"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Istoricul Flori Bălănescu îi urează ”La mulți ani!”, pe Facebook, doamnei Ileana Budimir – odinioară copil-deținut politic născut în închisoarea Văcărești – prezentând totodată și o serie de frânturi din drama familiei.
Mama doamnei Ileana Budimir a fost deținuta politică Ileana Samoilă, care avea să stea în travaliu 72 de ore la Văcărești, în timpul cumplitului viscol din februarie 1954, fiind nevoită să doboare sloiurile de gheață cu vătraiul, total ignorată de administrația penitenciarului și în cele mai criminale condiții.
Vă prezentăm comentariile istoricului Flori Bălănescu:
”Copil-deținut politic, doamna Ileana Budimir s-a născut în închisoarea politică Văcărești într-o zi viscolită de 10 februarie. Dumnezeu s-o odihnească pe mama deținută politic, Ileana Samoilă, care i-a dat naștere în timpul viscolului cumplit din februarie 1954! La mulți ani, doamnei Ileana Budimir!
Am stat mult de vorbă cu prietena mea ‹pușcăriașă› la sfârșitul anilor 1990 și în anii 2000, față către față, nu ca în zilele din ultimii doi ani, când abia ne mai zărim chipurile adevărate.
Ileana Samoilă a stat în travaliu 72 de ore, timp în care a doborât sloiurile de gheaţă cu vătraiul la Văcărești, nebăgată în seamă ‹şi mă lăsa singură şi n-am născut în viaţa mea şi nici n-am văzut pe nimeni niciodată să nască [plânge]. Nu ştiu dacă vă puteţi închipui›.
‹Eu la proces – aşa au găsit ei de cuviinţă –, în 28 noiemvrie, pe zloată – acuma-i frumos, atuncea era lapoviţă cu ninsoare, procesul a fost pe Ştirbei Vodă, unde-i tribunalul sectorului şase (...) – eram în rochiţa cu care m-o arestat, o rochiţă de stambă fără mâneci, cu buzunare şi ningea, şi ploua. Şi fără ciorap. O rochiţă de sarcină pe care mi-o făcusem eu... cu nasturi în faţă. Şi când m-o dat jos din dubă să mă ducă în interiorul tribunalului erau nişte ţigănci – că acolo se judecau şi procesele astea civile –, erau nişte ţigănci şi n-am să uit niciodată când am auzit pe una [plânge]: uitaţi-vă la ea, amărâta, că e în sandale, n-are nici ciorapi în picioare, şi uitaţi-o că-i gravidă şi n-are un pulover, şi n-are o rochie groasă pe ea... nu v-ar ajuta Dumnezeu! Plângeau femei de mila mea... Şi-n seara aceea, după proces, m-o dus la Jilava şi-acolo mi-o dat şi mie lucruri groase. Aşa m-o dus: ca pe-un câine!› (fragmente din interviul pe care l-am făcut cu Ileana Samoilă în ziua de Bobotează, 6 ianuarie 2007)
Fotografia este făcută după eliberarea Ilenei Samoilă, la reîntâlnirea cu Ilenuța, pe care a trebuit să o dea din închisoare la vârsta de nici un an, în grija unor rude (care mai rămăseseră nearestate). Copilul a fost crescut de mătușă în iubirea de mamă, pe care a așteptat-o, dormind cu o fotografie a acesteia sub pernă. Ilenuța a avut și noroc în toată această tragedie, alții, la fel ca ea, născuți în închisoare, au ajuns în orfelinate, de unde au fost înfiați și părinții lor adevărați nu i-au mai găsit niciodată”.
