Dacă trupele rusești nu întâmpină probleme majore în Ucraina, așa cum insistă Putin, Lavrov și toată propaganda Kremlinului, mințind mizerabil în pofida numeroaselor evidențe, atunci de ce are nevoie Rusia de tot mai multe trupe de mercenari pentru a face față pe fronturile ucrainene?
Răspunsul e simplu: Rusia și-a declanșat invazia bazându-se pe niște așteptări eronate, ofensiva s-a împotmolit rușinos și Kremlinul suferă pierderi fără precedent în vieți și logistică militară, făcându-se de râs în văzul întregii planete. Cei care suferă cel mai mult sunt civilii ucraineni, bombardați masiv de ruși drept răzbunare pentru umilințele militare pătimite de Moscova. Impotența și moralul scăzut al trupelor rusești reclamă sprijinul efectivelor de mercenari – carne de tun, adică.
Canalul de propagandă TV Zvezda prezintă o înregistrare cu o gașcă de mercenari pe care Rusia se pregătește să o expedieze în Ucraina. În filmuleț puteți remarca niște vlăjgani care zbiară ”Rusia! Rusia!” și alte tâmpenii în timp ce își agită mitralierele sub un cer vânăt. Ar fi vorba de presupuși militari din armata criminalului Assad. Așadar, în timp ce insistă că ar apăra creștinismul, Rusia trimite scelerați arabi peste ucraineni.