Complotul socialist, o ocazie pentru Republica Moldova de a o rupe cu trecutul


Complotul socialist, o ocazie pentru Republica Moldova de a o rupe cu trecutul

Acțiunile sălbatice ale socialiștilor care, fără dezbateri publice, în doar câteva ore, după căderea întunericului, au împărțit în Parlament cu aliații lor de conjunctură sferele de influență economică și resursele bugetare, reprezintă temeiuri suficiente pentru celelalte forțe politice de a stabili de comun acord împotriva acestora o agendă politică drastică, pe măsura asaltului asupra ordinii constituționale. 

Anterior, dezlănțuiți, oamenii lui Dodon, Șor și Plahotniuc au modificat câteva legi extrem de sensibile, care atentează la echilibrul firav etnic și politico-social din Republica Moldova, ridicând limba rusă la rang de limbă oficială, acordând prerogative suplimentare autonomiei găgăuze și suprimând filtrele legale împotriva programelor rusești propagandistice.

Este un complot fără precedent prin amploarea și daunele pe care le pricinuiește unui șir de domenii cheie, precum și credibilității și imaginii externe a Republicii Moldova, departe de a fi refăcute după frauda bancară din 2014. 

Anularea „legii miliardului”, de exemplu, va duce, potrivit experților, la creșterea uriașă a datoriei de stat și compromite relațiile cu finanțatorii externi, în primul rând cu FMI.  

Totul seamănă izbitor cu o fază activă a războiului hibrid pe care Federația Rusă îl desfășoară împotriva Republicii Moldova prin agenții săi de influență. 

Nu există în Europa de Est o fotografie de moment mai relevantă din acest punct de vedere, ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri pe binefăcătorii occidentali ai Republicii Moldova, iar cea mai mare îngrijorare ar trebui să se înregistreze la București. 

Atacul s-a dat pe fondul unei paralizii aproape de comă a instituțiilor de drept, care în teorie ar trebui să prevină abuzurile politice prin aplicarea instrumentelor de frână și echilibru. Serviciile speciale, procuratura și agențiile guvernamentale au asistat în mod impasibil și complicitar la această execuție sumară a democrației și parlamentarismului din Republica Moldova. 

Rămâne, totuși, o speranță la Curtea Constituțională, care în ultimele luni a făcut proba faptului că s-a desprins de sistemul mafiot juridic în care se află înlănțuite instanțele de drept comun. Este esențial ca prin decizii juridice precise și ferite de orice interferență politică să se demonteze caracterul pretins legal al acțiunilor PSRM. 

Prezența în desantul pucist a unor urmăriți penal în dosarul fraudei bancare ridică mari semne de întrebare asupra valabilității demersurilor parlamentare ale socialiștilor, pe care ei încearcă să le prezinte ca fiind perfect legale. Abuzurile săvârșite de socialiști trebuie întoarse împotriva lor, pentru a li se eroda capitalul politic de care încă beneficiază și, în definitiv, pentru a fi scoși în afara legii. 

În condițiile în care gruparea coordonată de Dodon a vădit un dispreț total față de valorile împărtășite de celelalte grupuri din societate, ea s-a autoidentificat singură, nesilită de nimeni, ca una dușmănoasă și nefrecventabilă. De aceea puciștii n-ar trebui să aștepte cruțare, acum sau când le va veni nota de plată. Impunitatea și jumătățile de măsură doar îi vor încuraja să persevereze în infracțiunile lor. 

Societatea moldovenească trebuie să iasă din șocul psihologic în care a scufundat-o acest episod nefericit și să găsească resurse, interne și externe, pentru a contra majoritatea toxică și ostilă din Parlament. Uniți în jurul președintei Maia Sandu, au posibilitatea să-și proiecteze voința politică suverană, care poate depăși orice bariere formale. Ei decid acum dacă Republica Moldova rămâne un ținut proscris, ocolit de valurile civilizaționale, sau își ia inima în dinți și scoate capul în lume.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.