La mijlocul lui iunie 1990

în centrul Bucureștiului se înscena caricatura pathosului revoluționar. Precum în anii de după tembela Revoluție Franceză, și acum se "luptau" cei vechi cu cei noi, cei buni cu cei răi, cei care simțeau poporul și cei care nu cunoșteau ce sentimente reale nutrește acesta. În plus, evident, reacționarii aveau în spate Sfânta Alianță reacționară, iar, cum știu inclusiv istoricii, la PNȚ se tipăreau dolarii cu care se cumpărau conștiințele fragede. 

Puterea de atunci, fără întrerupere la datorie până în ziua de azi - Slava! -, punea în chip vădit accentul părintesc pe condițiile imorale și neigienice ale protestului. Ergo, pentru a face curățenie și a se menține în planul anual de înfrumusețare florală a domeniului public, a chemat în ajutor oamenii muncii. Primii și cei mai numeroși: minerii. Acestora le-a revenit așadar misiunea ingrată de a dojeni nemijlocit tineretul bezmetic. 

Cum au dojenit și au făcut ordine, spălând inclusiv trotuarul, se știe. Minerii au depus un până azi insuficient apreciat efort persuasiv, intrând în dialog, sesizând contradicțiile filosofice și juridice din discursul celor cu ochelari, au tras retoric de mânecă pe cei aflați în pragul anarhiei, salvând de la sinucidere ideologică nenumărați și (aparent) necunoscuți copii ai Țării. Unii, de rușine, aveau să moară pe loc sau pur și simple să emigreze. 

În fapt, de atunci, în valuri care s-au stabilizat într-un șuvoi mereu proaspăt, românii au început să bată lumea în lung și lat. Momentul acela din vara lui 1990 a pecetluit un destin din care, precum musca în pânza de păianjen, nu avem cum să scăpăm. Așadar, să nu ne mai revoltăm dacă în România de azi avem (tot) securiști la butoane, tot (și mai) proști în funcțiile cele mai importante, cum nu avem niciun motiv de indignare că se fură dimineața, la prânz și pe seară, scurt, se fură iară. 

Pentru toate acestea sunt direct vinovați ei, cei care nu au înțeles adevărata devenire democratică a patriei noastre, care s-au folosit de ura de clasă, care s-au lăsat manipulați, spălați pe creier cu tot felul de șampoane pline cu e-uri și alte drăcovenii, da, de o mie de ori, ei și doar ei: anticomuniștii. Cum adică minerii? Păi, cum am spus, ei au fost în slujba binelui comun, au dovedit un înalt simț cetățenesc ca mereu clasa muncitoare.

La mulți ani, Ion Iliescu!

(Nu te râde, proasto! Românica zici că te cheamă? Fut...etc.)