EXCLUSIV INTERVIU Ucraineanca Yulia Chernitskaya exclude să revină vreodată într-o Ucraină controlată politic de Kremlin: "Eu și copiii mei nu vom fi niciodată acolo unde este sângele de pe mâinile lui Putin!"


EXCLUSIV INTERVIU Ucraineanca Yulia Chernitskaya exclude să revină vreodată într-o Ucraină controlată politic de Kremlin: "Eu și copiii mei nu vom fi niciodată acolo unde este sângele de pe mâinile lui Putin!"

Yulia Chernitskaya, refugiată din Ucraina și mamă a 4 copii, cunoscută pe social media inclusiv ca "Fitness Mama", a acordat un interviu în exclusivitate pentru publicația Podul.ro, pe parcursul căruia povestește despre experiența prin care a trecut în ultima perioadă fugind de invadatorii ruși, cât și despre modul în care s-a adaptat deja la noua țară, România, împreună cu fetele ei, aceasta reușind să se stabilească în Brașov, unde s-a angajat deja ca instructoare de fitness. De asemenea, Yulia Chernitskaya a precizat că nu s-ar întoarce vreodată într-o Ucraină controlată politic de Kremlin, chiar și dacă războiul ar înceta. 

Întrebare: Unde vă aflați în momentul în care ați luat decizia de a pleca din Ucraina?  

Yulia Chernitskaya: În prima zi a războiului, eram în Kiev, acasă, dar fără cel 4 copii alături de mine. Literalmente cu 2 zile înainte de începutul războiului, i-am dus la ziua de naștere a mamei mele și am decis să mă întorc doar eu în Kiev. Am simțit că ei trebuie să rămână cu părinții mei, iar intuiția nu mi-a jucat feste. Trezindu-mă pe 24 februarie în urma unul apel telefonic primit de la fostul soț (tatăl copiilor) și primind vestea că a fost bombardat Kievul, am început să adun lucruri într-un mod isteric pentru a mă duce în Vinnitsa să-mi vizitez copiii (părinții mei locuiesc acolo). Drumul a fost foarte dificil, de aproximativ 12 ore de condus, întrucât pe tot parcursul drumului erau mașinile cu cei care fugeau din Kiev. În primele 10 zile ale războiului, am fost alături de copii și părinți. Dar ulterior am decis că trebuie să plec într-un loc mai sigur. 

Întrebare: Cât de greu v-a fost să luați decizia de a pleca din Ucraina?  

Yulia Chernitskaya: Să mergi singură, alături de 4 copii, într-o țară străină este o ispravă cu care nu orice femeie ar fi de acord. Prin urmare, mi-a fost foarte greu psihic. Fizic nu, sunt atletă și am destulă forță, însă inima mi-a fost ruptă în bucăți de faptul că nu știam cum voi trăi mai târziu, cum vom fi întâmpinați, cum vom fi ajutați, unde vom locui și pentru cât timp. Asta este înfricoșător. Dar am încercat să-mi păstrez pe cât posibil calmul, astfel încât copiii să nu devină agitați. 

Întrebare: Persoanele dragi care au rămas în Ucraina ce vă transmit? Au reușit să fugă din calea invadatorilor?  

Yulia Chernitskaya: Părinții mei locuiesc într-un oraș în care este mai mult sau mai puțin liniște, se aud doar sirene. Dar rudele care se aflau în districtul Brovary din Kiev s-au aflat sub ocupație rusă timp de o lună, fără electricitate, internet și comunicații mobile. Toată lumea a fost evacuată imediat ce forțele ucrainene au eliberat zona. Dar, din păcate, unchiul meu a murit din cauza unei schije de obuz. Acum totul este în ordine, dar războiul nu s-a terminat și ne rugăm în fiecare zi. 

Întrebare: Ați primit în România sprijinul de care aveați nevoie?  

Yulia Chernitskaya: În România, m-am întâlnit cu prietenii prietenilor mei. M-au ajutat să găsesc un loc unde să stau și m-au ajutat cu celelalte chestiuni pe care nu le cunoșteam. Ne-a fost acordat un prim ajutor din partea statului, dar produsele primite au fost suficiente pentru doar 2 zile. Toată lumea spune că fiecare refugiat din România ar avea alocați 20 de lei de persoană / zi și 100 de lei pentru locuință. Dar locuiesc aici de o lună și nimeni nu mi-a dat nimic.

Întrebare: V-ați confruntat cu vreo situație în care unii cetățeni români nu au fost atât de toleranți pe cât ar trebui să fie?  

Yulia Chernitskaya: Nu, toată lumea îmi oferă ajutor și asta este o veste bună. Dar, desigur, sunt cei care își caută propriul interes și au doar dorința de a mă cunoaște. M-am săturat deja de asta! În general, românii mă tratează cu respect, până și polițiștii m-au văzut într-un loc de parcare interzis, la început au făcut câteva semne, mi-am cerut iertare, au văzut plăcuțele de înmatriculare de pe mașină și au spus: "Totul e ok. Glorie Ucrainei!".

