"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Se împlinesc 73 de ani de la fatidica noapte de 12 martie 1949, când Securitatea a reușit să-l aresteze pe partizanul bănățean Spiru Blănaru (foto stânga sus), prin trădare și în urma unui schimb de focuri în care a fost rănit în picior, nu înainte de a arunca o grenadă. În cursul acțiunilor declanșate la aceeași dată, securiștii i-au asasinat pe partizanii Caraiman Ion (foto dreapta sus), Smultea Horea și Berzescu Iovan, capturându-i pe alții.
Pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat – administrată de teregoveanul Dan-Nicolae Nicorescu – prezintă în detaliu desfășurătorul acțiunilor amintite:
Acțiunile Securității din data de 12.03.1949 (zona Cracul Farcului – 2 km sud-est de satul Feneș și zona Poiana Bradu Moșului) marchează un alt episod dramatic în istoria Rezistenței Anticomuniste din Banat, prin:
a) Asasinarea lui Caraiman Ion, Smultea Horea și Berzescu Iovan;
b) Capturarea avocatului Spiru Blănaru, capturarea lui Marițescu Romulus zis ”Fiert”, Grozăvescu Ianăș, Copăceanu Martin, Pușchiță Petre zis ”Liber” și Pușchiță Vichente zis ”Liber”.
După lupta de la Pietrele Albe din data de 22 februarie 1949, în care au murit pentru neamul românesc Petru Anculia zis ”Miloi” și Urdăreanu Gheorghe zis ”Tunariu” și au fost capturați în viață Smultea Gheorghe și Ghimboașă Nicolae, și unde luptătorii din cadrul grupurilor conduse de avocatul Spiru Blănaru și notarul public Gheorghe Ionescu au luptat împotriva a 3 companii din Batalionul 5, cele 2 grupuri se despart, împărțindu-se în grupuri mai mici, o parte a grupului condus de avocatul Spiru Blănaru, în frunte cu acesta, îndreptându-se spre satul Feneș, unde avea sprijinitori pe Ghițescu Ilie și Ponoran Ilie.
Din sursele cercetate reiese în mod clar că și de această dată Iuda își număra arginții primiți, ca urmare a trădării luptătorilor anticomuniști.
Astfel, așa cum rezultă din Raportul Securității (D.R.S.P. Timișoara) nr.11/2737 către D.G.S.P. București, “în urma informațiunilor precise captate de organele noastre asupra adăpostului bandei Teregova, în ziua de 11 martie 1949 și până în 13 martie a.c. s-au dus acțiuni...”.
În data de 12.03.1949, Securitatea i-a arestat pe cei doi sprijinitori ai grupului - Ilie Ghinescu și Ilie Ponoran - ambii plugari din satul Feneș, iar în urma anchetei la care au fost supuși, aceștia au recunoscut că în 12.03.1949 urmează la ora 20:00 să se întâlnească la sălașul lui Filip Ioan, localizat la circa 1,50 km de Feneș, cu avocatul Spiru Blănaru, având consemnul de recunoaștere 8-88.
O intervenție se impune a fi făcută în cadrul desfășurării evenimentelor, și anume relatarea surorii lui Ion Caraiman – Maria Lăzăriucă:
“Îmi spusese mie unu’, Ștefan Popăilă, îi mort și ăla acum, mi-o zis că Nicanor o vorbit cu niște evrei și cu Kling (maiorul de Securitate Zoltan Kling, criminal sadic – detalii AICI), o vorbit că o să-l dea în mână. Eu am știut. Că-mi zâsese omu’ cela, să avem grijă. M-am dus la ei și m-am sfădit cu ei. Frate-mio mi-o trimis o scrisoare. De ce n-o fi ținut io scrisoarea ceea? Că era mult mai bună ca gura mea. Scria acolo, și vă spun literă cu literă: ‹Dragă Mărie, de ce ți-ai lărgit gura pân’ la urechi, de ce te-ai sfădit cu socru-mio și cu soacră-mia. Că ei s-or făgăduit că mă vor da în mână! Lucru care cred că nu l-ar putea face›. Asta era scris acolo. Mai zicea c-o să vină să ne ia și pe noi cu el. Și așa o fost. Peste două zile o venit armata”.
