EXCLUSIV INTERVIU. Radu Rizescu, președintele PNȚ Maniu-Mihalache: Alegeți alternativa României creștin-democrate! Avem nevoie de o infrastructură morală

Președintele PNȚ Maniu-Mihalache (PNȚMM) – l-am numit pe antreprenorul Radu Rizescu (foto sus/sursa:modernbuyer.ro)– dezvăluie, într-un amplu interviu oferit în exclusivitate pentru Podul.ro, atât culisele lansării acestui nou proiect politic cât și principalele obiective ale țărăniștilor care l-au acționat în judecată pe dubiosul Aurelian Pavelescu, groparul PNȚCD, pentru a salva de la extincție acest partid istoric esențial.

”Avem nevoie de infrastructură pretutindeni, dar cea mai importantă este infrastructura morală. Fibra morală a poporului român trebuie refăcută într-un fel sau altul. Acum există aletrnativa PNȚ Maniu-Mihalache, iar oferta noastra este creștin-democrația autentică”, punctează Radu Rizescu, ale cărui clarificări vi le prezentăm în cele ce urmează.

Reporter: Cine sunteți, domnule Radu Rizescu, și ce reprezintă proiectul PNȚ Maniu-Mihalache? 

Radu Rizescu: Am 54 de ani. Am urmat Facultatea de Electronică și Telecomunicații, pe care am absolvit-o în ꞌ90. Până în 2005 nu am făcut politică militantă. În 2004, când a apărut Uniunea pentru Reconstrucția României (URR), acel proiect m-a atras, pentru că era vorba de tineri care voiau să schimbe România, așa că m-am înscris în partid și am activat în competițiile electorale în care eram angrenați. La scurt timp, URR a luat decizia fuziunii cu PNȚCD. Așa am intrat în partidul lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache și de atunci n-am mai plecat de acolo. Probabil că nu voi pleca niciodată. Eu am venit să fac politică dintr-un preaplin, să zic așa, la fel cum am început și în URR. Vedeți dumneavostră, mi-am asigurat un oarecare confort al meu și al familiei mele, însă cercul trebuie lărgit. Dar ce facem de jur-împrejur?, m-am întrebat, fiindcă nu poți lăsa lucrurile să treacă pe lângă tine așa, într-o doară, fără să te implici.  

Nu persoana mea este importantă în acest proiect politic și nu numai despre care vreau să vă vorbesc în cele ce urmează. Eu sunt doar unul dintre cei care au fost implicați, de la bun început, în această luptă pentru păstrarea identității național-țărăniste, împreună cu mai mulți colegi, oameni inimoși și devotați care nu concep să renunțe la această bătălie. Anul trecut am fost ales președinte al PNȚ Maniu-Mihalache prin votul primului Congres, ale cărui lucrări s-au desfășurat la Alba Iulia. Formațiunea noastră a apărut în momentul în care s-a relaxat legea privitoare la înființarea partidelor politice, când nu a mai fost în vigoare condiția aceea cu 25.000 de membri, condiție care, mă rog, ducea la un blocaj din punctul acesta de vedere. PNȚ Maniu-Mihalache a fost înființat exact în momentul în care a căzut această barieră legislativă. De notat că acțiunea a fost întreprinsă după 10 ani de procese în care am încercat, fără succes, să preluăm controlul în PNȚCD 

Ce a mai rămas din PNȚCD acum, la 30 de ani de la Revoluție și după două decenii de viața extraparlamentară? Cum s-a ajuns aici?

