Marea Unire

Marele istoric şi patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din viaţa neamului nostru a fost înfăptuirea României unite, a statului unitar, care a adunat la 1 decembrie 1918, aproape toate pământurile istorice locuite de veacuri de români. Această uriaşă operă de reîntregire a naţiunii române s-a clădit temeinic şi îndelung, cu gândul, cu sufletul, cu sabia şi cu plugul tuturor generaţiilor de băştinaşi; s-a făcut cu jertfe enorme şi a încununat visul secular al moldovenilor, muntenilor, transilvănenilor, ardelenilor, basarabenilor, bucovinenilor, bănăţenilor, oltenilor, maramureşenilor şi dobrogenilor, de a vieţui împreună, pentru totdeauna, în vecii vecilor, fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor – poporul român – şi patria acestui popor este una singură -- România. Icoana acelor zile, când milioane de suflete reînviate în Basarabia, Bucovina şi Transilvania, ”cu moarte pe moarte călcând”, sfărâmau lanţurile robiei străine, îşi scriau propria carte de istorie şi îşi cucereau libertatea, demnitatea şi unitatea naţională, străluceşte fascinant peste timpuri, arătând voinţa, frumuseţea şi încrederea poporului român în destinul şi viitorul său.

Minunea a pornit din Basarabia

Ceea ce conferă, pentru noi o încărcătură aparte, este că în anul de grandioase zguduiri naţionale şi sociale, 1918, procesul de reîntregire a naţiunii române porneşte de aici, din Basarabia. Marii noştri compatrioţi îmbrăţişează din convingere şi necesitate vitală cauza românească, formând acea minunată generaţie a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Halippa, Ion Buzdugan, Vasile Stroescu, Ştefan Ciobanu, generaţie care prin mare curaj, responsabilitate şi înţelepciune, votează la Chişinău, pe 27 martie, Actul Unirii. 

Fapta măreaţă a românilor basarabeni este continuată în toamnă de sora noastră Bucovina, care după o înstrăinare umilitoare, de 143 de ani, hotărăşte prin votul populaţiei deşteptate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuţi, reîntoarcerea la Patria-Mamă. Şi cum sfârşitul încununează opera, la 1 decembrie 1918, în cetatea primului întregitor al neamului românesc, Mihai Viteazul, la Alba Iulia, cu votul popular a peste o sută de mii de români, Transilvania noastră dărâmă închisoarea habsburgilor şi revine liberă, Acasă.

”Fraţilor, fiţi bineveniţi! Trăiască România Mare!”

În faţa delegaţiilor înnobilate de flamura tricoloră, văzând chipurile luminate şi mândre ale românilor din teritoriile slobode, primul ministru al României, Ionel Brătianu, exclamă printre lacrimi de bucurie: 

”Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie... Fraţilor, fiţi bineveniţi! Trăiască România Mare!” 

Astfel, prin lupte îndelungate şi jertfe uriaşe, românii din imperiile asupritoare, însufleţiţi de duhul libertăţii şi de idealul unităţii naţionale, dând glas voinţei populare, înlătură hotarele nedrepte din sânul aceluiaşi popor şi caligrafiază pe harta lumii statul unitar al întregii noastre seminţii – România. O Ţară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Ţară a tuturor românilor, aşezată pe temeliile democratice ale Constituţiei din 1923, începe să pulseze în ritmuri moderne, aducând dezvoltarea, prosperitatea şi civilizaţia europeană în teritoriile ieşite de sub dominaţia imperială şi reintegrate în spaţiul matern, în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Printre cele mai dezvoltate ţări din Europa

În 22 de ani de Independenţă reală (1918-1940), România reîntregită a cunoscut un progres impresionant (de ex., capacitatea industrială a crescut cu 235%), bogăţiile ei şi produsul intern brut aducând-o, către anul 1935, în topul celor mai dezvoltate ţări din Europa. La rândul ei, în 22 de ani, Basarabia a cunoscut transformări spectaculoase, ajungând dintr-o gubernie ţaristă, înapoiată şi analfabetă, într-o regiune a afirmării de sine, a belşugului şi a ştiutorilor de carte. O să exemplific afirmaţia mea cu date adevărate, care spulberă tonele de minciună propagate neîntrerupt de Moscova şi lichelele ei de la Chişinău: în 1917, în Basarabia nu exista nici o şcoală primară românească, deşi majoritatea absolută a populaţiei era românească. În iunie 1940, când tancurile sovietice au ocupat Basarabia, funcţionau 2628 de şcoli primare, cu 7581 de învăţători şi cu 348 de mii (!) de elevi. Se mai cere de adăugat că, devenind parte integrantă a României, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolşevice, de războiul civil din Rusia, de trei valuri de foamete provocate de regimul comunist, de deportările, epurările şi asasinatele în masă organizate de Stalin. Putem afirma cu certitudine: fără interbelicul românesc, Basarabia ar fi devenit o Transnistrie, întinsă de la Bug până la Prut, cu exterminarea sau rusificarea deplină a populaţiei băştinaşe.

Dumnezeu a creat un singur popor, o singură patrie

Omagiind Ziua Națională a României şi înaintaşii, avem datoria să trecem în arhive şi interpretările antiromâneşti, să aducem adevărul istoric în spaţiul public. Mitul că am primit cadouri de la ”stăpâni”, în 1859 şi 1918, devine periculos şi ridicol, alimentând complexele de inferioritate. Marea Unire nu a fost o întâmplare norocoasă, un accident conjunctural, ci încununarea unui proces îndelungat, firesc, în care seminţele unităţii naţionale fructificau încet, dar neîntrerupt, în toate teritoriile româneşti, formând treptat conştiinţa identitară, comună, a unui popor divizat de imperiile vecine. De la ”descălecatul” ţărilor române, ideile de unitate lingvistică, religioasă şi naţională le găsim permanent la cronicari, la cărturari, la domnitori. Mihai Viteazul cunoştea foarte bine hotarele etnice ale neamului românesc, când a făcut prima Unire la 1600. Pentru înfăptuirea Marii Uniri, în anii Primului Război Mondial, românii au adus o jertfă de sânge de un sfert de milion de soldaţi şi ofiţeri. La Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, în 1918, Tricolorul unităţii naţionale l-au înălţat românii, nu misionarii Moscovei, Vienei sau Budapestei. Şi după dezmembrarea criminală a României, în 1940, în teritoriile ocupate, populaţia românească nu a încetat să-şi apere fiinţa naţională şi să creadă în reîntregirea Ţării. Basarabia şi Bucovina de Nord, cu uriaşele lor pierderi suferite în anii de ocupaţie sovietică, sunt o dovadă vie că ele ştiu, şi după un secol, că sunt româneşti şi aparţin României. Şi cred şi azi, ca şi atunci, în 1918, în Unire şi în dreptatea lui Dumnezeu. Cred acum şi în veac! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor - poporul român - şi patria acestui popor este una singură - România.