Rânduială

România, țară membră UE și NATO, nu este săracă. Are bugetul mai multor țări de dimensiuni mici la un loc. Ca să nu mai vorbim despre bogăția resurselor sale naturale, începând cu oamenii pe care îi exportă la pachet cu trunchiurile copacilor seculari. Deci, nu de lipsă este vorba, ci despre risipă, furt și ticăloșie. 

Soluția? Legislație simplificată, dar aplicabilă, reguli inflexibile, imposibil de suspendat după gustul unui partid politic, o rutină imperturbabilă, unde mandatul este mandat, angajamentele luate de unii sunt de îndeplinit de alții, în care să nu se mai redescopere apa caldă sau roata. 

Cu un termen bisericesc, avem nevoie de rânduială. Zi de zi. Indiferent cum îi cheamă pe cei care, vremelnic, ne conduc. Câtă vreme orgoliul de a fi salvator, de a fi altminteri, va domina pe cei care ne conduc, noi, poporul, vom avea "orgoliul" de a nu respecta nimic, de a fi indiferenți până la suicid. Ne trebuie o clasă de lideri normali, fără ambiții aiuritoare, fără iluzii. Oameni realiști, onești, cu simțul responsabilității, care să gândească în mare și să acționeze în mic. Oameni cu ceva fundamente culturale, vorbitori corecți de limbă română și de alte limbi (nu strică), curați la înfățișare și, dacă se poate, inclusiv la suflet. Nu avem nevoie de eroi, de supermeni sau de alte grozăvii. 

Geniul Carpaților ne-a arătat, chiar dacă nu toți au înțeles sau acceptat, unde duce excepționalismul românesc: la mizerie și crimă. Chiar dacă se luptă, omenește vorbind, cu tot felul de metehne ale slujitorilor dar chiar și ale credincioșilor ei, Biserica este un posibil model de rânduială aplicată. Cadrele liturgice nu se schimbă după ureche (chiar dacă pot fi, periodic, reinterpretate și corectate din mers), cum nu se schimbă intempestiv stilul, limbajul, practicile și cutumele. Sunt, evident, multe care deranjează, dar mult mai multe care ne aranjează, care ne țin într-o paradigmă, ne apără și ne permit să accedem la profunzimi. 

Am mai spus-o: opusul credinței nu este necredința, ci zăpăceala, confuzia, dorința de a negocia totul, inclusiv pe tine însuți, atârnând, în final, un preț de gât. Ar putea exista o Românie fără Biserica Ortodoxă majoritară? Desigur, dar câtă tristețe...