"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Decizia Curții Constituționale, de constatare a circumstanțelor care permit dizolvarea Parlamentului, marchează sfârșitul unui ciclu politic cunoscut cu denumirea de „stat capturat”, formulă cu care Republica Moldova a fost categorisită în 2015 de către fostul secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.
Îndeosebi din 2016, când puterea a fost acaparată de Partidul Democrat, Republica Moldova a trecut printr-o serie de abuzuri și experiențe traumatizante care au aruncat-o înapoi cu cel puțin un deceniu. Metodele folosite în obținerea și exercitarea puterii de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, pe care a încercat mai târziu să le copieze interpusul acestuia la Președinție, Igor Dodon, erau parcă desprinse din conveniențele lumii criminale, în totală contradicție cu uzanțele unui regim democratic. Și unul, și altul au tins, nu fără succes, să prefacă realitatea politică în folosul lor, construind și desfăcând alianțe după bunul lor plac și atribuindu-și fără merite pârghii administrative.
Aceste practici au desfigurat societatea moldovenească, permițând să se întrevadă ce e mai urât în ea. Mulți oameni onorabili, la prima vedere, au căzut victime tentațiilor de căpătuire rapidă, lăsându-se compromiși și apoi aruncați peste bord.
A fost o chestiune de timp până ca, din cauza degradării instituțiilor publice, Republica Moldova să fie retrogradată la statutul de regim politic hibrid, potrivit Indexului Democrației, realizat de compania britanică de cercetare Economist Intelligence Unit.
Se vor împlini în curând doi ani de la abdicarea forțată a lui Vladimir Plahotniuc și fuga sa peste hotare, dar caracatița de tip mafiot pe care el a creat-o sau, se spune, doar a desăvârșit-o, a continuat să funcționeze. Mecanismele prin care instituțiile statului sunt controlate după o altă logică decât cea legală au supraviețuit datorită componenței actualului Parlament, alcătuit în mare parte din deputați care doar de ochii lumii își schimbă, la răstimpuri, tonul și cocarda, dar esența le rămâne aceeași, de profitori și inamici ai intereselor publice. Chiar dacă formal s-au aflat în tabere politice diferite, ei și-au dat mâna de fiecare dată când li s-au potrivit socotelile, uneltind planuri de devalizare a bugetului sau legi strâmbe prin care să fie zdruncinat echilibrul etnic sau social. De aceea e important ca această garnitură a Legislativului să plece.
Oricum, revenirea la normalitate va mai dura. Prăbușirea în autoritarism și provincialism a fost bruscă, dar ieșirea din prăpastie va fi îndelungată. Cetățenii își vor putea lua „țara înapoi” treptat, ca atunci când, la război, este eliberat un oraș din mâinile ocupanților, cartier după cartier, clădire după clădire. Tot așa va trebui să se întâmple cu agențiile guvernamentale și celelalte structuri publice care în prezent în cel mai bun caz fac figurație, dar de regulă sprijină în coninuare fosta stăpânire, din ale cărei mâini s-au hrănit ani în șir. Una câte una, ele vor trebui smulse din strânsoarea fatidică a unor impostori care le dețin pe persoană fizică.
Izbucnirile recente ale lui Igor Dodon la adresa judecătorilor echidistanți de la Curtea Constituțională trădează nervozitatea unuia care simte că pierde controlul asupra domeniul public pe care l-a confundat cu moșia sa. Spectacolul grotesc pe care îl vom urmări și de acum încolo, până la alegerile anticipate, pigmentat cu amenințări de genul „Noi nu vom permite!” face parte din același registru al unei forțe perimate care simte că-și pierde influența.
Deciziile majore, însă, s-au luat și ele nu mai pot fi oprite, oricât zvârcoliri ar mai putea provoca de acum înainte. Având de partea lor legalitatea și dreptatea, forțele progresiste ale societății vor trebui să marginalizeze asemenea manifestări, iar autorilor lor să le arate locul ce li se cuvine.
