Prima mare bătălie a ministrului transsexual al Învățământului din Suedia: închiderea școlilor confesionale


  • ACP
  • Feb 7, 2022 23:12
  • 3104
Prima mare bătălie a ministrului transsexual al Învățământului din Suedia: închiderea școlilor confesionale

Ministrul social-democrat al Educației din Suedia, transsexualul Lina Axelsson Kihlblom, a început să ducă o campanie la vedere de închidere a școlilor confesionale, motivând că influența religioasă nu ar trebui existe în școlile suedeze.

Lina Axelsson Kihlblom a vorbit despre acest lucru în timpul prezentării unor măsuri care ar trebui să corecteze ceea ce ministrul crede că ar fi abaterile din sistemul școlar, pentru a se asigura că "societatea își reia controlul democratic asupra bunăstării".

Kihlblom a propus ca directorii școlilor confesionale să fie obligați să informeze tutorii și elevii despre elementele cu specific religios din aceste scoli, iar elevii să aibă posibilitatea de a renunța la astfel de elemente și să li se permită să se angajeze în schimb în alte activități. De asemenea, conform spuselor lui Kihlblom, directorii școlilor trebuie să corespundă "condițiilor democratice", fără să specifice însă care ar fi aceste condiții in viziunea sa.

Pentru unii dintre membrii Partidului Social Democratic din Suedia măsurile anunțate nu sunt deloc suficiente. 

"Este timpul să interzicem școlile religioase independente. Școala nu ar trebui să fie un loc de educație religioasă și să încurajeze segregarea religioasă. Nici cultele creștine, nici imamii sau acționarii nu ar trebui să guverneze școala", a spus președintele sindicatului tinerilor social-democrați, Lisa Nåbo. 

Lina Axelsson Kihlblom a explicat că deși social-democrații vor interzicerea tuturor școlilor independente cu orientare religioasă, nu există o majoritate pentru asta în Parlamentul suedez, iar măsurile anunțate sunt doar primul pas către interzicere. Social-democrații, care își doresc o prezență mai puternică a statului în societate, au pledat pentru interzicerea totală a școlilor religioase independente înainte de perioada premergătoare ultimelor alegeri din septembrie, dar în condițiile în care guvernează în prezent printr-un guvern minoritar format doar de partidul lor, nu reușesc încă să își impună categoric agenda.

Publicația Christian Network Europe a explicat aversiunea social democraților suedezi pentru școlile religioase prin faptul că aceștia consideră statul punctul de plecare pentru toată viața socială, așadar orice formă de instituție care poate să-i slăbească influența este considerata o amenințare directă.  

Fredrik Sidenvall, pastor și vicepreședinte al Consiliului Școlilor Independente Creștine, a indicat însă faptul că discursul social-democraților din guvern se apropie de "incitarea împotriva grupurilor etnice" și de "bullying-ul instituționalizat".

"Îngrijorător este faptul că ministrul a început prin a echivala, în principiu, influența religioasă cu activitățile nedemocratice", a scris Elisabeth Sandlund într-un articol pentru cotidianul Dagen.  

În prezent aproximativ 10.000 de elevi merg la școli confesionale independente, adică puțin sub 1% din toți elevii suedezi. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.