Rusofilul agresiv Igor Dodon și penalii lui din PSRM, prolificul interlop Plahotniuc și corupții din PD, dubiosul Usatîi, dar și anturajul infracțional al alunecosului Șor – toți aceștia (laolaltă cu mulți alții) riscă acum să devină protagoniștii unor anchete desfășurate de procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.
Mai exact, duminică, președintele Republicii Moldova – am numit-o pe proeuropeana Maia Sandu – s-a întâlnit, la Bruxelles, cu Laura Codruța Kovesi, cu care a discutat despre reformarea sistemului de justiție de dincolo de Prut, sistem de justiție care până acum i-a lăsat pe toți infractorii politici (și nu numai) să zburde în voie.
Obiectivele reformelor sunt, a anunțat Maia Sandu, pe Facebook, combaterea corupției pandemice, a contrabandei (care e bubuitoare la așa-zisa graniță nistreană) și a spălării de bani. Exact în aceste tipuri de inginerii infracționale excelează personajele amintite la începutul acestui articol.
De notat că și deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) a militat în repetate rânduri pentru sesizarea Parchetului European în diversele spețe în care e implicat Dodon, laolaltă cu tovarășii săi din PSRM. Precizăm că astfel de anchete sunt posibile, întrucât Republica Moldova este stat asociat UE.
Vă prezentăm postarea Maiei Sandu (Facebook) de după întrevederea cu Laura Codruța Kovesi:
”Am avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Laura Codruța Kövesi, Procuror-șef al Parchetului European. Am discutat despre nevoia de a impulsiona reformele din sistemul justiției în Republica Moldova.
De asemenea, ne-am manifestat interesul reciproc de a stabili o relație de colaborare între Parchetul European și instituțiile de combatere a corupției din Republica Moldova. Este un prim pas pentru a iniția și a desfășura activități comune în ceea ce privește combaterea contrabandei și a spălării de bani”.