umbrelă penelistă, care a adus în oraș un ministru și câțiva secretari de stat, alături de mai mulți politicieni locali, șefi de instituții controlate politic etc. Mai toți au în comun reunirea oportunistă sub flamura prezidențială și mareea de vorbe goale.

Sorin Câmpeanu, ministrul reciclat al Educației, s-a apucat să vorbească despre „echitate și excelență” în învățământ, el care și-a securizat doctoratul, la fel cum s-a întâmplat și în cazul colegului său, Lucian Bode, ajuns doctor cu binecunoscuta complicitate a unor universitari. Cazul lui Nicolae Ciucă, șeful de partid și de stat, este încă și mai cunoscut: plagiatul său este dovedit. Însă printr-o acțiune de patriotism cu epoleți, și furtul său intelectual a fost securizat. Discursurile incontinente despre „echitate și excelență”, ținute în fața colegilor de partid, nu au nicio valoare atunci când sunt confruntate cu faptele.

În încercarea de a deveni ideologul iohannismului multilateral securizat, Alexandru Muraru a propus ca „istoria comunismului în România” să devină materie obligatorie în liceu. Asta ar reprezenta, în opinia aceluiași cetățean înfierbântat, „cea mai adevărată și profundă condamnare a comunismului, a crimelor și abuzurilor sale”. Trec peste inedita formulare „cea mai adevărată”, încă o marcă murariană, și observ că autorul ignoră cu bună știință că o condamnare a regimului comunist a avut loc în România încă din 2006; a făcut-o chiar șeful statului în funcție atunci. Autorul nu spune, desigur, nicio vorbă despre ceea ceea ce s-a făcut anterior pentru studierea istoriei comunismului în liceu. Ca în multe alte situații, concetățeanul se străduiește să ne convingă că universul începe cu zicerile sale și în timpul stăpânului său.

Limba de lemn a mai fost exersată de la tribuna ieșeană, printre alții, de Costel Alexe, președintele CJ Iași, și Tudorel Toader, rectorul UAIC și fostul tovarăș de drum al lui Liviu Dragnea. Alți inși, colegi&complici cu cei mai sus amintiți, au pus pe paginile lor de facebook panseuri privind educația, pe care ei și colegii lor de partid, de coaliție sau de interese o tot reformează de ani de zile. Putem sta liniștiți, cu închipuiții așezați frumos pe scenă sau cocoțați la tribună, educația va atinge noi culmi ale inadecvării”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.