Socialiștii travestiți în conservatori. Despre colectivism vulgar și populism

De la un timp încoace tot mai mulți socialiști (unii mai internaționaliști, iar alții mai naționaliști) bat câmpii cu privire la conservatorism.

Conservatorismul nu este despre mai nimic din ce se aberează cu grație în spatiul public de la un timp, mă uit și mă minunez de ce aud!

Conservatorismul înseamnă evoluție organică opusă total oricărei idei de ruptură bruscă ori de insurecție socială, conservatorismul înseamnă instituții puternice clădite pe temelii solide, iar nu ”forme fără fond” și populism de doi bani.

Conservatorismul înseamnă respect și venerație pentru tradiție, identitate și moștenire istorică, omul conservator respingând în mod fundamental orice concept de tip progresist, ”progresismul” fiind o utopie comună comunismului și fascismului. 

Nu în ultimul rând, conservatorismul înseamnă principiul legitimității, ordine naturală, libertatea persoanei, percepută în cheia Sfintei Scripturi, ierarhie a valorilor întemeiată pe împletirea moralei cu performanța și mai ales identitate creștină.

Conservatorismul înțelege firea umană cu toate scăderile sale și alege un realism pragmatic și bine temperat în locul himerelor milenariste ale ideologiilor radicale; spiritul conservator se înrudește în principiul dreptului natural cu liberalismul clasic și este păstrătorul echilibrului moral în societatea modernă.

A fi conservator presupune a fi cât se poate de ferm în apărarea principiilor fundamentale, a avea demnitate în tot ceea ce faci și a alege personalismul creștin și valoarea culturală recunoscută și afirmată de-a lungul generațiilor în calea invaziei pe verticală a barbarilor, acea invazie a parvenitismului revanșard care vine să răstoarne lumea în numele celui mai vulgar colectivism și a populismului de orice fel!