EXCLUSIV Monstruozitatea genocidului comunist: sute de mii de crime, peste un milion de români aruncați în pușcării și lagăre de exterminare, tortură, culmi ale cruzimii și terorii. Concluziile scriitorului Traian Bodea, fost deținut politic

Calvarul domnului Traian Bodea – scriitor, fost profesor de limba română și fost deținut politic – avea să înceapă în toamna lui 1956, când a fost arestat de securiști chiar de pe băncile liceului, în timpul orei de franceză, deși avea numai 15 ani și nouă zile, pentru redactarea și împrăștierea unor manifeste în care copilul de odinioară solicita, printre altele, plecarea armatei ruse de ocupație din România. 

Drama lui Traian Bodea s-a împletit cu cea a altor zeci de mii de nefericiți arestați, torturați și condamnați politic în cadrul acestui nou val de teroare stalinistă stârnit după Revoluția din Ungaria. 

A urmat o escală la Securitatea Beiuș, apoi a intrat în anchetele Securității Oradea, două luni și jumătate, notorie pentru torturile practicate și brutalitatea ieșită din comun. Anchetatorul nu doar că l-a lovit în mod uzual cu pumnii, bastonul și picioarele, în trei rânduri fiind adus leșinat și plin de sânge în celulă, dar obișnuia și să-l ardă cu țigara sau să își stingă țigările pe brațele lui, fapt ce-i pricinuia plăcere. 

După două luni și jumătate de anchete, minorul a fost judecat de un tribunal militar, care l-a condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare politică. ”În sală se aflau și părinții mei, devastați, desfigurați de durere”, își amintește Traian Bodea.

Într-un interviu exclusiv pe care mi-a făcut onoarea să mi-l ofere, recent, domnul Bodea emite o serie de concluzii generale, pe bază de argumente și de oroare trăită, privind monstruozitatea genocidului comunist, culmile de teroare și cruzime atinse în istoria noastră recentă părând de necrezut pentru mulți dintre cititorii tineri, din pricina numeroaselor manipulări menite să îngroape definitiv informații și biografii esențiale, prin reeducare și tentative de rescriere a istoriei.

Vă prezint, în cele ce urmează, concluziile domnului Traian Bodea: 

Răzvan Gheorghe: Bună ziua, domnule profesor. Vă mulțumesc pentru acordarea acestui interviu. Sunteți unul dintre mărturisitorii temnițelor comuniste, cum a fost când v-ați decis să vă scrieți memoriile? Ce reține și ce rătăcește memoria în domeniul acesta de cercetare trăită?   

Traian Bodea: Bună ziua. Și eu vă mulțumesc pentru acest dialog. Vedeți dumneavoastră, este dificil să te scormonești și să spui toate prin câte ai trecut în perioada detenției. Eu am executat 3 ani și jumătate, deci nu foarte mult comparativ cu alți colegi de-ai mei de închisoare, oameni cu 10-15 ani de pușcărie politică, sau mai bine. E tare complicat să-ți dai viața înapoi, mai ales după ce au trecut peste 60 de ani de la episoadele pe care le rememorezi. Timpul erodează, șterge unele amintiri, îngroapă trăiri, asta-i inevitabil, ține de legea firii. 

După ꞌ89 mi-am scris memoriile de temniță. Cartea avea să fie publicată mult, mult mai târziu, în 2015 – mă refer la volumul ”Adolescenți în zeghe”, în paginile căruia împărtășesc experiențele din acea perioadă a vieții mele. Lucrând la carte, lăsându-mă captivat de ea și de vechile dureri, mi-am scos dosarul de la CNSAS, l-am citit cu mare atenție, mai ales procesele verbale de anchetă de la Securitate, și mi-am dat seama că uitasem unele lucruri, unele întâmplări, fapt firesc având în vedere trecerea anilor. 

