8 martie 1949: MARTIRII din Valea Cricăului. Partizanii anticomuniști au ales să MOARĂ cu arma în mână, luptând împotriva Securității genocidare. Trupurile lor sparte de gloanțe au zăcut zeci de ani într-o groapă comună

Istoricul și arheologul Gheorghe Petrov amintește, pe pagina de Facebook a domniei sale, că astăzi, 8 martie, îi comemorăm pe partizanii din județul Alba uciși în ciocnirea sângeroasă cu trupele de Securitate, la 8 martie 1949, în zona comunei Cricău. 

Împresurarea acestor luptători anticomuniști a făcut parte din operațiunile desfășurate de Securitatea genocidară imediat după 4 martie 1949, în urma luptei de lângă comuna Bistra, unde poliția politică reușise să zdrobească, după mai bine de două ore de rafale de mitralieră și explozii de grenade, mare parte a organizației ”Frontul Apărării Naționale”, condusă de maiorul Nicolae Dabija, ofițer de carieră – mai multe detalii AICI. 

Pe 8 martie, covârșitor superioare numeric, trupele Securității izbutesc să-i împresoare pe partizanii care reușiseră să se salveze în 4 martie – trei dintre aceștia (liderul Popa Ștefan, Moldovan Nicolae și Pascu Cornel) mor cu arma în mână, în timpul schimbului de focuri, în timp ce alți doi luptători anticomuniști (Scridon Ioan și Maxim Alexandru) sunt arestați, torturați în anchete și executați sumar. Trupurile neînsuflețite aveau să fie aruncate în gropi comune, la miez de noapte. 

Podul.ro vă prezintă comentariile istoricului și arheologului Gheorghe Petrov:

”8 Martie 1949 – 72 de ani de la lupta partizanilor cu Securitatea din comuna Cricău, județul Alba

* Între organizațiile de rezistență armată care s-au opus instaurării comunismului în România, un loc de seamă îl ocupă formațiunea condusă de studentul Ștefan Popa, care a acționat în partea de sud-est a Munților Apuseni, având create și organizate rețele de susținători prin satele situate la nord de Mureș, în zona dintre Aiud și Teiuș.

Conducătorul grupării a susținut ideea unirii tuturor formațiunilor anticomuniste din zonă într-o organizație unică și puternică, indiferent de orientarea ideologică a acestora. După confruntarea armată din 4 martie 1949 de la Bistra-Groși, județul Alba, când organizația anticomunistă „Frontul Apărării Naționale” condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost destructurată, Securitatea a întreprins o serie de acțiuni pentru capturarea partizanilor care au reușit să scape din acea înfruntare, precum și pentru arestarea tuturor celor care le-au acordat sprijin. În această campanie represivă, un obiectiv important al Securității l-a constituit anihilarea grupării conduse de Ștefan Popa, care colaborase cu maiorul Dabija.

* Prin planurile de măsuri adoptate, în teren au fost deplasate trupe de securitate și numeroase cadre operative din structurile teritoriale subordonate Direcției Regionale de Securitate Sibiu, multe cadre provenind de la Serviciul Județean a Securității Poporului Alba. Operațiunile din teren au fost coordonate personal de către locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, șeful DRSP Sibiu. 

În ziua de 6 martie a fost încercuită zona Muntelui Capra unde gruparea lui Ștefan Popa își avea baza și adăpostul principal. Partizanii au reușit să spargă încercuirea și cinci dintre ei s-au retras pe Valea Cricăului, într-o poiană de sub Muntele Piatra Craivii, în locul numit Bogoloaia, situat la circa opt kilometri spre nord față de centrul comunei Cricău.

Aici, în ziua de marți, 8 martie 1949, aceștia au fost surprinși și atacați în timp ce se aflau într-o locuință sezonieră, care se mai păstrează și astăzi cu unele modificări. În urma confruntării armate, trei partizani au fost omorâți și doi luați prizonieri. Între cei uciși s-a aflat și Ștefan Popa, conducătorul organizației, alături de care au fost împușcați Nicolae Moldovan și Cornel Pascu. Prizonieri au fost luați Ioan Scridon și Alexandru Maxim. 

(Fotografiile celor trei partizani și un cadru cu scheletele victimelor „in situ” / sursa: Gheorghe Petrov)

* Cadavrele celor uciși au rămas pe teren vreme de mai multe zile, sub pază militară permanentă. Conform mărturiilor, în ziua de duminică, 13 martie, Securitatea a adus cu forța mai mulți locuitori din satele zonei ca să vadă morții, scopul urmărit fiind de a se induce starea de frică în rândul populației. 

