Memoria recentă între adevăr și manipulare (precizări, corecturi, sugestii, perspective)

München, 9 decembrie 2021. Plângerea făcută recent de conducerea actuală a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Direcția Națională Anticorupție (DNA) privind o prezumată folosire inadecvată a banilor publici în timpul mandatului meu (aprilie 2014-ianuarie 2020) și având drept beneficiar proiectul de restaurare și valorificare memorială a fostei pușcării de la Râmnicu Sărat ridică o semă de întrebări, nu doar de natură juridică.

Prima întrebare: de ce această sesizare tardivă? Conducerea actuală a IICCMER a fost la curent cu toate acțiunile din perioada în care am condus instituția. Răspunsul: dincolo de eventuala prescriere a prezumatei fapte, momentul ales nu este deloc întâmplător. De doi ani de zile, IICCMER a blocat toate proiectele majore, de la săpăturile și căutările arheologice la noi sesizări penale, de la noua ediție a manualului de Istorie a Comunismului în România la dicționarul detenției feminine, de la prezența, via internet, în condițiile pandemice, în dezbaterea internațională la alte proiecte care, în anii anteriori, au adus în mod vădit plus valoare. Dincolo de atmosfera ostilă libertății de cercetare, actuala conducere a deturnat scopul IICCMER, suficient ar fi să ne gândim la tentativa de instrumentalizare a istoriei recente în scopuri vădit politice (cazul „Meleșcanu la Viena”). Confruntați cu aceste realități instituționale și ideologice, străine menirii IICCMER, a protestat, printre primele organizații și actori publici, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), dar nu numai. 

A doua chestiune: în situația în care avizele și studiile, făcute în urma unei licitații care a avut loc înaintea venirii mele la IICCMER, pot fi oricând actualizate, nimic nefiind structural modificat, precum un traseu de autostradă, cheltuiala publică este minimală. De unde apare, așadar, dauna? Anunțul făcut de premierul Ciucă privind implicarea Guvernului pentru construirea/amenajarea la București, Timișoara și Râmnicu Sărat a unor muzee/ spații memoriale este cât se poate de încurajatoare. Concret, există, în sfârșit, orizontul real al unei finanțări. Pe durata mandatului meu, am cerut de mai multe ori, inclusiv de la Capitală, spații adecvate, așa cum, spre final, am avansat discuțiile cu Compania Națională de Investiții. Tocmai pentru a vedea dus proiectul la capăt. Afirmațiile mele pot fi verificate în memoria instituțională. Cât privește aceasta din urmă, este într-adevăr un act la limită penal ștergerea, prin finanțarea unui nou sait, inutil după ce cel anterior a fost actualizat cu doar câțiva ani înainte, de pe care lipsesc absolut toate referințele la activitățile IICCMER de la început și până în 2020/2021. 

În fine, intenția mea de a reveni în Țară și situația deplorabilă în care a ajuns IICCMER a trezit unora, de o parte și de alta, speranțe, dar și spaime. Nu promit nimic, dar nici nu ameninț pe cineva. Ce pot afirma acum, în plină recuperare medicală, care sper să se încheie cât de curând, este altceva, dincolo de persoana mea: memoria recentă a fost, mai ales în ultimele luni, ideologizată, înregimentată politic și, mai grav, gestionată fără profesionalism. Desigur, ceea s-a distrus ar putea fi reparat, fie și parțial, așa cum proiectele amânate, reluate. În cazul unui gest de încredere, fără povara politicianismului – pe care în cei aproape șase ani nu am simțit-o nicio secundă –, sunt convins că putem, iarăși: cu realism, să vedem în 2024, la trei decenii și jumătate de la căderea simbolică a regimului comunist, o Românie recunoscătoare celor care au suferit pentru libertatea ei de azi, dar și matură, învățând, în sfârșit, din greșelile unei istorii atât de zbuciumate.