Titanii care au făcut posibilă Marea Unire

Momentul 1 Decembrie 1918 este fundamental pentru ceea ce înseamnă dimensiunea modernității românești și punctul de apogeu al proiectului național român.

În primul rând, țin și eu să omagiez personalitatea marelui Ion I.C. Brătianu, care s-a stins acum 94 de ani. El a fost pe undeva omul fundamental al acestei generații a idealului național, o generație care a cuprins liberali, conservatori, naționaliști și social-democrați. O generație a idealului național, o generație în care și-au găsit locul oameni cu origini diferite și cu viziuni politice diametral opuse.

Evocând personalitatea lui Ionel Brătianu nu pot să nu amintesc ce povestește I.G. Duca, cum întorcându-se de la dezbaterile păcii de la Paris, Ionel Brătianu, primul ministru al Marii Uniri, confruntat cu numeroase contestări de natură populistă a spus:

„Nu contează cine și în ce fel aruncă cu pietre în mine, ci contează ceea ce scrie pe piatra mea de mormânt”.

Iar pe piatra sa de mormânt a rămas drept primul Prim-ministru al României Mari. 

În momentul 1 Decembrie 1918 este foarte important să reliefăm rolul câtorva instituții fundamentale: Monarhia-Coroana Română. Poate că niciodată nu am fi putut să ne unim dacă nu ar fi fost personalitatea Regelui Ferdinand I Întregitorul, o personalitate de excepție, un om care a avut intuiția și curajul ca în 1918 să readucă România în Primul Război Mondial, cu doar două zile înainte de armistițiul de la Compiegne, sfătuindu-se cu oameni precum Barbu Știrbey, Henry Mathias Berthelot, Ionel Brătianu și Cel care refuzase să semneze tratatul Păcii de la București și care ar fi pus România într-o postură foarte dificilă în vederea negocierilor de pace.

Monarhia unește, monarhia nu dezbină.

La 1 Decembrie 1918 au fost împreună Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma. 

Acolo au oficiat și episcopul Miron Cristea și episcopul, viitorul cardinal, Iuliu Hossu, unul din oamenii care vor suferi în închisorile comuniste. 

Există o unitate în credință, o unitate care trece dincolo de diferențele de cult, dincolo de diferențele politice, iar acest lucru trebuie reliefat.

Au fost împreună membri al Partidului Național Român, precum Iuliu Maniu, organizatorul întregii desfășurări care a putut să ducă la momentul 1 decembrie 1918, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Aurel Vlad, oameni care au reprezentat PNR, alături de social-democrați din Transilvania și Banat precum Ion Flueraș, Iosif Jumanca sau Enea Grapini. Nu întâmplător, marii oameni de stat Iuliu Maniu și Ion Flueraș, un om de dreapta și unul de stânga, își vor găsi sfârșitul în teribilul sistem carceral al regimului criminal comunist, unul la Sighetul Marmației, celălalt la Gherla.

Uniți în Unire, dar și în moartea de martiri pentru democrație și libertate.

Actul de la Alba-Iulia este un act de naștere a națiunii române moderne, mai presus de orice fel de alte dubii.

Nu trebuie să uităm nici rolul armatei române, roul sutelor de mii de ostași care s-au jertfit în 1916, de la trecerea Carpaților, până în 1919 când armata română sub sceptrul Regelui Ferdinand I, în timpul guvernului liberal al lui Ionel Brătianu eliberează de sub comunism Budapesta și împiedică diseminarea marxism-lenisnimului totalitar în Europa Centrală.

1 Decembrie este actul fundamental al Unirii, ceea ce s-a statuat apoi în dreptul internațional prin Tratatul de la Trianon a fost doar o consfințire a acestui act de la 1 Decembrie.

Nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără adeziunea națională, publică și populară a românilor din Transilvania la 1 Decembrie 1918.

Înainte de a încheia doresc să amintesc cuvintele marelui Ionel Brătianu în momentul în care este primită la București delegația românilor din Transilvania:

„De o mie de ani vă așteptăm și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt clipe în viața unui neam când fericirea este atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria noastră nu e bucuria unei singure generații, ea e sfânta cutremurare de fericire a întregului popor românesc, care de sute și sute de ani a stat sub urgia soartei celei mai cumplite fără a pierde credința lui ­nestrămutată în această zi ce ne unește și care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie”

Să fim un neam unitar, să fim uniți cu toții indiferent de originea noastră, indiferent de partidele de care aparținem, indiferent de etnie, religie sau ocupație.

Cu toții facem parte din națiunea română și totodată să nu-i uităm pe frații noștri din Bucovina și din Basarabia care au fost alături de noi la 1918 și să credem în viitorul unei singure națiuni române unite și puternice în Europa.

Trăiască 1 Decembrie! Trăiască România!