Chișinăul a fost puțin tamponat de la Kiev, nu foarte tare, chiar ușurel având în vedere situația – dar ce văicăreli au început!

Reproșurile Kievului: Chișinăul nu s-a alăturat sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei și Chișinăul s-a lipit cu viclenie de cererea ucraineană de aderare la UE. (Povestea cu refuzul Chișinăului să cedeze Ucrainei avioanele Mig-29 uitate în parcare e cumva ciudată, n-o mai punem la socoteală).

Chișinăul zice că nu se poate alătura sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, că au o economie mică și că situația e dificilă. La reproșul cu agățarea de aderarea ucraineană la UE nu există un răspuns clar, dar Chișinăul ține să amintească de faptul că în Republica Moldova s-au refugiat 90.000 de ucraineni. (Acum chestia stă așa: guvernul Republicii Moldova nu face mare lucru pentru cei 90.000 de refugiați, nu le asigură cazare, masă etc., de principiu oamenii aceia sunt pe barba lor. Pe scurt: guvernul Republicii Moldova nu prea poate face nimic, nici măcar să se ocupe de 90.000 de refugiați. Cum ziceam, campaniile de imagine de la Chișinău sunt frumoase, dar realitatea e contondentă și doare.)

Chestiunea cu cererea de aderare la UE a Chișinăului: reproșul Ucrainei este îndreptățit. Au existat multe alte ocazii ca Republica Moldova să depună cerere de aderare la UE, toate ratate. Kievul nu își dorește să fie tratat la pachet cu Chișinăul în relația cu UE – deși cam asta se va întâmpla, negocierile vor merge cumva la pachet. Kievul și-ar fi dorit un tratament special, o aderare ultra-rapidă pe motiv de război. Nu exclud ca cererea de aderare a Chișinăului să fi fost depusă în urma unor presiuni de la Berlin/ Bruxelles, în ideea de creare a unui pachet de aderare Ucraina/ Republica Moldova. Avantajele unui astfel de pachet pentru UE sunt evidente, nu va mai fi vorba de un parcurs special pentru Ucraina, ci se va intra în logica negocierilor de aderare prelungite. 

Natural, Kievul vede Chișinăul drept principal vinovat pentru această anulare a tratamentului special – de aici și bruftuluiala de zilele trecute.

Personal nu cred că Ucraina ar trebui să aibă parte de un parcurs special pentru aderarea la UE – cu atât mai mult nici Republica Moldova nu ar trebui să se lipească de acest parcurs special. România trebuie să înceapă să trateze Republica Moldova ca pe un stat străin, dacă băieții și fetele de la Chișinău au rupt podurile de flori mergem pe varianta vecinătății, fără tratamente speciale. Clasa politică de la Chișinău și-a câștigat acest drept. Românii din Republica Moldova sunt altă chestiune, separată – dar nu sunt foarte mulți români în clasa politică și cele două chestiuni trebuie tratate diferențiat. 

P.S. Câteva zile nu voi mai scrie cronica războiului din Ucraina.