Radu Rizescu: Din păcate, în momentul în care noi purtăm această discuție PNȚCD este doar o siglă pe o clădire, o siglă golită de conținut, și lucrul ăsta mă doare teribil. Noi, cei care acum am pus bazele PNȚ Maniu-Mihalache, am tot încercat, încă din 2008, să salvăm ce se mai putea salva din PNȚCD. În 2008 am remarcat că lucrurile o cam luaseră razna. Duetul Marian Miluț-Aurelian Pavelescu începuse să-și dea arama pe față și să recurgă la o serie de aspecte autoritare, care, s-o spunem pe șleau, exced orice democrație de partid. Miluț era finanțatorul partidului și oamenii au considerat că merita funcția dacă aducea bani la PNȚCD, însă modul în care era condus partidul nu ducea la nimic și, trebuie să punctăm asta, identitatea PNȚCD nu mai era acolo. 

După 2005, când am venit eu în PNȚCD, partidul încerca să-și recâștige poziția în prim-planul politicii, pentru că intra rapid în liga a doua, se prăbușea – încă mai existau primari, consilieri, însă din ce în ce mai puțini. Oamenii plecau, fie că unii veniseră numai după funcții, fie că alții erau dezamăgiți sau întâmpinau probleme financiare și erau nevoiți să se retragă din politică. 

Cum a ajuns Pavelescu în PNȚCD? 

Radu Rizescu: Aceste încercări de a resuscita partidul au dus și la apariția lui Pavelescu, care a fost adus în echipă ca om care avea acces la televiziune. Era deputat și avea ”intrare” în anumite zone ale mass-media. S-a spus că aveam nevoie de unul ca el. Adevărul e că partidul avea nevoie disperată de cât mai mulți comunicatori și de finanțare stabilă. Finanțator a venit Miluț, iar Pavelescu a fost adus pe post de comunicator. Țărăniștii l-au primit, fiindcă au foarte mult bun simț și încredere. Dacă stai să vânezi și să verifici oameni în mod permanent – cine e ăsta? cine l-a trimis? o fi omul serviciilor? – nu mai ai timp de nimic altceva, și cu atât mai puțin de construcție, de proiecte pentru prezent și viitor. Ca partid, stând să te păzești de alții, nu mai construiești nimic. 

Nici Seniorul Corneliu Coposu, în ꞌ90,  când a deschis porțile partidului, nu a stat să-i verifice pe toți cei care veneau – dacă ar fi făcut asta, pe lângă faptul că, în destule cazuri, i-ar fi fost imposibil să aibă informațiile necesare, PNȚCD s-ar fi împotmolit cu totul. Ce-i drept, Coposu spera că presa urma să-i descopere pe securiștii infiltrați, dar el mai credea și că oamenii se pot schimba, că e normal să primească o a doua șansă. La fel ca Seniorul, și eu cred în parabola fiului rătăcitor. Pe de altă parte, el spera și că, finalmente, cei veniți din exterior se vor contamina de spiritul acesta național-țărănist, că îl vor înțelege și că se vor lăsa pătrunși de el. Am auzit relatări despre unele personaje care au venit în PNȚCD trimise de niște structuri și, după ce au văzut și au auzit ce se petrecea acolo, și-au făcut confesiunea și au trecut în partea cealaltă. Mulți alții n-au fost niciodată capabili de o astfel de schimbare, dar dacă vom discuta acum numai despre cum era unul sau altul tot nu vom rezolva nimic și nici nu vom putea schimba trecutul. 

Miluț – venit ca patron de firmă – voia și la partid să fie la fel, un soi de șef suprem din cuvântul căruia să nu iasă nimeni. Cu alte cuvinte, eu dau bani, eu decid tot ce se întâmplă, ceea ce nu se poate într-un partid democratic. Mulți țărăniști i s-au opus cu vehemență, fiindcă așa-i la noi, oamenii spun ce gândesc și își apără punctele de vedere, de cele mai multe ori cu pasiune. Și aveau dreptate, domꞌle, fiindcă Miluț aducea bani, dar nu a cumpărat partidul.  

