După 16 ani, Angela Merkel a părăsit funcția de cancelar al Germaniei. În presa mainstream din lumea post-adevăr, aspectele negative ale regimului Merkel au fost ascunse sub preș. Însă, profesorul de filosofie Ciprian Apetrei, stabilit în Franța, propune un alt tip de bilanț al mandatului Angelei Merkel, axat pe o parte dintre aspectele negative ale activității acesteia, adăugând că a fost probabil cel mai supra-evaluat politician din istoria recentă a Europei.
Redăm analiza profesorului Ciprian Apetrei:
"Prima zi fără Angela Merkel. Presa este plină de laude la adresa ei. Probabil este cel mai supra-evaluat politician din istoria recentă a Europei. Ce ar fi de sărbătorit, la sfârșitul unei cariere foarte lungi în fruntea Germaniei?
- a participat activ la falsificarea proiectului UE, care tinde să fie înlocuit de documente noi, care dau impresia că a fost fondată pentru drepturile "migranților" și pentru educație LGBTQI.
- a dus o politică economică de fragilizare a UE în fața Rusiei și a Chinei
- a coordonat schimbarea ideologică a creștin-democrației, în Germania și în Partidul Popular European. Vom plăti mult timp pentru asta. Așa s-a ajuns ca un "creștin-democrat", sinistrul Junker, să îl comemoreze pe Marx într-o biserică din Germania, în aplauzele Chinei. Pe scurt, dreapta germană a devenit mai stângistă decât stânga de pe vremea când Angela ajungea la putere, iar dreapta de atunci ar fi considerată astăzi ca "fascistă".
- la începutul pandemiei a închis țara de parcă UE nu exista, apoi a blocat cât a putut ajutorul către țările mai sărace.
- a creat, de una singură, o criză a refugiaților în toată Europa, pe care o vom plăti foarte mult timp. În premieră, dreptul european a fost, pur și simplu, suspendat de o hotărâre comunicată public de o singură persoană. Este, alături de distrugerea identității dreptei, cea mai toxică moștenire. Așa-zisa multiculturalitate, sursa de conflicte și de terorism, ne va face rău pe termen lung.
- a dus o politică agresivă și suspicioasă față de SUA și de apropiere lingușitoare față de Rusia. În timpul mandatelor sale s-a ajuns la rușinea istorică ca foști oficiali germani de rang foarte înalt să lucreze pentru Putin.
Față de Konrad Adenauer sau Helmut Kohl, nu are o moștenire de lăsat. Dimpotrivă, a ciobit moștenirea pe care a primit-o și a gestionat-o fără strălucire. Cariera sa este un argument foarte puternic pentru limitarea mandatelor de conducere ale politicienilor. Nu există oameni providențiali, nimeni nu ar trebui să rămână la putere pe termen foarte lung, într-o democrație. Pur și simplu puterea uzează și corupe.
De ce i se aduc Angelei laude fierbinți în presă, însă? Pentru că realitatea nu contează întotdeauna, iar o parte "de bine" a presei știe mai bine decât cititorul ce trebuie să vadă acesta.
Lumea post-adevăr".