Oricine ar fi fost Iuda, în mod cert, Securitatea a acționat în baza unor informații precise!
Concomitent cu organizarea acțiunii, Securitatea a blocat complet satul Feneș, cu scopul de a face imposibilă luarea de legătură a populației cu luptătorii anticomuniști, blocarea satului realizându-se prin interzicerea părăsirii de către populație a domiciliului, sub sancțiunea împușcării (mesaj transmis prin baterea tobei în comună).
Prin urmare, Securitatea a organizat o capcană (efectiv de 1 pluton) la sălașul lui Filip Ioan, fiind conduși de Ghinescu Ilie și Ponoran Ilie (ambii constrânși) pentru a-l aștepta în locul stabilit pe avocatul Spiru Blănaru. Totdată, Securitatea menționează că le-a dat indicații celor doi sprijinitori ca să se comporte în mod normal, cu alte cuvinte să dea parola, să aibă pachetul de mână… Doar că, potrivit relatării poetului Iosif Caraiman – fiul lui Ion Caraiman – cei doi, odată ce l-au văzut pe Spiru Blănaru, care era însoțit de Ion Caraiman, au strigat parola incorect, iar cei doi partizani, dându-și seama de capcana în care au căzut, după ce au fost somați să se predea, au deschis foc, la care li s-a răspuns cu foc. În urma acestui episod, Spiru Blănaru, fiind rănit la picior, a reușit totuși să arunce o grenadă, care, din nefericire nu a explodat, fiind astfel dezarmat și capturat în viață. Între timp, Ion Caraiman a reușit să fugă, rănit fiind și el, și să se refugieze în satul Feneș, unde fiind urmărit și încercuit, a fost rănit mortal.
Despre asasinarea lui Ion Caraiman povestește poetul Iosif Caraiman – fiul lui Ion Caraiman - într-un interviu acordat domnului Constantin Mărăscu:
“Tatăl meu, rănit puțin mai grav, a fugit pe ogaș spre casa lui. A intrat prin acoperișul grajdului familiei Lungu și acolo a stat până dimineața. Apoi a încercat să ajungă acasă. Acolo îl așteptatu în gang doi militari care imediat au tras și l-au împușcat mortal. Mortul trebuia să fie recunoscut și pe cine au adus săl- recunoască? Pe mama lui, bunica mea. Și ți-am povestit mai departe ce s-a întâmplat: trupul tatălui meu a fost târât până la Armeniș, lăsat în fața primăriei timp de câteva zile cu o pancartă pe care scria ‹Cine face ca el, ca el să pățească!›. Lumea trebuia să fie înspăimântată, să vadă ce se va întâmpla cu partizanii și cu cei care îi vor ajuta. Erau considerați dușmani ai poporului și nicidecum dușmani ai comunismului, așa cum era de fapt.
Noi nu știm unde a fost îngropat tatăl meu. Fără haine, fără o cruce, fără sicriu, fără slujbă de înmormântare sau un semn că ar fi cineva îngropat acolo. Câțiva armenișeni au văzut unde a fost îngropat și au pus o cruce. Când am ajuns mare și am vrut să îngrijesc mormântul nu l-am mai găsit. Alți morți au fost îngropați acolo”.