La rându-i, Pavelescu a ațâțat în permanență conflictul intern – în loc ca lucrurile să se amelioreze și să se găsească o cale de mijloc, o soluție, un modus vivendi care să crească partidul, s-a ajuns la o ruptură definitivă. Trebuie spus că Miluț a și fost tentat de cele mai scurte căi – la un moment dat i se năzărise să apropie PNȚCD de UNPR-ul condus de Gabriel Oprea. La acea vreme, alegerile locale s-au terminat dezastruos iar conflictele au răbufnit, lumea a cerut capul lui Pavelescu, care fusese candidatul PNȚCD la București. Începuse să se comporte dictatorial – aducea oameni obedienți pe care-i punea în diverse funcții doar pentru că îi făceau jocurile și îi îndeplineau directivele, deși nu aveau nici cea mai mică legătură cu obiectivele, identitatea și moștenirea PNȚCD. Aceste apucături au accelerat și au desăvârșit paragina și izolarea acestui partid istoric esențial. 

Au trecut anii și derapajele lui Pavelescu au cauzat excluderea PNȚCD din Partidul Popular European, ceea ce reprezintă o mare rușine pentru orice țărănist conștient și responsabil. Corneliu Coposu a înscris PNȚ în Internaționala Creștin-Democrată încă din ꞌ87, când țărăniștii erau în ilegalitate. După acel moment, partidul a fost considerat în mod natural membru cu drepturi depline al PPE. Ulterior, imediat după perioada CDR, PNȚCD și-a pierdut, încet-încet, relevanța în cadrul PPE, fiindcă la nivel european contezi doar atunci când ai voturi și prezență parlamentară. Apoi a intrat și PD în PPE, fiind preferat, evident, deoarece avea consistență pe scena politică românească. 

Vin tinerii în PNȚ Maniu-Mihalache? Mai sunt interesați cei tineri de creștin-democrație? 

Radu Rizescu: Marea mea bucurie este că au venit câțiva tineri către noi și eu sper foarte mult ca unii dintre ei să confirme și să rămână alături de noi, la bine și la rău. Important este să rămână în partid pentru valorile pe care le împărtășim. Sunt convins că atunci când PNȚ Maniu-Mihalache va fi mai vizibil, numărul tinerilor care se vor îndrepta spre partid va fi mai mare. Și noi trebuie să fim mai pricepuți în a ne face cunoscute mesajele. Vom lucra mult și aplicat la acest aspect. E și vina noastră pentru situația actuală. Partidul are ușile larg deschise pentru tineri și pentru toți oameni de calitate care împărtășesc valori reale de dreapta. În fond, tinerii reprezintă capitalul nostru de speranță. 

Ceea ce trebuie să reușim este să facilităm un echilibru între tradiție și viitor, acest aspect este esențial. Sloganul nostru electoral este ”Tradiție-Echilibru-Viitor”, fiindcă, de fapt, asta vrem să facem: să folosim tradiția, moștenirea, rădăcinile pe care le are partidul pentru a merge mai departe cu ideea național-țărănistă. Obiectivul final este să făurim România creștin-democrată, asta ne propunem. Proiectele noastre sunt pe termen lung. De regula, proiectele pe termen scurt nu au succes în politică, cu atât mai mult în România, unde totul presupune compromisuri iar lucrurile se schimbă de la o zi la alta, predictibilitatea fiind egală cu zero. 

Aveți proiecte privind istoria PNȚ și jertfele din închisorile comuniste? 

Radu Rizescu: Desigur. Memoria rezistenței anticomuniste a PNȚ a avut și are o însemnătate crucială pentru noi. Deși s-au scurs nu mai puțin de 20 de ani de când PNȚCD nu a mai intrat în Parlament, noi continuăm să ne întâlnim an de an la Sighet, pe 5 februarie, ziua în care a murit Iuliu Maniu. La aceste întruniri puțin spus emoționante participă țărăniști care vin din toată țara. E prea mult să spunem că național-țărănismul este o religie, dar în tot cazul este mai mult decât un partid. Și asta nu este deloc puțin lucru, dimpotrivă. La Sighet ajung și mulți oameni simpli care uneori se împrumută ca să bată drumul ăsta, venind din toate colțurile țării. Este un ritual pentru fiecare național-țărănist să meargă măcar o dată în viață până la Sighet. 

