Acesta nu este un articol despre Băsescu. Acesta este un articol despre cum putem reconstrui Dreapta


Acesta nu este un articol despre Băsescu. Acesta este un articol despre cum putem reconstrui Dreapta

Nu ne ajută la mai nimic să privim cu mânie, în urmă. Da, s-au făcut greșeli sfidătoare și vom învăța din ele. Da, sunt convins că PSD a fraudat masiv în mediul rural și în orașele mici controlate de baronașii Ciumei Roșii. PMP ar fi trecut pragul electoral dacă nu era furat și dacă nu făcea o serie de greșeli majore, în plină campanie. O combinație care s-a dovedit a fi mortală. 

Însă eu sunt un om optimist și în orice dezastru văd o oportunitate. Plec de la premiza că acolo, în uriașa masă de alegători români, sunt câteva milioane care ar vota Dreapta. Oameni care sunt familiști, credincioși, vor o Românie aliată cu SUA și vor economie de piață, nu pomeni ale statului. O parte din ei au fost păcăliți de construcția artificială denumită AUR, o structură care una spune și alta face, dovada fiind vechii politruci compromiși, figuri sinistre din anii 90 sau penali, pe care i-a băgat în Parlament. Alții au stat acasă. Câteva sute de mii au votat cu PMP, iar o parte au dat un vot util, către PNL, deși nu erau defel convinși că această structură îi reprezintă. Acum, depinde de oamenii de dreapta să construiască o formațiune care să-i reprezinte și să-i aducă la vot.

Sunt 3-4 ani pentru a construi. Viitoarele alegeri sunt abia în primăvara 2024, exceptând cazul puțin probabil al anticipatelor. Pare mult, dar nu este. Este o muncă uriașă, dar mă bazez pe cei din mediul privat, care știu când trebuie să tragă din greu. Nu m-aș baza pe bugetarii eterni: ei au îngropat dreapta. Iohannis și Orban, salariații statului de o viață, nu pricep nimic din problemele antreprenorilor. 

Avem o șansă uriașă. De ce? În următorii ani, destul de repede, se va vedea că guvernul PNL, USR-PLUS, UDMR nu are nici o legătură cu dreapta. Nu va reforma Sănătatea. Nu va relansa lupta anticorupție. Nu va tăia pensiile speciale. Nu va reveni la sistemul de alegere a primarilor în două tururi. Tot ce vor face va fi să paseze de la unii la alții răspunderea. Mă tem că nici măcar să restructureze uriașele cheltuieli bugetare nu vor avea curaj, așa că țara se va îngloda în datorii. 

Mișcarea Populară poate fi, deci, polul în jurul căreia se pot aduna cei care vor să scoată România din permanenta dominație a stângii securist-corupte. PMP trebuie să se debaraseze de impostorii pe care i-a colectat în ultimii ani și să aducă la suprafață oameni curajoși, precum Mihai Neamțu, care, după 60 de zile în Timiș, a reușit să preia o organizație distrusă și să o ducă dincolo de pragul electoral. E nevoie de oameni consecvenți, fără compromisuri populiste sau speriați de presiune sexo-marxistă de pe rețelele sociale. Radicali? Da. Radicali pentru că nu se leapădă de convingerile lor, ba dimpotrivă se vor bate pentru ele. Radicali, dar democrați, civilizați și occidentali. Inconsecvența, jumătatea de măsură au făcut ca PMP să piardă electorat în favoarea impostorilor de la AUR. 

Cât despre domnul Băsescu, nu, nu am nimic de spus. Vremea în care domnia-sa merita ascultat a trecut. Îi urez o pensie liniștită la Parlamentul European. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.