Alternativa Dreaptă, partid conservator pro-occidental condus de Adela Mîrza, îi solicită premierului Nicolae Ciucă remanierea de urgență a ministrului PSD de Finanțe, Adrian Câciu, în legătură cu care presa a dezvăluit că e agent de influență al Chinei, acesta pledând în mai multe rânduri în favoarea companiei Huawei, pentru a i se oferi permisiunea de a participa la licitația privind extinderea rețelei 5G în România.
Alternativa Dreaptă mai subliniază, pe parcursul unui comunicat, că în condițiile în care Adrian Câciu este și membru al CSAT, acesta poate reprezenta un atentat la siguranța națională.
Redăm comunicatul integral al AD:
"Alternativa Dreaptă va depune până la sfârşitul săptămânii către domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministru al României, o solicitare oficială de remaniere a ministrului de finanţe, Adrian Câciu. Acest ,,analist” propus de către PSD continuă să facă propagandă pentru Partidul Comunist Chinez, prin desfăşurarea de campanii de lobby şi propuneri de amendamente legislative în favoarea companiei Huawei deţinută neoficial de conducerea de la Beijing.
Numeroase anchete au arătat că prin accesul Huawei la tehnologia 5G se pune în pericol securitatea cibernetică şi se facilitează calea de acces a Chinei la informaţii clasificate. Actualul ministru de finanţe, Adrian Câciu militează pentru participarea Huawei la licitaţia pentru extinderea reţelei 5G în România, deşi partenerii strategici ai României au interzis această acțiune în ţările lor. Pentru aceste campanii de promovare, Adrian Câciu a primit suma de 25.700 lei din partea societăţii comerciale care se ocupă de campaniile de marketing ale Huawei.
Considerăm că prezenţa în Guvernul României a unui propagandist plătit indirect de către Partidul Comunist Chinez nu este oportună şi că aceasta reprezintă o sfidare a partenerilor NATO care au interzis accesul Huawei la tehnologia 5G şi au oprit acţiunile de spionaj ale Chinei.
Prin urmare, îi solicităm domnului premier Nicolae Ciucă remanierea de urgenţă a ministrului Adrian Câciu în condiţiile în care acesta din urmă este şi membru al #CSAT, lucru ce poate reprezenta un atentat la siguranţa naţională.
#AlternativaDreapta #FărăComuniști".