PNȚ Maniu-Mihalache a participat cu mare bucurie la deschiderea casei memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, proiect care nu ar fi fost posibil fără eforturile depuse de preotul greco-catolic Cristian Borz. 

Aveți o soluție pentru recuperarea PNȚCD de sub papucul impostorului Aurelian Pavelescu? 

Radu Rizescu: Soluția pentru recuperare PNȚCD este să ne folosim de această construcție politică pe care o avem acuma, PNȚ Maniu-Mihalache. În momentul în care va deveni relevant pe plan politic, atunci când vom avea și rezultate electorale, partidul îi va putea coagula pe cei cu vederi politice similare cu ale noastre, erijându-se astfel în vocea care va reprezenta național-țărănismul și creștin-democrația în România. Dacă vom reuși asta, PNȚCD nu va mai fi doar o monedă de schimb pentru niște impostori. Atunci va fi ușor să facem fuziunea și să repunem PNȚCD la locul cuvenit. 

Vă spun: în momentul acesta, chiar presupunând că impostorul Aurelian Pavelescu dispare fizic din PNȚCD, acolo nu s-ar schimba absolut nimic. Marea majoritate a oamenilor care fac parte din conducere sunt personaje numite în funcții chiar de el, pe criterii de obediență. I-a schimbat în mod programatic și abuziv pe toți cei care l-au contestat. N-aș divaga foarte mult pe tema travaliului din justiție și pe modul în care am fost noi tratați în instanțe, dar sunt teribil de dezamăgit – am tremurat în stradă pentru Justiție, în Piața Victoriei, în contextul OUG 13 dar și pe 10 August, când jandarmii ne-au gazat și ne-au evacuat prin violență, și m-aș fi așteptat ca Justiția să ne facă dreptate, să salveze PNȚCD, însă iată că acțiunile noastre nu doar că au fost tergiversate, dar au și fost ajutate să se împotmolească. 

Ce candidați are PNȚ Maniu-Mihalache pentru alegerile parlamentare și cu ce proiecte veniți în fața electoratului?  

Radu Rizescu: Listele noastre parlamentare reprezintă un echilibru între tradiție și nou. Bunăoară, la București e cât se poate de evident acest echilibru despre care vă vorbesc. Este vorba despre vechi reprezentanți ai partidului, foști deținuți politici, cum e cazul domnului Ion Varlam, dar și de foști parlamentari țărăniști, cum este cazul lui Mihai Grigoriu, care a fost deputat și care reprezintă un motor al luptei în instanță împotriva impostorului Aurelian Pavelescu. Acestora li se adaugă nume ale tineretului creștin-democrat din anii ꞌ90, cum este cazul lui Alexandru Kala Popescu, fost președinte al Tineretului Național-Țărănist, care candidează și el pe listele noastre. 

Printre candidații PNȚ Maniu-Mihalache mai sunt și colegi de generația mea care au venit după 2000, când era greu în partid și, în pofida acestui fapt, s-au simțit ca acasă și n-au mai plecat. Mă bucur să spun că pe liste sunt și câțiva tineri care s-au alăturat partidului în ultima perioadă. Noi am strâns corect semnăturile și vă asigur că efortul este uriaș. Mii și zeci de mii de semnături sunt greu de strâns și în condiții normale, darămite în condițiile acestea de pandemie. S-au depus candidaturi în București și în mai multe județe – am strâns 10.000 de semnături doar în București. 

