Nobel nu este același lucru cu nobil, prețios, demn de reținut. Dimpotrivă.
Asaltul ideologic – să precizez termenul: este caricatura în tușe groase a ideilor care, cum știm, sunt grațioase, dar nu mai puțin consistente – pe care îl reflectă de câțiva ani mult încercatul Comitet pute de la distanță.
Ierarhia valorică a lumii este rescrisă sub ochii noștri: ce nu găsești pe motoarele de căutare, care-va-să-zică nu există, dacă nu dai un semnal digital de existență înseamnă că ești mort viu etc.
Proiecția subminează realitatea. Oare unde am mai întâlnit asta? Eh bien, în mai toate dictaturile, în regimurile care vopsesc geamurile percepției în culorile pe care le agrează.
Una peste alta, an de an, cândva respectabilul Premiu Nobel a ajuns un indicator fidel al adâncimii în care ne scufundăm, al complicității și, la rigoare, a lipsei de gust. Peste nu mult timp va fi un merit să nu îl fi primit.
Felicitări, Mircea Cărtărescu!