Întrebare: Am văzut că v-ați angajat în Brașov. Cum ați reușit și ce v-a determinat să alegeți acest oraș?  

Yulia Chernitskaya: Aceiași oameni care ne-au oferit o locuință m-au ajutat să obțin un job ca antrenoare de fitness. Patronul clubului este prietenul lor, deci nu mi-a fost greu să-mi găsesc un loc de muncă pentru care sunt din nou recunoscătoare tuturor celor implicați. Pentru ca refugiații noștri să găsească de lucru, trebuie să contacteze centrul de voluntariat și să aplice pentru un post pe care îl pot ocupa. 

Întrebare: Au reușit cei 4 copii să se adapteze la noua țară și în raport cu situația curentă? 

Yulia Chernitskaya: Copiii mei nu au văzut războiul, au auzit doar sirene. Ei știu despre război doar de la știri. Le spun și le explic ce este în neregulă în cazul nostru, dar că mulți copii nici măcar nu au ce să mănânce și să bea. Îmi doresc ca ei să poată aprecia fiecare bucată de pâine și ceea ce fac pentru ei. Sunt singură cu aceștia, iar ei văd cât de greu îmi este, dar fetele sunt grozave, mă ajută foarte mult și îmi susțin alegerea de a părăsi Ucraina pe durata războiului. Fetele mai mici merg deja la grădiniță, cele mai mari învață online.

Întrebare: Sunteți mulțumită de reacția lumii occidentale față de invazia rusească? Ar fi putut face mai mult?  

Yulia Chernitskaya: Desigur, nu putem supraviețui fără sprijinul Occidentului. Ar fi imposibil! Dar părerea mea este următoarea: din prima săptămână a invaziei rusești din Ucraina, era necesar să se aloce maximum pentru a sprijini apărarea și să se aplice imediat sancțiuni puternice împotriva Rusiei. Dar au "plăcerea" de a o lungi (în privința măsurilor - n.red.) și între timp războiul continuă...

Yulia Chernitskaya: V-ați întoarce la un moment dat într-o Ucraină controlată politic de Kremlin, în care ar exista o pseudoformă de pace, sau excludeți această posibilitate?  

Întrebare: Exclud asta! Este imposibil! Dar chiar și dacă visează la asta (cei de la Kremlin - n.red.), atunci eu și copiii mei nu vom fi niciodată acolo unde este sângele de pe mâinile lui Putin. Lumea este imensă și avem unde trăi! Dar nu acolo unde Kremlinul se află în control! 

Yulia Chernitskaya: Ce mesaj aveți pentru poporul rus, care, inclusiv din cauza dezinformărilor propagate de presa de stat, ori nu are nicio reacție ori susține războiul din Ucraina?

Întrebare: Din populația din Rusia, 2% sunt oameni conștienți care nu acordă atenție presei, ci istoriei reale. Ei nu stau la televizor, ci studiază totul și știu adevărul. Acești oameni ne susțin, chiar încearcă să meargă la mitinguri. Le mulțumesc foarte mult pentru generozitatea lor! Și cât despre restul, rușii orbi și proști, ce să spun... Îi urăsc! Și nu vom fi niciodată frați! Nici să nu viseze să treacă vreodată pragul casei noastre, Ucraina! Îi vom distruge!

Yulia Chernitskaya a ajuns în atenția opiniei publice povestind o întâmplare petrecută într-o benzinărie, când un bărbat, aparent nu foarte înstărit, a insistat să-i dăruiască 200 de lei. Aceasta a relatat într-o postare pe Facebook că a fost impresionată până la lacrimi de gestul bărbatului.

"Acești bani i-am primit de la un bărbat de 60-65 de ani într-o benzinărie, când am ieșit și mă îndreptam spre mașină. El m-a întrebat în română 'Ucraina?', 'Ucraina', i-am răspuns.

Probabil m-a așteptat când a văzut numărul de Ucraina. Și-a deschis portofelul, mi-a dat 100 de lei și a spus 'glorie Ucrainei!'. Am început să plâng. Am refuzat să iau banii, mai ales că am văzut că avea o mașină veche. Însă el și-a deschis iar portofelul și mi-a mai dat 100 de lei, mi-a spus că sigur am nevoie.

Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Până la urmă, nici nu știa că am 4 copii care mă așteaptă. Și bine că nu i-am spus, că sigur își golea portofelul. Am vrut să-l îmbrățișez, dar nu m-a lăsat. Dacă acest om îmi citește postarea trebuie să știe că a ajutat o mamă a patru copii.

Am stat în tăcere în mașină, mi-am șters lacrimile și nu puteam înțelege. Așa ceva?!", a scris Yulia Chernitskaya pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.