În echipa PNȚ Maniu-Mihalache o avem și pe doamna Zaharia, care este un model pe care vreau neaparat să-l menționez. Medic de profesie, doamna Zaharia a adoptat trei copii, trei fete pe care le crește singură. Și-a dedicat viața scoaterii copiilor din sistemul instituțional. Dânsa își dorește să promoveze o Lege a Mamelor prin care femeile să fie încurajate să aibă grijă de copii, să nu-i mai părăsească. 

În general, vrem să venim cu propunerea aceasta de creștin-democrație pentru publicul larg. Vrem să le arătăm vechilor național-țărăniști că există posibilitatea să se manifeste din punct de vedere politic fără să le fie rușine să pomenească de impostorul Aurelian Pavelescu, groparul PNȚCD. Acum, toți acești oameni și nu doar ei au o alternativă: există PNȚ Maniu-Mihalache și este un partid onest, un proiect care merită o șansă. Ne propunem o coagulare a vechilor național-țărăniști și, în același timp, suntem deschiși și către noile generații care împărtășesc aceleași valori și principii. 

Bătrânii noștri ne amintesc mereu cuvintele lui Iuliu Maniu care a spus cu limbă de moarte ”Nu lăsați partidul să moară!”. La rândul nostru și noi ne simțim datori să nu lăsăm partidul să moară. Dar trebuie să oferim generațiilor care vin un partid modern, o forță care să își respecte identitatea și care să fie cramponată în realitățile momentului. Știu că rezultatele electorale concrete vin mai târziu, știu că munca noastră este abia la început, dar eu tot zic și simt că am făcut o treabă bună. După 20 de ani suntem încă aici, suntem încăpățânați ca niște adevărați țărăniști și nu ne dăm bătuți. Încercăm să construim o alternativă creștin-democrată pentru viitor. 

Basarabia e România? Cum credeți că poate fi posibilă Unirea? 

Radu Rizescu: Basarabia a fost, este și va fi România. Reunirea cu Basarabia trebuie să fie prioritatea zero a politicii externe românești. Avem provocarea asta uriașă de mai bine de 30 de ani și am risipit atâtea ocazii... Eu cunosc Basarabia, mă duc acolo deseori și mă bucur enorm când o fac. Sentimentul unionist crește dincolo de Prut, dar, din păcate, nu este reprezentat politic la modul serios. Am convingerea că statul român, inclusiv prin serviciile sale secrete, trebuie să își propună ca primul lucru pe agenda națională  să fie reunirea cu Basarabia. E nevoie de proiecte serioase și aplicate în acest sens. Greșeala este că unii basarabeni percep asta ca pe o încercare de anexare a Basarabiei, ceea ce îi sperie. 

Din păcate, o parte dintre români nu-s interesați de această problemă, lucru ce mă întristează. Nu îmi vine să cred când îi aud pe unii spunând tâmpenii de genul: ”Nu vreau Unirea fiindcă Basarabia este o zonă săracă și ne va aduce noi probleme”. Gândiți-vă doar la ce efort a făcut Germania Federală când s-a reunit cu Estul. Cu toții trebuie să înțelegem că reunirea cu Basarabia noastră este un deziderat istoric, o necesitate legitimă. Energetic, educațional, cultural și mediatic, România trebuie să fie foarte prezentă dincolo de Prut. Bucureștiul trebuie să facă investiții majore în Republica Moldova. Noi ne-am cam retras de acolo, ceea ce e nepermis. Despre Basarabia vorbește Ucraina, vorbește Rusia, vorbește Ungaria, doar România tace. 

Totuși să punctăm și că în perioada asta nenorocită pe care o traversăm în acest an România a făcut niște pași importanți. Cunosc basarabeni care au fost impresionați de faptul că România a fost prezentă acolo cu ajutoare sanitare și financiare, cu medici. De data aceasta Bucureștiul a făcut o treabă foarte bună, deși în trecut a acționat de mântuială, în nenumărate rânduri. Însă trebuie să depășim toate aceste blocaje. În 30 de ani, România nu a fost în stare nici măcar să construiască un singur pod peste Prut. Nu am situația exactă, dar sunt ferm convins că sunt mai multe poduri peste Nistru decât peste Prut. 

