Curva (predica pe scurt)

Așa era văzută și în consecință “folosită”. Ca de la sine înțeles. Precum am lua, azi, autobuzul. Nu avem informații despre familia în care s-a născut, despre unchii abuzivi sau despre tatăl dominant, despre mama indiferentă, obosită. Nu avem informații dacă a învățat carte, fapt improbabil la mentalitatea vremii, dacă s-a bucurat măcar de copilărie, dacă a avut dreptul la inocență, dacă a fost protejată, încurajată, mângâiată. Dacă a purtat flori la urechi, dacă a râs. Nu știm nici motivul pentru care a fugit din satul ei la Alexandria, New York-ul antichității târzii, în ce medii a nimerit și cine a influențat-o. La fel, nu știm nimic despre cel dintâi prieten, cum nu știm numărul celor care au exploatat-o, nevăzând-o de fapt, concentrați doar pe senzorial, care au transformat-o în “materie”, ignorând sufletul ei și zbaterile cuiva care, transpirând, își inhiba aspirația, făcându-se cârpă. Chiar nu știm, cum nu știau probabil nici cei din epocă, nimic despre durerea, spaima, nădejdea, visurile, aspirațiile, dorința de normalitate, nostalgiile și regretele. Niciun bol de lut nu a adunat lacrimile ei. Însă toți știau ceea ce inclusiv și noi știm: a fost o curvă. 

Ei bine, tocmai ea, tocită de plăceri, ajunsă la Ierusalim, după un drum cu peripeții amoroase, acompaniată fidel de patimă, avea să descopere ceea ce mulți dintre noi, oameni de familie, cum ar veni “cuminți”, nu trăim decât rar: abisul haric al încredințării mâinilor Maicii lui Dumnezeu. Total. Nebunesc. “La rupere”, cum ar spune unii contemporani neduși la bibliotecă. Sau “epic”, cum ar formula vorbitorii de anglo-română. De pe podul înalt al păcatelor, direct în valea mântuirii. În traducere: jumping. Fără coardă însă, fără protecție. Doar cu nădejde. Trupul, cândva marfă chiar și pe gratis, a devenit în chip minunat chiriașul unui suflet în căutare de pace și de iertare. Nicio atingere, niciun miros, nicio senzație nu mai contau în comparație cu adulmecarea altui aer, al unei alte lumi și a unei izbăviri promise și, evident, împlinite. Aproape jumătate de veac a viețuit în pustie, adică în anonimatul geografic și spiritual pe care, conectat, omul de azi nu are cum să îl mai înțeleagă. În schimb, el știe ce știau și cei din vechime: a fost o curvă.

Instrument al împăcării trupului cu sufletul, împărtășind-o, bunul preot Zosima a ascultat, necrezând la început, un life story greu de încadrat. Cu atât mai greu de judecat. De unde și paradoxul paradoxurilor: bucuria cuviosului pentru întâlnirea cu păcătoasa. Ce lecție! Dar nu ultima: el și leul, săpându-i groapa, cea în care avea să dispară de la orizontul istoriei și să intre pe verticala veșniciei, ca o flacără, Maria Egipteanca. “Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.” În duminica a cincea din Postul Mare avem privilegiul de a reconfirma: a devenit o sfântă. În fapt, nici nu se putea altfel. Dacă Dumnezeu a înviat trupul fără de păcat al Fiului Său, iată că a înviat și sufletul stricatei în trup, transformând-o în nestemată. 

Sus să avem inimile!