"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Miniştrii apărării din UE au reluat discuțiile despre crearea unei forţe europene de reacţie rapidă, după ce retragerea americană din Afganistan a subliniat carenţele militare ale vechiului continent. Apelurile s-au înmulţit în ultimele zile pentru ca blocul celor 27 de ţări să îşi dezvolte capacitatea comună de apărare pentru a răspunde rapid la crize. Scenele de haos de pe aeroportul din Kabul care au urmat preluării puterii de către talibani şi dependenţa europenilor de SUA pentru evacuarea cetăţenilor lor au sporit gradul de conştientizare.
"Afganistanul a demonstrat că deficienţele noastre în materie de autonomie strategică au un cost şi că singura modalitate de a progresa este combinarea forţelor noastre şi consolidarea nu numai a capacităţilor noastre, ci şi a voinţei noastre de a acţiona", a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, după o reuniune la Castelul Brdo (nordul Sloveniei). "Dacă dorim să fim în măsură de a acţiona autonom şi să nu fim dependenţi de alegerile făcute de alţii, chiar dacă sunt prietenii şi aliaţii noştri, atunci trebuie să ne dezvoltăm propriile capacităţi", a adăugat el, insistând că nu există "nicio alternativă".Uniunea Europeană are dezideratul de a se afirma ca un actor important în spectrul relațiilor internaționale și încearcă promovarea unor valori democratice pe care le consideră priorități în misiunile sale diplomatice. Politica externă a Uniunii Europene urmărește reprezentarea comună a statelor membre în cadrul problemelor globale ca o entitate politică de sine stătătoare. Diplomația este principala formă de interacțiune a UE cu alte state în relațiile externe și urmărește semnarea de tratate multilaterale cu diferite state precum: mari puteri internaționale ca Statele Unite ale Americii sau China și state învecinate precum Albania, Turcia.
Încercarea Uniunii Europene de a fi un actor global important este diminuată de faptul că nu are o forță armată proprie care să-i reprezinte interesele militare. Singura forță militară de care dispune este cea a trupelor deținute de statele membre care pot fi utilizate în situații de urgență prin politica de securitate comună. Astfel, în comparație cu state precum Rusia și SUA nu are cum să intervină în forță în caz de nevoie ceea poate să fie dezavantajos pentru politica externă a UE în anumite situații.
Miniştrii europeni au examinat joi o propunere - prezentată în mai - de a construi o forţă de 5.000 de membri, în cadrul unei revizuiri a strategiei de apărare a UE. Josep Borrell speră să primească undă verde din partea statelor membre la o nouă întâlnire consacrată apărării, la 16 noiembrie. Rămân serioase îndoieli cu privire la capacitatea europenilor de a duce la bun sfârşit un astfel de proiect, deoarece UE n-a fost niciodată în măsură să utilizeze un sistem de "grupuri tactice" înfiinţat în 2007, care necesită unanimitatea statelor pentru a fi activat.
Ministrul sloven al apărării, Matej Tonin, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, a lansat un apel la crearea unui nou sistem care să permită trimiterea de trupe din "ţările voluntare" în numele celor 27, dacă majoritatea statelor membre acceptă, în loc de unanimitatea necesară grupurilor tactice.
Lecţia Afganistanului este că "trebuie să devenim mai autonomi ca europeni şi să fim în măsură să acţionăm mai independent", a estimat omoloaga sa germană, Annegret Kramp-Karrenbauer. Dar, a subliniat ea, "este foarte important să nu acţionăm ca o alternativă la NATO şi la americani". Ea a părut să se distanţeze de propunerea pentru o forţă europeană de reacţie rapidă, afirmând pe Twitter că "coaliţii ale ţărilor voluntare" ar putea permite gestionarea viitoarelor crize.
UE este divizată de ani de zile cu privire la rolul pe care ar trebui să-l joace în domeniul apărării, în special din cauza reticenţei puternice a ţărilor din Est, foarte ataşate de umbrela NATO şi de protecţia americană împotriva Moscovei. Discuţiile au fost relansate după ieşirea Regatului Unit, ferm opus perspectivei unei armate europene.
