Împotriva acestui război nu există arme (predica pe foarte scurt)

pentru că el se duce în cu totul altă parte. Fiecare neam, țară sau societate are eroi, modele, martiri și morți neînțeleși, poate chiar ignorați, combătuți și batjocoriți de alt neam, de altă țară sau societate. Puse față în față, cele două își trag, fiecare în parte, sevă și curaj, din florile, îngrijite sau nu, ale amintirii. Este memoria înaintașilor care, încă neînghițiți total de prezentul continuu al clipei, al consumului și confortului instant și etern, ca și cum nu am pleca niciodată, ne mai face să luptăm pentru urmași. 

Cei de acum nu mai contează, așa cum mama se neglijează, abia dacă mai apucă să se facă "frumoasă", ea, frumusețea stelară a puiului la sân. Pe străzi și pe câmpuri, în tranșee sau avioane, cu mâna pe trăgaci, azi moare voluntar pentru mâine. Cu fiecare căzut, apare însă altceva și altcumva și altcând. Că vrem sau știm sau că nu vrem și nici nu știm, suntem cu toții în coroana imensului arbore al lui Iesei, cel cu un singur fruct, răscumpărător: Hristos. Spre El duc crengile mici și mari, de El au auzit mugurii, pe El îl slăvesc frunzele și pe El îl îngână, grăbite ca să nu greșească, păsările. 

Până să ajungem la El, orbi de furie, călcăm grădina în picioare și o facem pârloagă, loc de crime, de lacrimi și de sânge. Ne apărăm, atacăm pentru ca, în curând, să fim atacați, iar atacați, contraatacăm, iar din contraatac se naște alt atac, care... O morișcă în care, pe rând, suntem când jos, când sus, când victime, când războinici, când cu dreptate, când fără forță, când morți, când aducători de moarte. 

Împotriva acestui război nu există arme pentru că el se duce în cu totul altă parte. Războiul acesta se duce în cimitire, capete de drum și de început despre existența cărora, asemeni nouă, nici lui Toma nu îi venea să creadă. Ce anume? Că întunericul aduce lumina, că în singurătate, oricât de cruntă, auzim cum bat, ca un ecou, inima noastră și a Celuilalt. Nălucă, vis, amăgire, cuvinte goale sau aievea, la îndemână? Fără teamă, calcă pragul! Hai, vino și vezi, convinge-te! Nu te uita în urmă, ca și cum ai cere voie: du-te!

Tristețea sfâșietoare a acestui război, ca a oricărui măcel "strategic", "logic", "necesar", "justificat": se poartă între viitori înviați...

Prima "dovadă", începând cu Toma: 

Hristos a înviat!