Sociologii indică dezastrul RUSESC: peste 40% dintre ruși nu sunt doar săraci, ci sunt aproape cerșetori. În timp ce pozează în mare putere militară și politică, Rusia nu poate asigura un trai decent pentru aproape jumătate din populația ei


  • ACP
  • Mar 17, 2021 14:21
  • 12000
Sociologii indică dezastrul RUSESC: peste 40% dintre ruși nu sunt doar săraci, ci sunt aproape cerșetori. În timp ce pozează în mare putere militară și politică, Rusia nu poate asigura un trai decent pentru aproape jumătate din populația ei

Succesele obținute de Moscova în distribuirea vaccinului Sputnik V în Europa și continuarea lucrărilor la conducta Nord Stream II, care crește dependența Europei de gazul rusesc, au făcut ca Rusia să pară la acest început de an o țară solidă, ce își poate atinge fară mare efort obiectivele.

Numai că reușitele pe plan extern ale Moscovei nu au deloc legătură cu ce se întâmplă în Rusia. Criza economică generată de pandemie, resimțită în mai toată lumea, a fost precedată în Rusia de criza produsă de scăderea prețului la petrol și gaze naturale, care reprezentau principala marfă pentru export a Moscovei. 

Toate astea s-au adăugat sancțiunilor economice pe care rușii au trebuit să le suporte după atacarea Ucrainei și ocuparea unei parți din teritoriul său.

După 2020, când inflația și creșterea prețurilor la alimente au agravat mai mult situația și așa grea a majorității rușilor, s-a pus problema cât vor mai putea rezista aceștia sub regimul Putin, vinovat de sărăcia îndurată de ei. 

Președintele Putin a spus însă că în anul 2020 nivelul sărăciei în Rusia a fost de doar 13,5%, fiind planificată reducerea acestei cifre la 6,5% până în 2030. 

Analistul rus Anatoly Nesmiyan a arătat însă cu totul altceva – în Rusia 40% dintre ruși nu sunt doar săraci, ci ar putea fi foarte bine văzuți ca cerșetori, iar acest lucru poate fi considerat o imensă catastrofă socială, similară cu cele din cele mai sărace țări din Africa, Asia și America Latină. 

Creșterea salariilor în Rusia s-a oprit în 2013 iar în unele domenii salariile au scăzut chiar în raport cu nivelul anului 2010. Pentru a nu ajunge la înfometare foarte mulți ruși încetează să își mai plătească utilitățile și nici nu mai sunt capabili să iasă din această stare fără ajutor din exterior. 

Rusia ocupă deja un loc foarte periculos la mortalitate. Problemele imense ale sistemului de sănătate au dus la un declin catastrofal al sănătății cetățenilor țării, ceea ce i-a făcut extrem de vulnerabili atât la coronavirus, cât și la alte boli de masă. 

Deși bogăția națională a fost redistribuită doar în favoarea unui grup foarte mic de oameni, care au de regulă probleme cu legea dar au în același timp și legături strânse cu puterea, cercetătorii de la Institutul de sociologie al Academiei de Științe din Rusia nu cred că se vă ajunge la o revoltă generală, care să producă o răsturnare violentă a regimului Puțin. 

Sociologii ruși sunt convinși că pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor limita răbdării în ceea ce privește ordinea din țară este războiul și foametea, la care au toate motivele să se gândească, chiar dacă generațiile actuale nu prea le-au cunoscut. Pentru 75-80% dintre rușii săraci dincolo de limita răbdării e doar războiul și foametea. Cât timp lipsesc cele două fenomene, ei vor tolera starea actuală din țară.

Țară care bravează cu puterea sa militară și politică, dar care nu poate asigura un trai decent pentru aproape jumătate din populația e – sursa AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.