La o cireșată securiștii

s-au sfătuit cum să se răzbune pe unul care le-a spus în față ceea ce sunt. Au scos de la dosar și au umflat o chestiune. Până aici, foarte bine lucrat. Au provocat o lege în consecință și acum se aplică, riguros, prevederile ei. Tot bine lucrat. TB să se mute la casa lui, înțeleg că tot furată cumva, ca și cele patru-cinci ale urmașului în scaun. Omul politic român se pare că este un melc unic în lume: are mai multe cochilii în același timp. Pe unele le închiriază. 

Problema, întorcându-ne la securiști, este că de ei nu are nimeni nicio grijă. Își mănâncă seren pensiile speciale, tipăresc reviste, se mai adună la câte o petrecere, sunt acționari la firme, bănci și altele, au copii și nepoți talentați care au ajuns magistrați, avocați, notari și alte asemenea. Face cum face TB, dar chiar și atunci când îl lovește necazul, tot enervant rămâne. Nu poți avea milă față de el. Ce mai, o pramatie. 

Întrebarea rămâne deschisă: dacă am rezolvat cu securistul care a ajuns în cel mai sus punct al ierarhiei statului, cum rămâne cu puzderia de securiști de la bază? Pe unii îi vedeți seară de seară explicând ce se petrece, de fapt, în Ucraina, că Putin o să piardă dacă nu o să câștige, de se uită, cu translator, mai toate marile servicii străine la programele noastre pentru a înțelege ce se întâmplă, ce decizii să mai iau, cum să pună problema. Se întreba cineva de ce râdea domnul mai în vârstă american când în fața lui, carpatin, îi zâmbea sfinxul nostru prezidențial. Era încântat de o emisiune de cu o seară înainte, văzută direct în avionul ăla mare, cu albastru. S-a văzut/auzit și la Varșovia: a furat aproape cuvânt cu cuvânt ideile securizanților noștri, cum adică ale cui?, ale securiștilor, cum spuneam. 

Nu îmi iese din minte prima frază dintr-un editorial al unei reviste, parcă Vitralii (mă gândeam că este ceva confesional, aș): "de patruzeci de ani luptăm împotriva terorismului". Eram în 2011 și, calculând în urmă, am pierdut pentru o clipă simțul cronologic al istoriei. Dar nu și mirosul. Securistul miroase a om bun, înțelegător, explicativ, afabil, manierat, galant, tro și poli-glot, îmbrăcat decent, îndatoritor, generos, fără ifose - măi, dragă! -, chinuit de dorința de a face doar bine, dezinfectând de pildă spitalele, ferindu-ne de gripa aviară, cumpărând ca prin minune măști prin care să îi protejăm pe cei dragi, oferind spații mediatice în chip dezinteresat - e, sigur, câte o reclamă la ciorapi și la supozitoare, doar cât să plătească electricianul și cameramanul -, luptând pentru democrație, realist și cu ochii lui albaștri fixând azimutul unui viitor glorios. Melatonina asta chiar este puternică.

Noapte bună!