Altă relatarea despre asasinarea lui Ion Caraiman este oferită de sora acestuia – Maria Lăzăruică:
“Pe Ion l-or pușcat seara târziu. Să fi fost ceasurile 10-11. S-o băgat într-o casă. Acolo, în grajd. L-or rănit prima dată la picior. Era sânge tot p-acolo. Era casa lu’ Luca Lungu. S-or dus și ăia săracii, or murit. Ca să scape de securiști, o intrat într-o râpă. Era lună ca zâua și neaua d-un metru. L-or urmărit.(...) L-or adus târându-l de picioare. După aia l-or cărat la Armeniș și-o stat acolo aruncat în stradă, i-or luat hainele și bocancii. Nici cruce n-are bietu’ frate-mio. Noi ne-am dus câtăva vreme acolo, la morminți, cum te duci cu tămâie. Da’ noi n-am văzut cum l-or îngropat. Armenișenii ar știu locu’. Jos, în margine, lângă un gard, zice că l-or băgat. Acolo, în stânga gardului...”
În același timp, tot în baza unor informații precise, căci sărutul lui Iuda era peste tot, Securitatea a acționat cu un efectiv de 3 plutoane la sălașele de pe Cracul Farcului (2km sud-est de Feneș), unde a fost descoperit luptătorul Romulus Marițescu zis ”Fiert”, care a reușit să fugă în primă fază. Fiind urmărit, cu un efectiv suplimentat – încă o companie din Teregova – partizanul a fost capturat într-un sălaș din Brebu-Nou, situat la cota 1003, unde se mai aflau și luptătorii Martin Copăceanu, Grozăvescu Ianăș, Smultea Horea și Berzescu Iovan.
În urma acestui episod, au fost capturați de vii Romulus Marițescu, Martin Copăceanu și Grozăvescu Ianăș, iar Smultea Horea și Berzescu Iovan au fost răniți mortal în lupta pe care au dus-o până la ultima suflare în numele neamului românesc.
Singurul lucru care se știe despre ceea ce s-a întâmplat cu trupurile lui Smultea Horea și Berzescu Iovan este că au fost expuse în fața Preturii din Teregova (actualmente sediul Primăriei Teregova) pentru ocara publică și pentru a înspăimânta populația.
În prezent este ridicată o cruce, care marchează locul unde au fost expuse trupurile celor doi Martiri. Tot în aceeași locație au fost expuse și trupurile martirilor Petru Anculia zis ”Miloi” și Urdăreanu Gheorghe zis ”Tunariu”, ambii uciși în lupta de la Pietrele Albe.
Tot în aceeași zi de 12.03.1949, la 3 km nord de Domașnea, Securitatea a capturat alți doi luptători anticomuniști – tată și fiu – Pușchiță Petre zis ”Liber” și Pușchiță Vichente zis ”Liber”, care se adăposteau chiar la sălașul lor.
În urma acțiunilor întreprinse, Securitatea a ridicat următorul armament:
– 2 arme Mannlicher;
– 3 arme Z.B.;
– 1 pistol mitralieră Orița;
– 2 grenade defensive;
– 1 pistol Parabellum;
La finalul celor prezentate mai sus, rămân cuvintele vii ale bravului Ion Gavrilă Ogoranu:
“Cer răzbunare? Nu! Pentru noi, nu. Noi am fost luptători și, când am pornit lupta, ne-am asumat riscul morții și al suferinții. Dar neamul românesc, dacă nu-i va judeca pe vânzători, fie numai dându-le numele în vileag, va fi sortit să fie vândut din nou. Vor veni vremuri grele și, de vor fi și atunci Iuzi, când le va încolți gândul de a se duce la farisei să-și vândă frații, să se cutremure și să se oprească, amintindu-și ce-au pățit alții, care au vândut”.
La redactarea prezentului material au fost folosite următoarele surse:
Rezistența Anticomunistă din Munții Banatului în documente - Selecția Documentelor Și Îngrijirea Ediției – Miodrag Milin, Fundația Academia Civică, București, 2000, Editor: Romulus Rusan;
Constantin Mărăscu, Sfinți fără aureolă, vol. 1, Editura Eubeea, Timișoara, 2019;
Adrian Brișcă, Rezistența Armată din Banat – 1945-1949, vol.1, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004;
Doina Magheți, Spiru Blănaru – Portret din fragmente salvate, Editura Marineasa, Timișoara, 1998;
Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Editura Marineasa, Timișoara, 1993;
