SOLUȚIA pentru recuperarea PNȚCD, dezvăluită de Radu Rizescu, președintele PNȚ Maniu-Mihalache. Impostura lui Aurelian Pavelescu


SOLUȚIA pentru recuperarea PNȚCD, dezvăluită de Radu Rizescu, președintele PNȚ Maniu-Mihalache. Impostura lui Aurelian Pavelescu

Președintele PNȚ Maniu-Mihalache – l-am numit pe antreprenorul Radu Rizescu – expune, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, unica soluție pentru recuperarea PNȚCD de sub controlul impostorului Aurelian Pavelescu, aliatul PSD și gropar al acestui esențial partid istoric. 

Întrebat cum poate fi recuperat PNȚCD, Radu Rizescu a răspuns: 

”Soluția pentru recuperare PNȚCD este să ne folosim de această construcție politică pe care o avem acuma, PNȚ Maniu-Mihalache. În momentul în care va deveni relevant pe plan politic, atunci când vom avea și rezultate electorale, partidul îi va putea coagula pe cei cu vederi politice similare cu ale noastre, erijându-se astfel în vocea care va reprezenta național-țărănismul și creștin-democrația în România. Dacă vom reuși asta, PNȚCD nu va mai fi doar o monedă de schimb pentru niște impostori. Atunci va fi ușor să facem fuziunea și să repunem PNȚCD la locul cuvenit. 

Vă spun: în momentul acesta, chiar presupunând că impostorul Aurelian Pavelescu dispare fizic din PNȚCD, acolo nu s-ar schimba absolut nimic. Marea majoritate a oamenilor care fac parte din conducere sunt personaje numite în funcții chiar de el, pe criterii de obediență. I-a schimbat în mod programatic și abuziv pe toți cei care l-au contestat. 

N-aș divaga foarte mult pe tema travaliului din justiție și pe modul în care am fost noi tratați în instanțe, dar sunt teribil de dezamăgit – am tremurat în stradă pentru Justiție, în Piața Victoriei, în contextul OUG 13 dar și pe 10 August, când jandarmii ne-au gazat și ne-au evacuat prin violență, și m-aș fi așteptat ca Justiția să ne facă dreptate, să salveze PNȚCD, însă iată că acțiunile noastre nu doar că au fost tergiversate, dar au și fost ajutate să se împotmolească”. 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.