Procurorul general al R.Moldova – l-am numit pe rusofilul obedient Alexandr Stoianoglo, o coadă de topor a PSRM – este așteptat din nou în Parlamentul de la Chișinău, pentru a le explica aleșilor de ce închide ochii în mod repetat la relevantele documente dezvăluite de deputatul și diplomatul Iurie Reniță, documente care certifică faptul că Igor Dodon și 30 de fruntași ai PSRM au spălat banii Rusiei în Bahamas, printr-o rețea de offshoruri, pentru a-i pompa mai apoi în campania prezidențială din 2016 și în buzunarele căpeteniilor socialiste.
De notat că Stoianoglo continuă să ignore în mod premeditat documentele (pe care vi le prezentăm și noi), deși Dodon nu mai este președintele R.Moldova, însă socialistul a rămas cu o halcă destul de mare din putere, întrucât coordonează și întărâtă oastea de strânsură din Parlament, pletoră ce a însăilat o majoritate parlamentară ilegitimă și face totul pentru a evita organizarea de alegeri parlamentare anticipate.
De reținut un aspect incotestabil care oferă o perspectivă de ansamblu asupra documentelor dezvăluite de Iurie Reniță: contractul dintre cele două persoane juridice din cele două țări este reglementat NU de legislația țărilor respective (Bahamas sau R.Moldova), ci de cea a Federației Ruse!
Vă prezentăm acuzațiile și clarificările lansate pe Facebook de Iurie Reniță:
”Alexandru Stoianoglo este așteptat din nou în Parlament!
Cu un an în urmă, pe 23 martie 2020, am publicat o copie a contractului de împrumut de 1 milion 500 mii euro între “WESTERBY LIMITED” (Bahamas) și “EXCLUSIV MEDIA” SRL (Republica Moldova). Contractul a fost semnat de către Zulphy Saday Santamaria Guerrero și Petru Burduja, actualmente deputat PSRM. Chiar dacă a trecut un an de zile de la publicarea contractului și ale altor probe incontestabile ce ne demonstrează că a fost vorba de o spălare clasică de bani din Federația Rusă pentru campania prezidențială a lui Igor Dodon din 2016, nici până astăzi nu avem o poziție clară și acțiuni concrete din partea Procuraturii Generale (PG).
N-aș vrea să cred că cei de la PG nu cunosc că Igor Dodon nu mai este șef de stat. Deputații socialiști Cornel Furculiță, Vasile Bolea, Petru Burduja și Vladimir Odnostalco, deopotrivă cu alți 25 fruntași PSRM-iști, implicați în această spălare de bani în proporții deosebit de mari, trebuie să răspundă în fața legii. Este absolut neconvingătoare justificarea PG precum că ar exista probleme cu convocarea comisiei rogatorii pentru a confirma implicarea deputaților socialiști în spălarea de bani. Fără a substitui obligațiunile PG, aș recomanda acesteia, inclusiv procurorului general Alexandru Stoianoglo, să manifeste mai multă verticalitate și responsabilitate profesională, indiferent de apartenența sau afilierea politică a unui sau altui deputat.
În cazul în care PG a uitat de acest document și de alte probe concludente, pe care le-am publicat și prezentat Autorității Naționale pentru Integritate și Procuraturii Generale, le propun republicarea integrală a acestui document, în speranța să-l revedem cât mai curând pe Alexandru Stoianoglo în Parlament. Pentru aceasta are suficiente motive, dar și probe incontestabile!
X X X
Operațiunea “Bahamas”: contract de împrumut de 1 milion 500 mii euro între “WESTERBY LIMITED”(Bahamas) și “EXCLUSIV MEDIA” S.R.L. (Republica Moldova)
Publicarea anterioară a documentelor ce demonstrează spălarea de bani din Federația Rusă, prin filiera Bahamas, și finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale a lui Igor Dodon din 2016 este acum suplimentată și confirmată de prezentarea contractului (în anexe) de împrumut de 1 milion 500 de euro între “WESTERBY LIMITED”(Bahamas) și “EXCLUSIV MEDIA” S.R.L. (Republica Moldova). Publicarea acestui document de referință a fost o promisiune făcută de deputații Octavian Țâcu, Lilian Carp și subsemnatul în cadrul conferinței de presă din 17 martie curent de la Parlamentul Republicii Moldova.
Fără a pretinde că am substituit Procuratura Generală, în calitatea noastră de deputați am considerat necesar să prezentăm alegătorilor și cetățenilor noștri, dar și instituțiilor statului, abilitate cu responsabilități în domeniul investigațiilor, cum funcționează mecanismul schemelor de spălare de bani în proporții deosebit de mari, scheme ce au compromis procesul prezidențial electoral din anul 2016, utilizate de către reprezentanții marcanți ai PSRM, printre aceștia figurând Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco, Petru Burduja s.a. Importanța deosebită și actualitatea stringentă a subiectului în chestiune este dictată și de prezența unui nou ciclu electoral – campania prezidențială din acest an. Având în vedere schemele deja existente de spălare de bani și de finanțare ilegală a campaniei prezidențiale precedente, beneficiar principal al carora a fost Igor Dodon, nu putem trece cu vederea că o situație similară ar putea să se producă din nou.
Fără a purcede la o analiză aprofundată a contractului anexat, vom stărui, în mod special, asupra unui detaliu pe cât de intrigant, pe atât de important: contractul dintre cele 2 persoane juridice din cele 2 țări este reglementat nu de legislația țărilor respective (Bahamas sau Republica Moldova), dar de cea a Federației Ruse! Concluziile le vor trage cetățenii noștri, dar, mai ales, reprezentanții Procuraturii Generale. Respectând cu strictețe separarea puterilor în stat, nu intenționăm să intervenim în treburile Procuraturii Generale. În egală măsură cerem Procuraturii Generale (inclusiv Procurorului General Alexandru Stoianoglo) să se ghideze și să se subordoneze în activitatea sa exclusiv legii și nu unor actori politici, indiferent cine vor fi aceștia, mai ales in cazul de rezonanță socială “Bahamas”.
Contractul de împrumut de 1 milion 500 mii euro a fost semnat din partea “WESTERBY LIMITED” (Bahamas) de către Zulphy Saday Santamaria Guerrero, iar din partea “EXCLUSIV MEDIA” S.R.L. (Republica Moldova) de către actualul deputat psrm-ist Petru Burduja.
P.S. Ca și în cazul postărilor anterioare la subiectul respectiv solicităm să distribuiți cât mai mult și cât mai departe informația respectivă, ca aceasta să ajungă în Bahamas și la Moscova!”.