Un ofițer de securitate a ținut atunci și o cuvântare, arătând celor prezenți că toți cei care vor cuteza să se opună noului regim o să sfârșească la fel ca și cei morți. 

Trupurile partizanilor au fost înhumate la începutul săptămânii următoare într-o groapă comună, care a fost săpată undeva pe marginea unui părău aflat într-o pădure. Mormântul, aflat la câteva sute de metri de locul unde cei trei au fost uciși, a rămas necunoscut peste ani, nefiind niciodată marcat la suprafața solului. 

În urma investigațiilor începute pe acest caz încă din vara anului 2008, pe baza audierilor și declarațiilor rudelor victimelor precum și a unor persoane care dețineau informații despre cei uciși și despre tragicul eveniment, la care s-au adaugat datele obținute în urma mai multor deplasări făcute în zonă cu martori pentru confruntări directe în teren, s-a reușit ca în cursul lunii iunie 2017 locul mormântului să fie identificat cu precizie prin sondaje arheologice.

* Campania arheologică pentru deshumarea rămășițelor pământești ale victimelor a avut loc în august 2017 în directă conlucrare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General și în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită de Primăria comunei Cricău, Parohia Ortodoxă Cricău și de către rudele și urmașii victimelor.

Cercetarea de teren a fost efectuată de un colectiv de arheologi specializat în astfel de cazuri, alcătuit din angajați și colaboratori ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza, Marius Oprea). Acest colectiv, după ani mulți de muncă și străduințe pentru cauza căutării și recuperării victimelor regimului comunist, a fost alungat într-un mod perfid de la acest Institut al statului în cursul anului 2020. 

* Osemintele celor trei victime descoperite la Cricău (Bogoloaia) împreună cele ale altor șapte partizani anticomuniști ce au fost descoperite și recuperate în cursul unor acțiuni anterioare pe care le-am desfășurat tot în județul Alba, la Bistra (2015) și Mesentea (2016), după expertizare și identificare, din ințiativa Institutului și cu contribuția majoră a Primăriei Alba Iulia au fost reînhumate la 22 august 2018 în sicrie individuale, cu ceremonial religios și militar, într-un mormânt comun amenajat lângă Monumentul Rezistenței Anticomuniste din oraș.

Biografiile victimelor: 

I. Victime ucise în luptă

1.POPA ȘTEFAN - Născut la 10 decembrie 1920 în satul Bucerdea Vinoasă, comuna Ighiu, județul Alba, de religie ortodoxă, necăsătorit, fiul lui Ioan, preot ortodox, născut în Măhăceni, şi Victoria Crișan, născută în Decea. Absolvent al Liceului Titu Maiorescu din Aiud și al unei Școli Militare din București. A fost ofițer în Armata Regală și veteran de război. La începutul carierei militare a fost instructor la Școala Militară de Subofițeri de Infanterie din Lipova. În 1942 se afla într-un centru de instrucție situat în zona orașului Cernăuți, iar în 1944 îl regăsim ca sublocotenent în cadrul Batalionului I Pionieri de Munte din Aiud. După terminarea războiului și întoarcerea de pe front s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. Ca student, și-a manifestat sub diferite forme opoziția față de regimul politic instaurat în țară. Din acest motiv, în primăvara anului 1948, fiind student în anul III, era căutat de Siguranță și dat în urmărire generală pe țară. 

Pentru a scăpa de arestare, în iulie 1948 s-a refugiat în Munții Apuseni, în zona Vârfului Capra, situat în apropiere de comuna Întregalde din județul Alba. Aici a pus bazele unui grup de rezistență armată anticomunistă, creându-și rețele de susținere în mai multe localități din zonă. La 3 aprilie 1949, după ce a fost ucis, a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar Cluj la 15 ani de muncă silnică. 

Ultimul domiciliu l-a avut în satul Decea, comuna Mirăslău, județul Alba. La părinți au fost cinci copii, trei băieți (Aurel, Ștefan, Andrei) și două fete (Constanța și Lia Geta), în prezent toți decedați. Ceilalți doi frați, Aurel și Andrei, au fost condamnați politic, executând diferite pedepse privative de libertate în mai multe închisori și lagăre de muncă.

2. MOLDOVAN NICOLAE - Născut la 9 decembrie 1924 în Teiuș, județul Alba, de religie greco-catolică, fiul lui Aurel și Ana. Tatăl a fost ceferist și a murit în vara anului 1949. A absolvit Liceul Titu Maiorescu din Aiud și a urmat trei ani Facultatea de Drept din Cluj, unde s-a manifestat ca opozant anticomunist. Ca să evite arestarea, în august 1948 a dispărut de la domiciliu alăturându-se lui Ștefan Popa. În 1947 s-a căsătorit cu Elisabeta Vale din satul Cetea (d.1997), absolventă a Facultății de Medicină din Cluj, promoția 1948. Nicolae și Elisabeta au avut împreună doi copii, Ana Maria și Nicolae, amândoi decedați.

