Sângeroasa bătălie de la Pietrele Albe. 72 de ani de la una dintre cele mai importante și mai eroice lupte purtate de partizanii din Banat împotriva Securității genocidare. Jertfe în munți

Astăzi, 22 februarie, comemorăm împlinirea a 72 de ani de la una dintre cele mai importante și mai eroice lupte purtate de partizanii anticomuniști din Banat împotriva Securității genocidare, care-i vâna cu scopul decimării, exterminării lor fizice, după ce le aruncase familiile în pușcării și lagăre de exterminare. 

Mai exact e vorba despre lupta de la Pietrele Albe, când două grupări de luptători au fuzionat – cea condusă de avocatul Spiru Blănaru (foto sus) și cea coordonată de notarul public Gheorghe Ionescu (foto dreapta jos) – pentru a face față ciocnirii cu trupele de Securitate, care-i vânau cu îndârjire și ură de clasă pe partizani, după ce aceștia din urmă executaseră doi colaboratori și, cu nu multă vreme înainte, atacaseră postul de jandarmi din Teregova și reușiseră să-și elibereze din arest doi frați de arme. 

După ore-n șir de rafale de mitralieră și explozii de grandă, timp în care trei companii de Securitatea au tot încercat să-i învăluie, patru dintre luptători aveau să se sacrifice eroic pentru a-i salva pe ceilalți camarazi: doi au murit, alți doi au fost capturați vii. Însă cei din urmă n-aveau să mai rămână în viață decât până la 2 august 1949, când securiștii i-au scos din penitenciar și i-au asasinat sumar.  

Asupra episodului planează diverse semne de întrebare – bunăoară, există posibilitatea ca cei doi partizani care și-au pierdut viața în ciocnirea de la Pietrele Albe (unul împușcat în tâmplă, altul cu beregata secționată) să se fi sinucis în ultimele clipe ale rezistenței, după ce au asigurat retragerea fraților de arme, pentru a nu cădea vii pe mâna securiștilor și pentru a nu trece prin abominabila tortură din anchete. Securiștii aveau să atârne trupurile neînsuflețite ale celor doi martiri de un nuc din fața primăriei din Teregova, unde cadavrele au fost batjocorite, profanate, în fața rudelor disperate de durere, pentru a fi azvârlite ulterior în gropi comune, la miez de noapte. 

Deși există mărturii din partea partizanilor care au supraviețuit, dar și a oamenilor locului, care relatează cu detalii faptul că securiștii își cărau morții și răniții (printre aceștia numărându-se chiar și comandantul operațiunii) cu o căruță care se hurducăia pe drumuri de munte, evident că în versiunea Securității (pe cât de genocidară pe atât de mincinoasă) apar doar doi răniți cu epoleți, de parcă Securitatea și-ar fi recunoscut vreodată pierderile și înfrângerile. 

(Vârful Pietrele Albe / sursa morbidangeldyana.wordpress.com)

Publicăm postarea paginii de Facebook Rezistența anticomunistă din Banat, care descrie pe larg principalele momente ale luptei de la Pietrele Albe. 

”După atacarea postului postului de jandarmi din comuna Teregova, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949, acțiune în urma căreia grupul avocatului Spiru Blănaru, alături de grupul condus de notarul public Gheorghe Ionescu, au acționat împreună pentru eliberarea a doi membri din cadrul mișcării de rezistență anticomunistă, care au fost arestați în data de 12 ianuarie 1949, Securitatea a intensificat măsurile privind eliminarea celor care se împotriveau regimului comunist.

Schimbând mai multe sălașe, partizanii erau convinși că urmează să se apropie un moment hotărâtor, un moment în care Securitatea va acționa în forță împotriva lor.

