Picături dintr-o ploaie divină

La 27 august 1991, după votul istoric din cadrul şedinţei solemne, trăiam din plin euforia desprinderii de imperiul răului şi îmi scăldam ochii înlăcrimaţi de bucurie în valurile de sute de mii de oameni adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

O lume luminoasă şi frumoasă la chip, cu mii de drapele tricolore, ne aştepta pe treptele Parlamentului să salute proclamarea Independenţei. Mulţimile vesele şi binevoitoare scandau de vibra atmosfera de sărbătoare – Independenţă, Independenţă, Independenţă! Moldovenii ne salutau călduros, întindeau mâinile spre noi, ne îmbrăţişau.

La ieşirea din Parlament, nimerisem la câţiva paşi în spatele lui Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă şi Mircea Snegur. Doamnele în haine naţionale aruncau flori în alaiul de deputaţi. În câteva minute, ne contopiserăm cu poporul extaziat şi devenisem o singură fiinţă.

Fluviul de oameni ne purta mai mult pe sus decât pe jos, spre podiumul din inima Chişinăului.

Nici nu ştiu cum am ajuns la tribună, împreună cu colegii deputaţi. Înghesuit din dreapta şi stânga, m-am trezit la o margine de scenă. Acolo, abia m-am înălţat în vârful degetelor şi înaintea ochilor s-a deschis cea mai frumoasă şi strălucitoare imagine a poporului din care fac parte – un popor învăluit în flamurile tricolore, un popor demn, senin la chip, viu, luminos, zâmbitor şi liber.

Ce frumuseţe de neuitat – o icoană a românimii basarabene, o stampă de epocă pe care am pus-o în rând cu stampele marilor adunări de la Blaj (1848) şi Alba Iulia (1918). În acele clipe unice, trăiam la superlativ întâlnirea cu istoria, reîntoarcerea libertăţii pe pământul martirizat al Basarabiei româneşti.

Ţin minte foarte bine Ziua istorică de 27 august 1991 şi îmi reamintesc adeseori vocea de tribun a maestrului Ion Ungureanu, care a dat citirii Declaraţia de Independenţă, discursul cu reverberaţii testamentare al lui Mircea Druc, care a cerut întregului neam – Unire, Unire, Unire români de pretutindeni, şi scandările îndelungate ale sutelor de mii de basarabeni – Unire, fraţi români!

Oricât de multă bucurie se revărsa în Piaţa Marii Adunări Naţionale – cuvântările pline de speranţă, aplauzele, lozincile scandate, atmosfera generală -- toate îmi lăsau impresia că poporul aştepta să ne reîntoarcem în Parlament. Să facem în aceeaşi zi şi pasul final – să votăm Declaraţia de Unire cu Patria-Mamă – România!

Apoi, să ne reîntoarcem în Piaţă şi să încingem o Horă a Unirii de la Chişinău până la Iași, Cluj, Oradea, Timișoara, Sibiu, Constanța și Bucureşti.