EXCLUSIV. Portretul securistului pe patul morții. Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor dezvăluie ce i-a spus criminalul Gheorghe Crăciun, fost comandant al Aiudului, aflat în pragul morții. Asasinarea lui Doicaru, fostul șef al DIE

Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor zugrăvește, într-un amplu interviu oferit autorului acestor rânduri, ceea ce am putea numi portretul securistului pe patul morții, dezvăluind culisele unei întâlniri de pomină cu criminalul Gheorghe Crăciun, colonelul de Securitate care a coordonat reeducarea de la Aiud din postura de comandant al acestui penitenciar al zdrobirii și al morții.

Inedita întrevedere a avut loc după ꞌ89, în garsoniera împuțită a bătrânului și suferindului Crăciun, ajuns o umbră neverosimilă a torționarului de odinioară, care zăcea acum pe patul său de moarte, băltind în urină și într-o mizerie înfiorătoare. ”Era bolnav şi zăcea întins într-un pat mizerabil. Duhnea într-un hal fără de hal în cămăruţa aceea, a urină şi a alimente alterate”, relatează Marcel Petrișor, iar cuvintele lui dau măsura bolgiei în care avea să sfârșească criminalul securist Gheorghe Crăciun, singur și părăsit de toți, inclusiv de foștii săi șefi de la Securitate care l-au trădat și l-au marginalizat încă din a doua parte a anilor ꞌ60. 

Vă prezentăm în cele ce urmează fragmentul în care mărturisitorul Marcel Petrișor relatează cea din urmă întâlnire cu Gheorghe Crăciun, fostul comandant al Aiudului dezvăluind cu acea ocazie atât motivul pentru care nu a mai fost avansat la gradul de general de Securitate, așa cum i se promisese, cât și faptul că moartea lui Nicolae Doicaru (general de Securitate, fost șef al DIE) a fost un asasinat mascat de un așa-zis accident de vânătoare. Precizăm că Nicolae Doicaru a murit împușcat în februarie 1990, la o partidă de vânătoare desfășurată în apropiere de comuna Costești, la sud de Focșani.   

Răzvan Gheorghe: I-aţi mai întâlnit, după Revoluţie, pe unii dintre torţionarii dumneavoastră?

Marcel Petrişor: O să vă povestesc o întâmplare interesantă. După Revoluţie, m-am întâlnit cu prietenul Demostene Andronescu şi, din vorbă-n vorbă, ne-a pălit năstruşnica idee de a-i face o vizită celebrului Gheorghe Crăciun, fostul comandant al penitenciarului Aiud. Zis şi făcut! Auzisem pe unde locuieşte. Vă daţi seama că, fiind întemniţaţi amar de vreme la Aiud, ajunseserăm să-l cunoaştem foarte bine pe Crăciun. Ne rodeau amintirile, rănile, curiozităţile vechi şi noi. 

L-am văzut pe Crăciun în garsoniera împuțită în care îşi trăia bătrâneţile, undeva, pe la marginea Bucureştiului. Era bolnav şi zăcea întins într-un pat mizerabil. Duhnea într-un hal fără de hal în cămăruţa aceea, a urină şi a alimente alterate. Până la urmă, nu m-am putut abţine şi i-am spus-o verde-n faţă: 

– Nea George, pute la matale cum puţea la noi, în izolare, când ne băgai la beci! 

– V-am băgat, aşa-i, da' v-a scos nevastă-mea…, mi-a răspuns Crăciun, zâmbind. 

Dintotdeauna avusese obiceiul să facă glumiţe despre milostivenia soţiei. Acum însă, fostul comandant al Aiudului nu mai avea nici nevastă, nici copii. Era doar un bătrân foarte bolnav aflat la grea cumpănă. Într-o situaţie ca asta eu nu mă pot bate cu un om, indiferent de câte nenorociri mi-a făcut. Ar fi fost de-a dreptul inuman din partea noastră să-i dăm atunci „copita măgarului”... Pe de altă parte, Crăciun a fost prieten bun cu Petrache Ţuţea, că doar erau amândoi din Cluj. În anii tinereţii, Crăciun fusese şef de depou sau, mă rog, avusese o funcţie babană pe la un depou...  

Răzvan Gheorghe: Umblă zvonul că, în tinereţe, Gheorghe Crăciun a fost membru al Mişcării Legionare. Este adevărat?

Marcel Petrişor: Este cât se poate de adevărat, fiindcă eu am auzit asta chiar din gura lui Gheorghe Crăciun, cu ocazia acelei întâlniri, cea de pe urmă. Iniţial, s-a şuşotit ceva despre chestiunea asta cu ani în urmă, în puşcărie, dar eu şi Demostene Andronescu eram fermi convinşi că zvonul era total fals. Cu prilejul ultimei discuţii, fiindcă ştiam că, în trecut, nu fusese avansat la gradul de general, aşa cum i se promisese, l-am înterebat care a fost motivul acestei măsuri de sancţionare ce s-a soldat cu marginalizarea lui: 

– Nea George, cum s-a întâmplat de nu v-au făcut ăştia general, aşa cum vă promiseseră? 

Atunci, Gheorghe Crăciun mi-a dezvăluit că a fost chemat la Ministerul de Interne, împreună cu cei şapte colonei de Securitate din Ardeal, cu promisiunea avansării, dar mi-a explicat că urmările s-au dovedit a fi cu totul altele. 

– Când am fost chemaţi să fim făcuţi generali, Nicolae Doicaru a fost de faţă. El a prezentat o fotografie de-a mea, din tinereţe, în care eram îmbrăcat în cămaşă verde cu diagonală. Drept urmare, m-au făcut pensionar, nu general...”, a oftat Crăciun, fiindcă trecerea anilor n-a putut şterge acea supărare. 

Fostul comandant al Aiudului a emis un punct de vedere şi despre ciudata moarte a lui Doicaru, survenită în februarie 1991:

– Şi pe Nicolae Doicaru l-au pus la punct cu ajutorul unui aşa-zis accident de vânătoare. Doicaru ştia foarte multe chestiuni clasificate şi, totodată,  făcuse parte din Frăţiile de Cruce, în tinereţe, participând chiar şi la rebeliunea legionară.

Am încercat să-l trag de limbă pe Crăciun şi l-am întrebat dacă aflase motivul explicit pentru care fusese executat Nicolae Doicaru, sub paravanul unui accident de vânătoare. O fi ştiut Crăciun, n-o fi ştiut, cert este că nu mi-a mai spus absolut nimic referitor la acest subiect. Totuşi, vedeţi cum Revoluţia îşi devorează copiii?

Notă: Prolific criminal și torționar, colonelul de Securitate Gheorghe Crăciun avea să moară în 2001, înainte ca să fie judecat pentru crimele comise în diferitele funcții deținute în aparatul represiunii totalitare comuniste, la fel ca șefii și foștii săi tovarăși din Securitate.