"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un amplu interviu oferit, în exclusivitate, Podul.ro, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – l-am numit pe domnul Octav Bjoza – dezvăluie un episod inedit, care spune multe despre anii de studenție ai dubiosului versificator comunistoid de curte Adrian Păunescu, personaj ce avea să parvină măreț propagandist al clanului genocidar Ceaușescu, și-apoi PSD-ist bugetivor până pe patul morții, moment în care a fost propulsat la loc de frunte în panteonul national-comunismului autohton.
Mai exact, Bjoza relatează o discuție purtată, la mijlocul anilor ꞌ60, cu criticul și istoricul literar Alexandru Piru, care i-a fost profesor junelui Păunescu (ce debutase în ꞌ60 și studia filologia la Universitatea București).
Vă prezentăm relatarea lui Octav Bjoza:
”Să vă mai spun un episod interesant petrecut pe la jumătatea anilor ꞌ60. Alexandru Piru, unchiul meu, a fost profesor la Universitatea București, la Litere și Filosofie. Alexandru Piru era căsătorit cu sora tatălui meu și fusese toată viața mâna dreaptă a lui George Călinescu.
La moartea lui, Călinescu i-a lăsat lui Piru biroul de lucru, jilțul, așa-i spunea scaunului, călimara cu toc, penițe, că pe-atunci așa se scria, și o superbitate de scrin venețian, un lădoi pictat la vreo 80 pe 50 de centimetri. Pe scrinul ăsta se adunseră teancuri de dosare cartonate cu șină.
Într-o zi, i-am făcut o vizită, nu mai rețin motivul – locuia pe Strada aviator Mircea Florileanu, lângă Cașin – și nu știu ce m-a apucat că am luat unul dintre dosare și am început să-l răsfoiesc. Era plin cu poezii.
-Unchiule, am zis, să știi că îmi plac versurile ăstuia.
-E un student talentat și inteligent, dar pe cât e de isteț, pe atât e de ticălos, m-a încredințat Alexandru Piru, după ce a văzut numele scris pe dosar.
-Adică?, l-am descusut.
-Adică e lipsit de orice moralitate.
Reporter Podul.ro: Cine era studentul cu pricina?
Octav Bjoza: Tovarășul Adrian Păunescu. Dosarele astea se aflau acolo dintr-un singur motiv: înaintea de ‹viza› de la partid era nevoie și de cea a unui specialist, așa era în anii ăia. Partidul decidea la urmă dacă ‹da› or ‹ba›. Toate teancurile alea de dosare așteptau ‹viza› lui Alexandru Piru.
-Le mai las să se-nvechească și le dau drumul peste ceva timp, în funcție de nume, mi-a explicat unchiul, luându-mi din mână dosarul cu poeziile lui Păunescu și aruncându-l peste celelalte”.