Rusia a fost, este și rămâne o mare problemă, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm. E o vorbă: ce e simplu nu merită. Acum, că ne-am asigurat securitatea, datorită parteneriatului strategic cu SUA, și când avem Uniunea Europeană în spatele economiei naționale, trebuie să beneficiem de dubla noastră calitate și să facem totul, dar absolut totul pentru a recupera Basarabia.

Pe de altă parte, sunt un milion de basarabeni care au cetățenie română. Ei trebuie însă să înțeleagă că această cetățenie nu este un bilet de avion către Occident, ci înseamnă să îți asumi ceva. De asemenea, clasa politică de la Chișinău ar trebui să își asume oficial o serie de idealuri naționale. Dacă nu se îngrămădesc să facă asta este pentru că, probabil, se gândesc că într-o Românie Mare nu vor mai fi funcții și pentru ei. Din păcate, cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care se trenează acolo o apropiere de România. La nivel oficial, nici cei mai importanți decidenți politici de la București nu au un discurs pro-Unire, iar situația asta trebuie să se schimbe la modul diametral. 

Ce așteptări aveți, în general, de la apropiatele alegeri parlamentare? 

Radu Rizescu: În primul rând, sper ca PNȚ Maniu-Mihalache să obțină un scor care să mențină speranța vie. În rest, este în continuare foarte important ca PSD să fie redus la tăcere. E important pentru România, nu pentru un partid sau altul. Decuplarea PSD de la putere – din administrația locală și centrală – este un imperativ pentru România. PSD a demonstrat că niciodată nu s-a putut reforma. Acolo e o conviețuire intensă între interlopi și politruci de cea mai joasă speță. Din păcate, și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu doar PSD este magnetul care a atras toate gunoaiele din politica mioritică, lucrurile astea se întâmplă mai mult sau mai puțin peste tot. PNȚ Maniu-Mihalache își dorește să ofere o alternativă viabilă și morală în aceste vremuri tulburi.

Care credeți că este cea mai mare problemă a României zilelor noastre? 

Radu Rizescu: Lipsa de educație. Eu cred că educația trebuie să devină prioritate națională, și asta nu doar la nivel declarativ, ci prin proiecte serioase. Eu zic că mai importantă decât educația nu e nimic, deoarece unul dintre motivele pentru care am ajuns unde am ajuns este faptul că oamenii sunt promovați în funcții de decizie foarte importante deși nu au habar ce ar trebui să facă acolo. Toate acestea pleacă de la carențe educaționale. Tinerii nu se mai îndreaptă spre școală pentru că modelele lor n-au școală. O contraselecție care vine din comunist și care, iată, a prins rădăcini adânci în România de după ꞌ89. Avem nevoie de infrastructură pretutindeni, dar cea mai importantă este infrastructura morală. Fibra morală a poporului român trebuie refăcută într-un fel sau altul. Și asta se face prin educație. 

Noi avem un proiect numit ”Ion Mihalache” prin care încurajăm profesorii din localitățile mici să aibă performanțe școlare cu elevii. Un proverb chinez spune că cel mai bine e să oferi undițe, nu pești. Când îi dai o undiță, omul sărman o să aibă pești tot timpul. Iar undița ce e? Învățătura, evident. Noi credem că profesorii din aceste comunități neglijate trebuie stimulați. E nevoie de un mecansim nou, de un sistem de premiere, de bonusuri, de o recunoaștere a unor  merite reale. Acum toți au diplome de facultate, dar, dacă le iei la bani mărunți, realizezi că-s numai niște foi goale care nu presupun vreun merit, orișicare. Oamenii nu mai vorbesc limba română corect și asta este foarte dureros. Educația bine făcută este unica soluție de ieșire din acest marasm.