Studiile de gen

Ipocrizia invocării libertății academice se însoțește, pe față, cu perversitatea. 

De mii de ani, înainte de Creștinism, diferența dintre bărbat și femeie a fascinat, a tulburat și enervat. Nu avea cum să fie altfel. Sunt ipostaze ale umanului care, împreună, creează nu doar urmași, dar lasă și urme. 

S-au scris milioane de pagini, mii de versuri, s-au compus cântece, s-au pictat pânze și s-au turnat statuii: iubirea dintre un bărbat și o femeie rămâne evenimentul central în viața muritorilor. De la extaz la ură și de la grijă la cinism, toate vârstele emoționale și toate temperaturile sufletești se regăsesc în această întâlnire pe muchie, niciodată sigură, definitivă, la mare înălțime, primejdioasă. De unde atracția, uimirea, dezamăgirea, regăsirea. 

Acum, studiile de gen dezvrăjesc toate acestea, le terfelesc, le cataloghează, exact ca într-o arhivă sau într-un muzeu, le secționează, le pun sub microscop, fac statistici și construiesc formule. 

Pe scurt: materialism științific, adică lipsa sufletului, a romantismului, a sentimentului. Rezultatul? Totul este posibil, dar nimic nu mai este ferit de contestațiile frigide. Datul devine dobândit și firescul o negociere. Ce tristețe!