Grupul parlamentar al PNL mai pierde un membru. Ca reacție, Roman îl avertizează pe Orban că va avea soarta lui Tăriceanu


Grupul parlamentar al PNL mai pierde un membru. Ca reacție, Roman îl avertizează pe Orban că va avea soarta lui Tăriceanu

Deputatul George Ionescu s-a alăturat joi, 28 octombrie, colegilor care și-au dat demisia din grupul parlamentar al PNL în semn de protest față de noua conducere a formațiunii politice. Până în prezent i s-au alăturat lui Ludovic Orban următorii parlamentari: Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ștefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminița Barcari, iar Antonel Tănase și-a anunțat intenția de a întreprinde un demers similar. Parlamentarii enumerați au mai precizat că momentan nu își dau demisia și din PNL.  

"Sunt alături de Ludovic Orban şi am mare încredere în acesta că poate construi un proiect pentru români", şi-a justificat George Ionescu decizia, potrivit news.ro.

CITIȚI ȘI: Barca lui Cîțu, din ce în ce mai fisurată. Încă 3 parlamentari i se alătură lui Ludovic Orban: România nu are nevoie de un Guvern "încropit pe sub tejghea"!

Ca reacție, liderul deputaților PNL Florin Roman a transmis că va propune ca cei care atacă formațiunea politică să fie excluși. Totodată, Roman a precizat că nu crede că PNL va mai pierde un număr considerabil de parlamentari și l-a avertizat pe Orban că va avea soarta lui Tăriceanu, care "nu mai există politic".

"O sa propun colegilor ca cei care pleacă şi atacă partidul, să o facă din afara lui şi să le spunem clar: uşa PNL este închisă celor care îşi bat joc de PNL!", a afirmat Florin Roman, conform news.ro

"PNL este singurul partid istoric ce a rezistat în istoria sa îndelungată, in fata tuturor atacurilor venite din interior şi exterior! Şi va rezista in continuare! Sigur ca regret plecarea fiecărui coleg parlamentar. Vom pierde probabil 13-14 parlamentari din totalul de 134. Dar nu 40 cum voia fostul președinte", a scris Roman pe Facebook, mulțumindu-le "celor care rămân fideli PNL".

"Vom rămâne de departe cel mai important partid de dreapta din Parlament. PNL înseamnă şi 250.00 de membri, 1264 primari şi 17 preşedinţi de Consilii judeţene, fideli partidului, nu unui om. A mai încercat, recent şi Tariceanu să rupă PNL. Iar rezultatul este cunoscut. Nu mai există politic", a mai afirmat Roman.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.