Aflându-se în regiunea ‹Cracul-Corcanului›, în jurul orei 14:00, Marițescu Romulus, Moatăr Martin și Urdăreanu Gheorghe îi aduc la locația unde se aflau partizanii pe doi comuniști – Munteanu Gheorghe și Cherciu Meilă – aceștia doi fiind prinși în timp ce se deplasau cu căruța încărcată cu fân pe valea pârâului Teregova. Reușind să scape, copilul lui Muntean Gheorghe a alarmat compania din Teregova, în jurul orei 13:45, așa cum reiese din documentul Securității nr. 30200 din 24.02.1949 (Dosar 64(1)/1949, p 74-77). Între timp, cei doi comuniști au fost executați de partizani, în baza faptului că erau informatori ai Securității.

În urma informațiilor recent primite, sublocotenentul Airoaei Gh. Vasile, care executase o misiune anterioară din regiunea Tomnatica în vederea capturării partizanilor, a demarat acțiunea de urmărire și capturare a grupării.

Pornind pe urmele partizanilor, vânarea acestora a continuat până în regiunea Pietrele Albe, cota 1099, la 8 km vest de comuna Teregova. Trupele de Securitate – mai exact, efectivul fiind de 3 companii din Batalionul 5 de Securitate – au fost observate de luptătorii anticomuniști, aceștia din urmă afându-se pe un punct înalt care domina zona. Când trupele de Securitate s-au apropiat la aproximativ 100-150 de m, înaintând prin vâlceaua care duce spre Pietrele Albe, partizanii au deschis foc puternic și neîntrerupt vreme de 10-15 minute, asupra celor veniți să îi extermine.

Conform documentelor, momentul declanșării luptei este ora 15:30, așa cum reiese din documentul Securității nr. 30200 din 24.02.1949 (Dosar 64(1)/1949, p 74-77).

Din partea partizanilor, lupta a fost condusă de avocatul Spiru Blănaru, experiența de pe front împotriva rușilor spunându-și cuvântul, precum și hotărârea neclintită de a alunga asupritorii neamului românesc.

Poziționați strategic, prin focul puternic și întreținut, partizanii au făcut practic imposibilă încercarea de încercuire de către cele 3 companii de Securitate prin tentativa de dublă învăluire pe cei doi versanți ai vâlcelei.

Conform celor consemnate de Atanasie Berzescu, în baza celor amintite de unchiul său – Ion Berzescu, avocatul Spiru Blănaru, realizând încleștarea aprigă de forțe, ordonă următoarele: ‹Nu mai trage, Ioane, cu mitraliera, că-i omorâm pe toți românii ăștia!›, ordin care a fost respectat.

În jurul orei 17:00, este scos din luptă sublocotenentul Airoaei Vasile, iar trupa rămâne fără comandant și acționează pe cont propriu. Simțind totuși că Securitatea ar putea reuși o acțiune de învăluire, spiritul frățesc cu care partizanii au pornit în lupta împotriva comunismului avea să se dovedească și prin următoarele jertfe: 

- pentru a se asigura retragerea în siguranță a partizanilor, patru dintre aceștia s-au postat în ariergardă, fapt care a făcut posibilă retragerea în pădurea a celorlalți luptători. Din nefericire, din cei patru care s-au jertfit pentru camarazii lor de luptă, doi au fost împușcați mortal, iar doi au fost capturați vii, astfel:

- Petru Anculia zis Miloi – mort în luptă

- Urdăreanu Gheorghe zis Tunariu – mort în luptă

- Smultea Gheorghe – capturat în viață

- Ghimboașă Nicolae – capturat în viață

Pentru că istoria adevărată trebuie cunoscută, trebuie menționate cele ce s-au întâmplat cu trupul lui Petru Anculia și cu trupul lui Urdăreanu Gheorghe: ambele au fost expuse în fața primăriei din Teregova pentru ocara publică și pentru a înspăimânta populația, iar ulterior au fost aruncate în gropi comune. 

Potrivit mărturiei lui Grozăvescu Gheorghe zis Mutu, Petru Anculia era împușcat în tâmplă, iar Urdăreanu Gheorghe avea artera carotidă tăiată. În ceea ce-i privește pe Smultea Gheorghe și Ghimboașă Nicolae, aceștia au fost scoși din penitenciar și asasinați la data de 2 august 1949, din ordin verbal, de către Securitate, locul unde sunt trupurile fiind necunoscute până în această zi.

