Odraslele securiștilor

reprezintă, de fapt, garanția deloc neglijabilă că au fost și ei, cei îmbătrâniți în secrete și pensii speciale, oameni. Că au purtat în brațe un puiuț, că au stat de veghe nopțile și că, pentru prima oară după Nuntă, s-au bucurat sincer de venirea soacrei. 

Una peste alta, a fi fiu/fiică de slujbaș al răului, în orice ipostază, nu este o culpă. 

Situația se complică în momentul în care, matur deja, te folosești de legăturile și complicitățile lui tati, când îi furi cheile de la mașină și faci un tur de cartier. Apoi, imediat, afaceri, firmă, ștampile, hârtii, contabil, legături. Este limpede că nu ești ca alții, mai deștepți și mai tenace, ci pur și simplu membru al aristocrației gârâitului și al pârțului. Curat fiziologic. Nimic simbolic, nicio etichetă, manieră sau protocol. Nu transmiți, prin trupul fragil, istoria drept combustie a viitorului, ci de tânăr te îngropi în securismele domnilor care vin la un aperitiv și uită să mai plece. 

Desigur, ai bani pentru facturi, investiții, concedii și altele asemenea. Dar cu tine cum rămâne? Te simți, cu adevărat, dator heraldicii sau loial gazonului tăiat la numărul 2 (de fapt, secret de grădinar, la 2,5)? Nu este, până la un punct, nimic ilegal, dar cum o să îți crești la rândul tău copiii? Boieri la a treia generație sau democrați, republicani, a celei dintâi? Greu de spus. Succes și somon, stridii și avocado, cu viața ta, nudă, ce faci, patul de gheață topindu-se? Cum te acoperi și în ce perne poți plânge? Sărmanul, gloriosul fiu de securist... 

PS Am și o dedicație, dar nu vreau să împing pe nimeni către sinucidere.