3. PASCU CORNEL - Născut la 1 aprilie 1923 în satul Benic, comuna Galda de Jos, județul Alba, fiul lui Simion și Maria, de religie greco-catolică, necăsătorit. La părinți au fost trei frați: Cornel, Ioan și Petru. Cornel a fost necăsătorit și nu a avut urmași, iar Ioan a fost căsătorit dar nu a avut copii. Al treilea frate, Petru, a fost membru al unei organizații anticomuniste, fiind arestat și condamnat în octombrie 1949 la o pedeapsă de 10 ani muncă silnică și confiscarea averii. A murit la Penitenciarul din Gherla în aprilie 1953, necunoscându-se locul unde a fost îngropat. 

Cornel Pascu a absolvit Școala Normală și a fost învățător în satul Ghioncani din comuna Întregalde. A satisfăcut stagiul militar, eliberându-se din armată cu gradul de sergent. Era membru al Partidului Național-Țărănesc din 1939, iar după 23 august 1944 a depus eforturi pentru reorganizarea partidului în zonă. Deoarece la domiciliul său au fost găsite materiale de propagandă politică, a fost exclus din învățământ și condamnat la trei luni de închisoare, fiind închis la Penitenciarul din Alba Iulia. 

În 1948 a aderat la Organizația anticomunistă Frontul Apărării Naționale, condusă de maiorul Nicolae Dabija. A participat la lupta de la Bistra (zona Groși) din 4 martie 1949, dar a reușit să scape din încercuirea Securității, refugiindu-se împreună cu Ioan Scridon până în zona unde știau că se află cantonați membrii organizației lui Ștefan Popa, alăturându-se acestora.

II. Victime arestate și ucise ulterior:

4. SCRIDON IOAN - Născut la 22 februarie 1922 în satul Măhăceni, comuna Unirea, județul Alba, fiul lui Dumitru și Rafila, de religie greco-catolică. A fost căsătorit, avea doi copii și locuia cu familia în satul Benic. În 1941 a fost admis la Școala de Jandarmi din Timișoara, fiind transferat în iulie 1942 la Școala de Subofițeri din Drăgășani pe care a absolvit-o în 1943. În vremea războiului a luptat pe frontul din Moldova, apoi pe cel din Apus, în cadrul Companiei 57 Poliție Sibiu. După război a fost plutonier de jandarmi în Benic, Petrești, Câmpeni și Sohodol, până în martie 1948 când a fost comprimat. 

A fost membru în Organizația Frontul Apărării Naționale, participând la lupta de la Bistra (zona Groși) din 4 martie 1949. A reușit să scape din încercuire împreună cu Cornel Pascu, intrând în legătură cu Ștefan Popa. În lupta de la Cricău-Bogoloaia, Ioan Scridon a fost rănit și arestat de Securitate, fiind anchetat la Turda, București și Sibiu. În septembrie 1949 a fost condamnat la moarte prin împușcare de Tribunalul Militar Sibiu. Sentința a fost executată la Sibiu în dimineața zilei de 28 octombrie 1949.

5. MAXIM ALEXANDRU - Născut la 22 martie 1926 în comuna Ulmeni, județul Călărași, fiul lui Constantin și Alexandrina, de religie ortodoxă. A fost necăsătorit, ultimul domiciliu avându-l în comuna Sălciile din județul Prahova. Avea un frate, Virgil Maxim, care în 1942 fusese condamnat politic la 25 de ani muncă silnică și deținut la Penitenciarul din Aiud. Pentru a-și vizita fratele, s-a stabilit temporar la Galda de Jos unde acesta era scos la muncă. Aici a stabilit relații cu mai multe persoane din zonă, punând bazele unei organizații anticomuniste, alcătuită mai ales din foști membri și simpatizanți ai Partidului Național-Țărănesc. 

Arestat în confruntarea de la Cricău-Bogoloaia, a fost anchetat și ulterior condamnat în octombrie 1949 de Tribunalul Militar Sibiu la muncă silnică pe viață și confiscarea averii. Închis la Aiud între 5 decembrie 1949-12 februarie 1950, apoi transferat la Penitenciarul Tribunalului din Cluj. În 2 aprilie 1950 a fost scos din penitenciar de Securitatea din Cluj pentru așa-zise cercetări suplimentare. În fapt, împreună cu alte persoane, a fost transportat într-o pădure de la marginea orașului Bistrița unde a fost ucis prin împușcare. Nu se cunoaște locul unde a fost înhumat”.