Antreprenorul Andrei Caramitru a subliniat într-o postare pe Facebook că președintele USR, Dan Barna, trebuie izolat urgent politic pe parcursul negocierilor pe care PNL, USRPLUS și UDMR le vor avea pentru conturarea viitoarei formule guvernamentale. Trebuie menționat că Andrei Caramitru a ocupat funcția de consilier al președintelui USR, Dan Barna.
"Închideți-l pe Barna în casă și luați-i telefonul până se închide negocierea asta (zice că nu avem nevoie de un general ca prim-ministru și vrea să fie el șef la Camera Deputaților de exemplu - astea doar azi așa de încălzire).
Și după parcați-l undeva să nu poată face multe prostii. Dacă continuă să spună numai tâmpenii o să ne convingem că e mai inteligent Ciolacu. Aferim și Doamne ajută", a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Reacția lui Caramitru a venit în contextul în care Dan Barna a zis marți că nu este de acord ca fostul general Nicolae Ciucă să fie propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de premier al României.
"Aștept să avem consultările la Cotroceni și în urma acestor consultări vom vedea și care va fi poziția noastră. Ca principiu, suntem o țară europeană, nu neapărat soluția militară este cea mai bună, dar hai să avem aceste consultări și vedem apoi despre ce discutăm", a precizat Barna.