George Simion lasă baltă ideologia „cepefistă” a AUR, propunându-i progresistului Valeriu Nicolae să candideze în tandem la Sectorul 5: liderul AUR pentru funcția de primar, activistul civic pe post de consilier. Acesta din urmă afirma recent despre liderul AUR că e „dubios, ipocrit și mincinos”, dar „tare iubit de serviciile secrete interesate de Moldova”


George Simion lasă baltă ideologia „cepefistă” a AUR,  propunându-i progresistului Valeriu Nicolae să candideze în tandem la Sectorul 5: liderul AUR pentru funcția de primar, activistul civic pe post de consilier. Acesta din urmă afirma recent despre liderul AUR că e „dubios, ipocrit și mincinos”, dar „tare iubit de serviciile secrete interesate de Moldova”

Activistul civic Valeriu Nicolae, cunoscut în spațiul public pentru voluntariatul în folosul copiilor săraci din Sectorul 5, dar și pentru că a analizat CV-urile parlamentarilor, expunând numeroase anomalii în pregătirea academică și profesională a acestora, scrie într-o postare pe pagina sa de Facebook că „blatul” de la Sectorul 5, unde vor fi curând alegeri pentru funcția de primar, ar trebui dejucat printr-o candidatură surprinzătoare și puternică, indicându-l în acest sens pe controversatul George Simion. 

Acesta din urmă a reacționat imediat spunând că ar candida dacă Valeriu Nicolae acceptă să-i fie consilier și susținător al candidaturii sale. 

După nouă ore de tăcere, activistul îi răspunde, amintindu-i că este un critic constant al ideologiei AUR și, mai ales, un susținător al drepturilor minorităților sexuale (fapt care intră în contradicție totală cu ideologia declarată a AUR. VEZI AICI). 

De altfel, Nicolae afirma recent despre Simion, în contextul scandalului provocat de liderul AUR la Primăria Timișoarei, că este „dubios, ipocrit și mincinos”, un individ fără o ocupație prea clară în ultimii 20 de ani, dar „tare iubit de serviciile secrete interesate de Moldova”. 

„Ce mi se pare super haios e că atât Simion cât și Șoșoacă sunt susținuți de tot felul de români care se imaginează a fi cei mai verzi. E drept că liderii AbURiști au un discurs incredibil de manipulativ și ipocrit despre cam tot, dar mai ales despre românism.

Sunt convins că un test genetic ar demonstra fără nicio îndoială că atât Șoșoacă cât și Simion au o puritate etnică mult mai apropiată de a mea, dacă nu mai mică, iar eu sunt un amestec de țigan, român și probabil o mulțime de alte nații”, afirma Nicolae în ianuarie 2022. (mai multe detalii AICI)

Cât despre situația prezentă, redăm mai jos postarea lui Valeriu Nicolae, comentariul lui Simion și răspunsul ulterior al activistului:

Postarea lui VN: „Singura competiție politică care poate să aducă vizibilitate partidelor care nu sunt la guvernare, în următoarea perioadă, este competiția pentru primăria de la Sectorul 5. Partidele la guvernare nu au de ce să se chinuie prea tare iar fiul lui Piedone și Florea vor face tot posibilul să câștige ei pentru că la ce tunuri s-au tras în sectorul 5 venirea oricui care nu e controlat de PSD sau partidul domnului Voiculescu (unde șef la sectorul 5 a fost tocmai băiatul lui Piedone) va fi o nenorocire/pușcărie.

Atât PSD-ul cât și Antenele și România TV au enorm de pierdut dacă nu câștigă candidatul PSD.

Restul partidelor vor fi pe burtă iar candidații de dreapta care ar avea șanse (Orban, Violeta Alexandru, Drulă, Dacian și eventual Barna, Vlad Voiculescu și Ghinea) se vor ascunde de candidatură mai ceva ca dracu de tămâie demonstrând încă o dată că politicianul român cu ambiții de conducere nu își asumă deloc riscul de a pierde în competiții pe care în mod normal ar trebui să le câștige la cât de siguri de ei și preocupați de binele țărișoarei sunt atunci când vor o poziție. PNL-ul nu are ce candidat să propună căci e o filială a PSD.

În concluzie cei care vor candida vor fi oameni cu notorietate foarte mică care nu au făcut nimic, dar nimic remarcabil înainte de politică și care au mare nevoie de vizibilitate pentru a reuși să prindă un loc eligibil prin parlament sau prin conducerea partidului poziții fără de care ar rămâne ceea ce au fost și înainte de politică cel mult niște oameni decenți și relativ mediocrii pentru ambițiile pe care le au. Practic va fi un blat frumușel din care toată lumea va ieși binișor iar sectorul 5 va continua să fie condus de viitori pușcăriabili.

În mod paradoxal blatul ăsta ar putea fi aruncat în aer de George Simion . Am putea avea o competiție electorală pe bune cu candidați puternici în cazul (destul de probabil) în care Simion un personaj cu un instinct politic foarte bun și deloc fricos să fie candidatul din partea AUR-ului. Simion ar avea mult de câștigat și ar pune în mare dificultate clasa noastră politică lucru care cine știe ar putea să forțeze o neașteptată dar foarte necesară reformă”. 

Comentariul lui George Simion: Sunt de acord să câștigam primăria sector 5 cu mine ca și candidat dacă accepți sa fii consilierul și sustinatorul acestei candidaturi”.

Răspunsul lui Valeriu Nicolae: „Discursul AUR-ului este că aveți oameni capabili. Să înțeleg că nu se găsește niciunul mai bun ca mine, un minoritar etnic plătit de străini care în plus susține pe față și drepturile omului inclusiv al minorităților sexuale care să fie capabil să vă consilieze? E cam grav. Ar fi jignitor pentru partid ca eu, un critic foarte dur al ideologiei AUR -ului și al oamenilor promovați de partid (o parte dintre ei demonstrați a fi fost securiști, hoțomani, traseiști și impostori) să vă fiu consilier. Cum nu se mai practică nici lobotomia și nici spălarea forțată pe creier șansele să vă fiu susținător sunt practic nule”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.