China comunistă pregătește noi lagăre de concentrare. Satrapii de la Beijing condamnă la închisoare pe viață pe toți cei care susțin independența Taiwanului


  • ACP
  • Nov 16, 2020 19:41
  • 2750
China comunistă pregătește noi lagăre de concentrare. Satrapii de la Beijing condamnă la închisoare pe viață pe toți cei care susțin independența Taiwanului

După ce a arătat clar că intenționează să câștige controlul asupra Taiwanului cât se poate de repede după ocuparea și schimbarea regimului politic din Hong Kong, de anul acesta, conducerea comunistă de la Beijing a lăsat să apară în presă informația că vor fi înăsprite la maxim pedepsele pentru cei care susțin independența Taiwanului.

Hotărârea guvernului chinez a apărut în publicația ”Ta Kung Pao” (大公報) din Hong Kong, care a scris și că guvernul chinez intenționează să întocmească o bază de date cu cei care „exprimă în mod flagrant sprijinul pentru independența Taiwanului”, iar baza de date îi va include și pe cei care se presupune că ar finanța aceste activități. Mai exact, cei care sunt acuzați că „fac declarații scandaloase de independență pro-Taiwan, acționează pentru independența Taiwanului și finanțează activități separatiste” vor fi supuși celor mai dure sancțiuni, fără prescripție, a anunțat „Ta Kung Pao”. 

Acum ar urma să fie publicate listele cu cei vizați de noile ordine ale guvernului comunist, în conformitate cu Legea antisecesiune din 2005 și Legea securității naționale din 2015 a Republicii Populare Chineze, iar cei care vor fi acuzați și vor fi nominalizați pe liste vor fi condamnați la închisoare pe viață.

”Ta Kung Pao” nu a făcut o precizare foarte important – dacă sunt vizați de noile măsuri și vor fi incluși pe liste și cetățenii străini care își exprimă sprijinul pentru independența Taiwanului, oricât de absurd ar fi acest lucru, ori dacă sunt vizați și taiwanezii, pe care statul comunist i-ar putea considera răspunzători în fața legilor din China.

Pe 15 noiembrie, Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan (MAC) a declarat că măsura guvernului comunist e menită să intimideze persoanele care au opinii diferite și a exprimat o puternică dezaprobare față de aceasta, criticand ideea „extremă” a guvernului comunist ca pe una care ar putea submina pacea și stabilitatea în toată strâmtoarea Taiwanului. 

Taiwanezii nu vor ceda în fața acestor amenințări și vor continua să își apere libertatea si democrația. Dacă raportul este adevărat, pentru că ar putea fi doar o altă amenințare a comuniștilor de la Beijing, listele cu ‹infractori› vor produce o reacție puternică”, au mai declarat oficialii Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan.

(Sursa: Taiwan News)

 

 

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.