Abisul rus

își are sursa în lacrimi uscate. Rusul nu vrea să pară slab și de aceea este exagerat, criminal de puternic. Plânge prin lacrimile altor popoare. Obsesia lui este, în consecință, supunerea, dominarea. Îi place armonia, supușenia corală. De aceea nu gustă litania bizantină, fiorul și limba slabă a sufletului care strigă. Știe că este mic, dar vrea ceva mare. Este mai curând asiatic, dar vrea să fie cât mai mult european. Cleptocrații și tembelii cu bani mulți, până la ultima kopeică furați, adoră, idolatri, luxul. Împlinesc în carcasa lor atât de umană destinul unei țări pe care, desigur, o iubesc, dar pe care, la prima ocazie, o părăsesc. 

Rusia nu mai este de mult un teritoriu, ci o poveste. Finalul se vede. Ah! Slavul din mine are curajul, pe bune, să plângă. Trădare... 

Semiobscur, la lumânare, Sfânta Treime mă privește: culori puternice, pentru a fi văzute, contururi, gesturi. Îngenuncheat, legat la ochi, Rubleov pictează. Teofan zis grecul a încercat să îi bage lumina pe paletă, dar se vede că nu a reușit. Mistica rusă este neagră. Cripte, morminte. La vedere, pe soare și frig, limpezimea atmosferică îmbată de la sine cugetul. 

Muritor, omul rus nu dispare oricum. Fanfară, coloane, dimensiuni demizurate. Pocăința, periodică: întoarcerea în hrubă. Înghesuit de neputințe, el este mândru. Suflet ținut, la final, de aparate ale puterii, de simboluri, de balet, de volute, de proporții, scări, gărzi de puștani care, scumpii de ei, nu știu în ce film joacă. A fi rus devine, subtil, celălat nume, al diagnosticului: să fii nebun. Da, o știu în carne și minte. Of! 

Ai pământ, ape și păsări, întinderi care imită grandoarea lui Dumnezeu. Te satisfaci, scuze!, cu harta în față. Orgasm curat. Ateu sau tembel emoțional, decuplat de cultura potolirii fluxului de patimi, o ții langa pe măreție. Fără să te uiți nicio clipă la cer, să îți ceri permisiunea de a exista, îi pui în celule, îi împuști, pe cei care, din ce în ce mai mulți, vor altceva. 

Sugestie pentru producătorii de jucării: rusul joacă de unul singur. Amestecând cărțile istoriei, nu are cui a le împărți. Cu a sa patrușka, în carne sau sticlă, el, ursul, ar dori să fie mângâiat. Kakaia problema? Toate veverițele au fugit. Cu nuci cu tot. Abisul rus își are sursa în lacrimi uscate. Chiar dacă afară ninge.