De la cei patru partizani au fost ridicate următoarele:

- 1 pistol Parabellum;

-1 grenadă defensivă;

- 1 pușcă Mausser;

- 1 pușcă Mannlicher;

- 1 pistol-mitralieră Orița;

- 1 grenadă Kisser;

- 1 pumnal (baionetă);

- 1 sac de merinde plin cu diferite cartușe;

Lupta avea să se desfășoare până la miezul nopții, Securitatea urmând ca a doua zi dimineața să reia urmărirea pe întregul masiv păduros până în regiunea satului Brebu Nou, dar securiștii le-au pierdut urma partizanilor care au luptat eroic la Pietrele Albe.

Imediat după sfârșitul ciocnirii de la Pietre Albe, Securitatea a montat o acțiune pe trei direcții convergente, pentru a putea depista toate sălașele în care se adăposteau partizanii.

Un alt aspect, care trebuie menționat, este prezența la lupta de la Pietrele Albe a bravei Anișoara Horescu – fostă studentă a Facultății de Istorie-Geografie din Cluj, fiică a lui Nicolae Horescu și cumnată a avocatului Spiru Blănaru.

Cu privire la pierderile de vieți înregistrate de Securitate, trebuie să ținem cont de faptul că, deși din rapoarte reiese că au avut numai trei răniți, nu putem omite că era o perioadă în care adevărurile erau îngropate în mod voit. 

Din următoarele mărturii reiese, în mod cert, că Securitatea își transporta răniții cu căruța, deci pierderile înregistrate au fost mult mai numeroase:

1 – Atanasie Berzescu – ‹Atacul a fost respins. Armata s-a retras încărcându-si morții în căruță. Vîzând că flancul stâng este bine fixat la teren și înzestrat cu armament bun, Securitatea a deschis un alt foc, atacând flancul drept al grupului›.

2 – Gheorghe Grozăvescu zis Mutu – ‹Securitatea a avut mulți morți pentru că militarii veneau din câmp deschis și erau noi în armată (...) După ce au luat morții cu o cocie, militarii s-au întors în număr sporit și au reluat lupta. S-a tras până pe la miezul nopții›.

După lupta de la Pietrele Albe, cele două grupuri de partizani conduse de avocatul Spiru Blănaru și de notarul public Gheorghe Ionescu s-au împărțit în formațiuni mai mici, retrângându-se fiecare în diferite locații de pe teritoriul Banatului. 

La finalul celor prezentate mai sus, râmân cele consemnat de profesorul Filon Verca în cartea ‹Parașutați în România vândută›, Editura Gordian, Timișoara, 1993), și anume:

• ‹Așa a fost la Pietrele Albe, unde echipa lui Spiru Blănaru, țăranii Smultea, Ianculia... uniți cu cea a avocatului țărănist Ionescu, din Teregova (…) Acolo nu mai era diferența de culoare politică. În fața lor era un dușman comun, care le cotropise pământul. Și-au dat mâna până dincolo de moarte, înscriind în istorie cea mai sublimă pagină de rezistență românească›.

• ‹Bătălia de la Pietrele Albe, acolo unde am poposit la coliba lui Ilie în ultim pelerinaj, rămâne un simbol de unitate românească în fața dusmanului comun. Jertfa lor se va răsfrânge peste istorie, să lumineze drumul, singurul de urmat de generațiile ce vin›.

Odată cu publicarea acestui material, mulțumiri sincere, venite din suflet, domnului Gheorghe Petrov, domnului Marius Oprea și domnului Cosmin Budeancă pentru că datorită domniilor lor, în urma săpăturilor făcute, astăzi urmașii lui Petru Anculia și a lui Gheorghe Urdăreanu, dar și tinerii interesați și dornici să afle adevărata istorie, le pot aprinde o lumânare la mormânt. Sincere mulțimiri, venite din suflet, merg și către doamna profesoară Gabriela Bica din Teregova, pentru tot efortul de-a lungul anilor în păstrarea vie a memoriei luptătorilor din Rezistența Anticomunistă din Banat”.