Vă spun că la fel stau lucrurile și în cazul celor mai mulți colegi foști deținuți politici, știu asta din întâlnirile și discuțiile pe care le-am tot avut cu diverse ocazii, mai ales la congresele AFDPR: ca și în cazul meu, la majoritatea colegilor de penitență s-a întâmplat un fel de cernere, să-i spunem așa, ceea ce a făcut să dispară din memorie elemente poate mai puțin semnificative, cumva marginale, dar păstrând niște lucruri clare ca lumina zilei, o serie de aspecte esențiale pe care eu le-aș numi concluziile noastre despre experiențele fiecăruia dintre noi, concluzii despre sensul închiderii a peste 1 milion de cetățeni români în pușcării ale groazei și în lagăre de exterminare, la foamete, fig, bătaie, tortură și moarte, pe fundalul unui amplu genocid ai cărui decidenți n-au fost pedepsiți niciodată. De-a lungul anilor, în urma acestor cerneri, în mințile noastre au rămas anumite evidențe care, așa cum vă spuneam, ne permit să tragem niște concluzii. 

Răzvan Gheorghe: Și care este concluzia principală? 

Traian Bodea: Concluzia principală a fost și este cât se poate de clară și de înfiorătoare prin însăși adevărul ei: am fost victimele distrugerii programatice a oricărei încercări de împotrivire, de critică la adresa regimului comunist. Crima, teroarea și cruzimea erau armele predilecte ale instaurării dictaturii. În anii ꞌ50 a fost săvârșit un genocid de o monstruozitate pe care, din păcate, tinerii de astăzi nu o pot conștientiza la adevărata sa magnitudine, și e trist, foarte trist că cei mai mulți dintre ei nu își cunosc istoria. Categoric, s-a încercat distrugerea deținuților politici, și nu doar a acestei largi categorii umane, întrucât crima domnea pretutindeni în țara-lagăr. Să nu uităm de modul sălbatic în care au fost vânați partizanii și toți ceilalți oameni care s-au refugiat în munți. S-a mers pe ideea să fie uciși, știți foarte bine, cât mai mulți și cât mai repede. Arheologii Gheorghe Petrov și Marius Oprea au descoperit numeroase victime îngropate prin diverse locuri, în gropi comune sau individuale, după ce fuseseră împușcate fără judecată, fără condamnare. Sunt multe astfel de gropi în România.  

Fac o scurtă paranteză, dacă tot discutăm despre execuții sumare, adică despre crime la o margine de sat, în beciurile Securității, în creieri de munte, sau oriunde, mai bine zis, fiindcă astfel de crime se puteau petrece pretutindeni în anii aceia tenebroși, cu sau fără pretextul ”fugii de sub escortă”. Cu prilejul Congresului AFDPR de la Alba Iulia, în 2018, am participat, în cimitirul orașului, alături de alți foști deținuți politici, la slujba religioasă oficiată în memoria victimelor comunismului îngropate acolo, printre care și șase partizani din Munții Apuseni, inițial aruncați în gropi individuale sau comune fără însemne. Cred că trei erau ortodocși, doi erau greco-catolici și unul va fi fost romano-catolic. Oamenii aceștia au fost împușcați fără judecată, domꞌle, după torturi și umilințe de neînchipuit. Să notăm că au fost și multe cazuri de oameni condamnați la orice altceva decât la moarte, dar care au sfârșit tot împușcați și azvârliți într-o groapă, discret, în miez de noapte. (…)

Răzvan Gheorghe: De ce toate aceste atrocități greu de închipuit?

Traian Bodea: Pentru că principalul obiectiv al regimului comunist a fost să distrugă, să zdrobească orice împotrivire, cât de mică, orice manifestare îndreptată împotriva orânduirii. Și a făcut asta prin cele mai criminale și mai barbare metode, rezultând un amplu genocid, depășind praguri ale cruzimii și terorii. E motivul pentru care vorbim despre unicitatea Experimentului Pitești în lumea comunistă. 

Citește AICI întregul interviu oferit de domnul Traian Bodea, scriitor, fost profesor de limba română și fost deținut politic.